Cum poate refuza legal un copil relaţia cu unul dintre părinţii divorţaţi

Copilul nu poate fi sancţionat pentru că nu doreşte să mai aibă relaţii cu unul dintre părinţi

În cazul în care părinţii divorţează, copilul are dreptul legal de a refuza să se vadă cu unul dintre ei. Care sunt căile legale prin care poate fi reglementat refuzul, aflaţi în articolul următor.

După cum precizează avocatul Cristina Leţu, ”dreptul la legături personale cu minorul nu este un drept prevăzut de lege exclusiv în favoarea părintelui cu care nu are locuinţa comună, dimpotrivă, este un drept prevăzut de lege şi în favoarea copilului, căruia trebuie să i se asigure posibilitatea de a păstra legăturile personale cu fiecare dintre părinţii săi sau să i se respecte dorinţa de a nu se vedea cu unul dintre părinţi.

Drept urmare, copilul nu poate fi sancţionat şi obligat pentru că nu mai doreşte să aibă relaţii personale cu unul dintre părinţi, dar această dorinţă a sa este analizată cu ajutorul unui psiholog specializat, capabil să deceleze opiniile reale ale minorului de atitudinile condiţionate de un eventual conflict de loialitate sau de manipularea părintelui căruia i-a fost încredinţat copilul”.

În situaţia frecventa a executării silite a hotărârilor judecătoreşti care vizează legăturile personale cu minorul, atunci când executorul judecătoresc se loveşte de opoziţia minorului, nu poate decât să constate că acesta refuză în mod categoric programul de vizitare şi va întocmi un proces-verbal, în care va consemna constatările sale şi pe care îl va comunica părţilor şi reprezentantului direcţiei generale de asistenţă socială şi protecţia copilului.

”Reprezentantul direcţiei generale de asistenţă socială şi protecţia copilului va sesiza instanţa competentă de la locul unde se află minorul, adică Judecătoria, pentru ca aceasta să dispună, în funcţie de vârsta copilului, un program de consiliere psihologică, pentru o perioadă ce nu poate depăşi trei luni. Cererea se soluţionează de urgenţă, în camera de consiliu, prin încheiere nesupusă vreunei căi de atac, pronunţată cu citarea părinţilor şi, după caz, a persoanei la care se află copilul”, mai spune avocatul Cristina Leţu.

Deşi legea prevede, în cadrul acestei proceduri, audierea minorului, pentru ca judecătorul să perceapă în mod direct versiunea acestuia asupra faptelor şi situaţiei, refuzul minorului de a-şi exprima opinia în procedurile administrative sau judiciare care îl privesc nu poate fi în niciun fel sancţionat, întrucât copilul are, în această privinţă, dreptul, iar nu obligaţia de a se exprima în faţa judecătorului.