Cum a primit nepoata lui Ion C. Brătianu 32,8 hectare în centrul Piteştiului. Cinci investitori evrei acuză statul român de abuzuri grosolane şi au sesizat DNA-ul

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ileana Brătianu, nepoata omului politic Ion C. Brătianu FOTO: Libertatea
Ileana Brătianu, nepoata omului politic Ion C. Brătianu FOTO: Libertatea

Pe rolul DNA se află în lucru un dosar legat de retrocedarea unui teren din Piteşti Ilenei Brătianu, nepoata lui Ion C. Brătianu. Cinci oameni de afaceri din Israel, care au cumpărat o parte din teren cu milioane de euro şi riscă să rămână fără el, au făcut plângere împotriva a zeci de oficiali români, inclusiv a doi foşti prefecţi de Argeş.

Informaţiile legate de dosarul de la DNA apar în dosarul în care oamenii de afaceri evrei au cerut şi obţinut în această toamnă strămutarea unui proces de la Piteşti la Vâlcea.

Procesul este de fapt apelul făcut împotriva sentinţei Tribunalului Argeş sentinţă prin care s-a decis în primă instanţă anularea contractelor de vânzare-cumpărare prin care o parte dintre cele 32,8 hectare de teren transferate din comuna argeşeană Răteşti în Pădurea Trivale din Piteşti au ajuns de la Ileana Brătianu la omul de afaceri Nicolae Ivănescu. 15,5 hectare din teren au fost cumpărate de cinci oameni de afaceri din Israel pentru 2,3 milioane de euro.

Pe 7 august 2017, oamenii de afaceri din Israel (Leza Yosef, Josopov Meir, Abayev Yair, Nir Shlomo şi Alon Shlomo) au făcut plângere la DNA împotriva a zeci de oficial români, ataşând numeroase documente plângerii. DNA Piteşti a decis pe 9 august 2017 începerea urmăririi penale in rem pentru abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave, luare de mită şi dare de mită.

„Retrocedarea s-a făcut cu premeditare”

După cum precizează oamenii de afaceri evrei în plângerea de la DNA, „analizând documentele din dosarele privind terenurile din Pădurea Trivale, reiese concluzia clară că retrocedarea şi punerea în posesie a celor 32,8 ja de teren în Pădurea Trivale Piteşti şi nu pe locul care s-a aflat iniţial în posesia autorilor în comuna Răteşti, aşa cum indica legea, sau, în lipsă, acordarea de despăgubiri, nu a urmat cursul normal şi legal, ci s-a făcut cu premeditare, pentru a mări astfel de mii de ori valoarea terenului retrocedat. Astfel se explică faptul că Nicolae Ivănescu a cumpărat terenul de 223.600 mp (pe 7 martie 2007) de la Ileana Brătianu prin mandatarul Ungureanu Costel cu 100.000 de lei, teren pe care actul de dezmembrare încheiat pe 12 august 2008 în faţa notarului Marin Cârstoiu îl aprecia la suma de 4.472.000 lei şi pe care l-a vândut 3 ani mai târziu la suma de 9.124.575 lei”.

În plângerea făcută de oamenii de afaceri din Israel sunt formulate acuze şi la adresa mai multor oficiali de la Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Argeş: ”Învinuim pe funcţionarii şi directorul Cărţii Funciare Piteşti, care au scos terenul din circuitul public al statului, trecându-l în circuitul civil, pe numele Brătianu Ileana, fără a se sprijini pe o hotărâre de Guvern, conform legislaţiei”.

Conducerile Romsilva şi ale Direcţiei Silvice Argeş sunt acuzate că „au ascuns aspectul penal al faptelor”.

Fostul prefect Ion Cârstoiu, fostul subprefect Gheorghe Rizescu, membrii Comisiei Judeţene de Fond Funciar Argeş, fostul primar Gheorghe Matei de la Răteşti şi Sorin Ştefănescu, fost şef Ocolul Silvic Piteşti, sunt acuzaţi de cei cinci oameni de afaceri din Israel de ”luare de mită de la Ungureanu Costel, procuratorul Ilenei Brătianu şi de la omul de afaceri Nicolae Ivănescu pentru a înlesni această afacere cu faţadă legală, dar care de fapt ascundea o maşinaţie penală, contravenind astfel art. 289-309 din Codul Penal”.

Ce spune fiica Ilenei Brătianu: „Sunt detalii bizare legat de retrocedare”

MH Fabra Brătianu

Marie-Hélène Fabra Brătianu (foto), fiica Ilenei Brătianu, spune legat de această retrocedare ciudată că „sunt numeroase lucruri greu de explicat referitor ce s-a întâmplat după retrocedarea şi vânzarea terenurilor de către mama mea. Sunt detalii bizare, cum ar fi faptul că autorităţile din Argeş au descoperit subit la doar câteva luni după moartea mamei mele că terenurile ce fuseseră retrocedate cu trei ani înainte au aparţinut statului, iar apoi revândute la preţuri foarte mari. De ce în decembrie 2006, când au retrocedat terenurile şi au făcut verificări nu au descoperit că terenul era al statului?”.

Contactat de Adevărul, omul de afaceri Nicolae Ivănescu, ne-a declarat: ”Nu ştiu ce acuze sunt aduse în plângerea la care faceţi referire, însă vă spun că am fost cumpărător de bună-credinţă. Eu am negociat, am plătit şi am cumpărat o pădure. La rândul meu, am vândut acea proprietate cu acte în regulă. Unde am greşit eu? Am fost de mai multe ori la DNA. Este un dosar pe rol. Au fost multe verificări”.

nicolae ivanescu

În 2006, Ilenei Brătianu, nepoata lui Ion C. Brătianu şi fiica istoricului Gheorghe Brătianu, i s-au retrocedat, prin diverse manevre suspecte ale autorităţilor din Argeş, 32,8 hectare în Pădurea Trivale din Piteşti, asta deşi terenul trebuia retrocedat în comuna argeşeană Răteşti, acolo unde tatăl său, istoricul Gheorghe Brătianu, avusese o moşie. Respectivul teren, pentru care titlul de proprietate a fost emis în februarie 2007, a fost vândut de mama sa lui Nicolae Ivănescu, un om de afaceri influent din Argeş (care deţine şi Hotelul Muntenia din Piteşti, cel mai mare din judeţ), pentru doar 550.000 lei, iar ulterior omul de afaceri a vândut aproape jumătate din teren unor evrei pentru suma totală de 2,3 milioane euro.

În iulie 2009, la aproape trei ani după ce terenul a fost vândut şi la doar trei luni după ce Ileana Brătianu a murit, autorităţile au descoperit subit că terenul a aparţinut statului, iar în toamna lui 2013 au cerut şi obţinut în instanţă anularea titlului de proprietate. Direcţia Silvică Argeş a obţinut în instanţă la Tribunalul Argeş pe 20 aprilie a.c.anularea contractelor de vânzare-cumpărare pentru cele 32,8 hectare din Pădurea Trivale ce au ajuns la omul de afaceri din Argeş şi la mai mulţi oameni de afaceri evrei, terenuri pe care Prefectura le-a recuperat prin proces în decembrie 2015. Sentinţa a fost atacată cu apel, iar în această toamnă procesul a fost strămutat.

Piteşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite