Autorii tâlhăriei de la Câmpulung, în timpul căreia o femeie a fost bătută cu bestialitate, sunt doi copii
0Poliţiştii argeşeni au reuşit să-i prindă pe autorii unei tâlhării petrecute la sfârşitul săptămânii trecute, la Câmpulung. Infractorii care au lovit-o crunt şi au furat-o pe femeia de 60 de ani sunt doi fraţi în vârstă de 10 şi, respectiv 15 ani.
Cei doi puşti sunt din comuna Bughea de Sus şi au încercat vineri seară să dea lovitura vieţii lor, la Câmpulung, în apropierea parcului Kretzulescu. Au pus ochii pe o bătrână şi au atacat-o în beznă, în plină stradă, lovind-o cu pumnii şi picioarele, dar şi cu un baston de cauciuc, arma cu ajutorul căreia cei doi porniseră la atac. Victima, Elena Oprea, în vârstă de 60 de ani, a încercat din răsputeri să se apere, dar micii infractori s-au dovedit a fi mai puternici şi au reuşit să-i fure femeii punga pe care bătrâna o ţinea strâns în mână. Înăuntru nu se aflau însă bani, cum sperau băieţii, ci medicamentele bătrânei, în valoare de 300 de lei. Poşeta în care femeia avea câteva acte, a rămas la victimă.
Bătrâna, care s-a ales cu răni grave la mâini şi la picioare, a depus plângere la poliţie. Cei doi agresori au fost prinşi după două zile de căutări. Nici oamenilor legii nu le-a venit să creadă că cei doi infractori care au bătut-o cu bestialitate pe femeie au vârste atât de mici: 10, respectiv, 15 ani.
Micii tâlhari provin dintr-o familie de romi cu mulţi copii. Nu se mai duc de mult timp la şcoală şi fac bani din cerşetorie, în plin centrul Câmpulungului. Vineri au încercat să-şi extindă ”domeniul de activitate” şi au trecut la fapte mai grave.
După ce au fost ridicaţi de poliţişti şi audiaţi, micii infractori au fost preluaţi de DGASPC Argeş şi duşi într-un centru special pentru consiliere. Oamenii legii au deschis dosar de cercetare penală, la finalul anchetei urmând să se stabilească în ce centru vor ajunge băieţii.