Cum a fost şantajată o fată de 13 ani să-i facă sex oral unui tânăr de 19 ani. „Dacă nu vii mâine, ajung la mă-ta şi la tac'tu“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Andrei Dragoş Vlad, în vârstă de 19 ani, din Constanţa, a fost condamnat la un an şi jumătate de închisoare cu suspendare, pentru violarea vieţii private şi şantajarea unei eleve de 13 ani. Tânărul a filmat-o pe adolescentă în timp ce făcea sex oral cu un alt băiat şi, în schimbul tăcerii, i-a pretins minorei favoruri sexuale similare.

Totul a început pe 13 martie 2016, în casa familiei fetei unde se afla împreună cu o prietenă. Cealaltă fată, martoră în acest dosar, l-a chemat la locuinţa minorei pe Andrei Dragoş Vlad. Tânărul a venit însoţit de un amic. Ce a urmat este o înşiruire de fapte plasate undeva între viol, după relatările fetei şi un film pentru adulţi, potrivit prietenei minorei.

Andrei Dragoş Vlad şi prietena minorei au întreţinut relaţii sexuale într-o cameră alăturată, după care, potrivit declaraţiilor A.M. (parte vătămată în acest dosar), ea ar fi fost forţată de cei doi şi de amicul inculpatului să întreţină relaţii sexuale orale cu acesta din urmă. 

Scena a fost filmată de Andrei Dragoş Vlad, care, ulterior, a trecut la şantaj. I-a trimis fetei, pe telefonul mobil, prin Watsapp, mai multe mesaje prin care o ameninţa că în cazul în care nu îi va presta şi lui sex oral, va posta filmarea compromiţătoare pe reţeaua de socializare Facebook. 
 

“Mâine dacă nu vii să faci (…) postez pe Facebook... şi vin la măta şi la tactu”, i-a scris Andrei Dragoş Vlad, minorei (ortografia aparţine autorului).

   

Povestea a ajuns la urechile fratelui fetei, care i-a cerut lui Andrei Dragoş Vlad înregistrarea, iar tânărul i-a trimis-o.

Judecat pentru şantaj şi violarea vieţii private

Tatăl fetei a sesizat Poliţia, iar Andrei Dragoş Vlad a fost trimis în judecată. Tânărul şi-a recunoscut fapta, iar instanţa, Judecătoria Constanţa, l-a condamnat la un an şi jumătate de închisoare, cu suspendare (şi muncă în folosul comunităţii), pentru şantaj şi violarea vieţii private a minorei. Atât filmarea fetei, cât şi transmiterea înregistrării către fratele acesteia, au fost considerate infracţiuni privind violarea vieţii private a minorei.

”Având în vedere criteriile generale de individualizare, instanţa a apreciat că scopul şi îndeplinirea funcţiilor de constrângere, de exemplaritate şi de reeducare ale pedepsei, în sensul respectului datorat valorilor sociale ocrotite de lege, poate avea loc si fără privare de libertate, dând posibilitatea inculpatului să reflecteze asupra propriului comportament raportat la relaţiile sociale pe care a înteles să le încalce prin săvârşirea infractiunilor, astfel că a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi va stabili un termen de supraveghere de 3 ani, conform art. 92 Cod penal.", explică, pentru "Adevărul", avocatul Raluca Cîrstea (Legal Land), cu referire la sentinţa Judecătoriei Constanţa, publicată pe www.rolii.ro.

   

Daune morale de 2.000 lei
 

Deşi fata, care s-a constituit parte civilă în dosar, a cerut inculpatului daune morale de 20.000 de lei , instanţa l-a obligat pe tânăr să-i plătească acesteia doar a zecea parte din această sumă.

"Cu privire la daunele morale solicitate de către partea civilă, ţinând cont de faptul că acesteia i-a fost încălcat dreptul la intimitate, prin faptul că a fost filmată fără drept în timp ce întreţinea relaţii sexuale, filmare care ulterior a fost trimisă de inculpat fratelui acesteia şi având în vedere faptul că după aceasta inculpatul a ameninţat-o pe persoana vătămată că dacă nu îi va face şi lui sex oral,  va posta pe Facebook filmarea respectivă, actele ilicite ale inculpatului cauzându-i persoanei vătămate o temere şi un disconfort psihic inerente în această situaţie, instanţa constată că suma de 2.000 lei este suficientă pentru repararea prejudiciului nepatrimonial încercat, fără a constitui o sursă de îmbogăţire fără justă cauză" mai spune avocatul Raluca Cîrstea (Legal Land), citând sentinţa Judecătoriei Constanţa, publicată pe www.rolii.ro. Partea vătămată a făcut apel, iar recursul e în curs de judecare. 

Interesantă este şi partea pe care a reţinut-o instanţa din declaraţiile martorilor. Prietena minorei şi tânărul protagonist al scenei de sex oral au susţinut declaraţiile fetei legate de înregistrarea video făcută de inculpat, şi au mărturisit că i-au cerut lui Andrei Dragoş Vlad să şteargă filmarea, dar au avut altă variantă legată de context şi au arătat că totul a fost cu consimţământul fetei. 
 

Una peste alta, instanţa a reţinut că “aspectele referitoare la constrângerea persoanei vătămate la sex oral nu au fost confirmate de celelalte probe. De altfel, instanţa nici nu a fost sesizată cu infracţiunea de viol”, după cum se arată în sentinţa amintită, (www.rolii.ro).

Piteşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite