Cum a vrut primarul Piteştiului să dea pe nimic un teren în buricul târgului
0
La finalul mandatului actualului primar, pe ordinea de zi a Consiliului Local Piteşti intră, în mare grabă, rapoarte privind aprobarea unor schimburi imobiliare cu semne de întrebare. Municipalitatea piteşteană a fost, luna aceasta, la un pas să dea pe nimic unui dezvoltator imobiliar un teren din centrul oraşului.
Concret, pentru a obţine un teren de 174 mp în centrul Piteştiului, pe strada Victoriei, la numărul 48, SC Maia Victoriei Residence, firma familei Rădulescu, care are în municipiu diverse proiecte imobiliare, a propus Primăriei Piteşti să dea la schimb două garsoniere confort redus, în fapt, nişte locuinţe extrem de mici, cumpărate recent de întreprinzător la marginea oraşului: una în cartierul Războieni, cu suprafaţa de doar 15,59 mp, pe care dezvoltatorul spune că a achiziţionat-o cu 111.212 lei, iar cealaltă, în Trivale, de 16,86 mp (pe care Maia Residence arată că a cumpărat-o la preţul de 128. 886 lei).
Teren de 46.500 de euro versus două garsoniere jalnice
La solicitarea Primăriei Piteşti, terenul dorit de dezvoltator, aflat lângă perimetrul în care întreprinzătorul a demarat procedurile pentru realizarea unui ansamblu rezidenţial, a fost evaluat la 46.500 de euro (223. 600 lei), exact cât era nevoie ca schimbul să pară echitabil.
Deşi e irelevant cât a dat dezvoltatorul pe cele două garsoniere pe care vrea să i le dea Primăriei la schimb şi era nevoie de o evaluare autorizată pentru stabilirea exactă a valorii celor două imobile, comisia de specialitate din cadrul Primăriei a considerat că schimbul propus de dezvoltatorul imobiliar este oportun, iar proiectul a intrat pe ordinea de zi a unei şedinţe extraordinare de Consiliu Local, organizată luna aceasta.
Primarul Cornel Ionică (foto), cel mai vehement susţinător al schimbului, a argumentat necesitatea efectuării tranzacţiei prin folosirea garsonierelor drept locuinţe sociale.
„Vorbim de un teren neuniform şi fără niciun acces. Noi am zis să ne cumpere două garsaniere. Este o presiune foarte mare din partea celor care au nevoie de locuinţe. Se putea cumpăra una, dar noi am zis că rezolvăm două problem“, a afirmat edilul în şedinţă.

Indignaţi de suprafaţa celor două garsoniere şi de preţurile lor, o parte dintre aleşii locali s-au scandalizat, întrebând de ce dezvoltatorul nu oferă la schimb măcar o locuinţă în viitoarele sale blocuri.
Consilierul local Radu Bănică a atras atenţia că cele două garsoniere ar fi supraevaluate. Discuţiile s-au aprins, mai ales că primarul a susţinut în continuare că schimbul ar fi şi oportun, şi eficient.
Proiectul, retras de pe ordinea de zi
Proiectul a fost retras în cele din urmă de pe ordinea de zi a şedinţei extraordinare a Consiliului Local Piteşti după ce viceprimarul Laurenţiu Zidaru a explicat că locuinţele oferite la schimb de dezvoltatorul imobiliar pentru terenul din buricul târgului nu corespund, oricum, standardelor după care se pot face achiziţii de locuinţe sociale.
Maia Victoriei Residence, firma dezvoltatorului care solicită schimbul, promovează deja un interesant proiect imobiliar format din mai multe blocuri, în strada Victoriei la nr. 54 şi nr. 48, în imediata vecinătate a unui monument istoric - Casa Niţulescu.
Proiectul se întinde pe o suprafaţă totală de aproximativ 4.250 m², pe care se vor construi patru corpuri de locuinţe cu 111 apartamente şi 1.258 m² de spaţii comerciale .