FOTO VIDEO Descinderi în patru judeţe la cei care se ocupau cu vânzarea de maşini furate
019 Percheziţii au avut astăzi loc în Sibiu, Satu Mare, Bistriţa Vâlcea şi Argeş. În urma acestora 12 persoane au fost duse la DIICOT Piteşti pentru audieri. Acestea sunt suspectate că închiriau maşini de lux din Italia, le aduceau în România, iar apoi le falsificau actele
Ulterior suspecţii spuneau că actele maşinilor le-au fost furate şi le puneau la vânzare cu numere de înmatriculare de Romania
Mădălina Bălănescu, purtător de cuvânt Poliţia Argeş a declarat că:“Din cercetări a reieşit că 34 de persoane, cetăţeni români, italieni şi bulgari, ar fi constituit, începând cu anul 2011, un grup infracţional ce avea ca obiectiv introducerea în ţară a unor autoturisme de lux. Au fost identificate 31 de astfel de autoturisme de lux, care ar fi fost comercializate la un preţ total de 1.000.000 de euro.”
Din 2012 şi până în prezent 31 de autoturisme au fost aduse în ţară si declarate ulterior ca sustrase, confirmă surse din anchetă. Primii 4 suspecţi aduşi la audieri au fost cei din Sibiu, urmând apoi ceilalţi 8 din Satu Mare, Bistriţa, Vâlcea şi Argeş.În timpul percheziţiilor, procurorii au reţinut şi documente care vor constitui mijloace de probă în instanţă. Ancheta este în curs de derulare , iar la finalizarea audierilor, procurorii vor dispune infractiunile de care se fac vinovaţi şi dacă aceştia vor fi reţinuţi pe bază de ordonanţă.În dosar există şi suspiciunea că ar putea fi implicate şi angajaţi ai serviciilor de înmatriculare