Afacere de succes: cartofii mov, din Peru în Argeş. „Au de 10 ori mai mulţi antioxidanţi, recolta ajunge la 15 tone la hectar“

Afacere de succes: cartofii mov, din Peru în Argeş. „Au de 10 ori mai mulţi
antioxidanţi, recolta ajunge la 15 tone la
hectar“

Ilie Mădălin cultivă cartofi mov de doi ani FOTO: Denis Grigorescu

De doi ani, Ilie Mădălin, un tânăr fermier de 25 de ani din comuna Budeasa, aflată la 20 de kilometri de Piteşti, cultivă cartofi mov pe o suprafaţă de 5.000 de metri pătraţi, însă va creşte suprafaţa la 3 hectare, datorită cererii tot mai mari. Sămânţa a fost adusă din Peru, iar afacerea este profitabilă. În 2015, din 10 kg plantaţi a avut o recoltă de 300 de kilograme, iar anul trecut a avut o producţie de 7 tone.

Ştiri pe aceeaşi temă

Un avantaj al cartofilor mov este acela că sunt mult mai rezistenţi la secetă decât cartofii obişnuiţi. Preţul pentru un kilogram de cartofi de consum este de 6-7 lei, iar pentru un kg de cartofi de sămânţă-15-20 lei. După cum spune Ilie Mădălin, ”Pentru cartofii mov, este esenţial ca pământul să fie mărunţit foarte bine, solul să fie mai nisipos, iar udarea să se facă numai prin aspersie. Pentru un hectar, trebuie plantate 2 tone de cartofi mov de sămânţă, investiţia ridicându-se la 30.000 lei.

Plantarea cartofilor mov se face primăvara, iar recoltarea acestora, la începutul lunii septembrie.

Cei care doresc să înfiinţeze o cultură de cartofi mov, trebuie în primul rând să se asigure că au un teren afânat, cu temperaturi ale aerului care să nu depăşească 40 de grade. ”De asemenea, un sol optim pentru cartoful mov este cel usor nisipos, cu un pH intre 5-6. Pentru cartofii mov, plantarea nu diferă fata de însămânţarea cartofilor obişnuiţi, cea mai buna perioadă pentru această operaţiune fiind în intervalul martie – aprilie”, ne-a declarat Ilie Mădălin.

Iată şi cum se pregăteşte terenul pentru cartofii mov: ”Pentru început se pune 2-3 tone de gunoi de grajd vechi la un hectar de teren. După aceea, se face o arătură de toamnă, la o adâncime de aproximativ 30-35 cm. În primăvara, cu câteva zile înainte de începerea plantării, vom mărunţi foarte bine terenul. Cu cât mărunţim mai bine, cu atât vom ajuta cartoful să se dezvolte mai armonios. Plantarea propriu-zisa se face mecanizat. La două zile după plantare se erbicideaza impotriva buruienilor. Încă un detaliu important: după răsărirea cartofului, la 10-15 cm, încep tratamentele contra manei, cât si cele care ajută la creştere. Aici eu recomand utilizarea doar pe bază de plante naturale şi alge. Recolta ajunge la maximum 15 tone la hectar”, explică Ilie Madalin.

 

”Două doamne din Bucureşti care aveau diabet şi-au umplut portbagajul cu cartofi mov”

Cartofii mov sunt de 10 ori mai bogaţi în antioxidanţi decât cartofii normali şi ajută şi împotriva diabetului. Datorită antioxidanţilor puternici, cartofii mov ajută la dezvoltarea şi întărirea sistemului imunitar şi protejează celulele de eventuale boli cauzate de radicalii liberi.

Ilie Mădălin îşi aminteşte că în toamna anului trecut la Budeasa au venit două doamne din Bucureşti cu o Dacie veche pentru a cumpăra cartofi de la el: ”Cele două doamne sufereau de diabet şi se documentaseră foarte mult legat de beneficiile cartofilor mov în lupta cu această afecţiune. Drept urmare, şi-au umplut portbagajul cu cartofi mov.”

Ilie Mădălin îşi va lua în acest an şi certificat de producător şi un paşaport special pentru a putea exporta cartofii mov. În acest sens, terenul cultivat cu cartofi mov va fi monitorizat pe toată durata vegetaţiei, atât în acest an, cât şi în următorii trei ani. ”Sunt reglementări foarte stricte în domeniu, iar eu vreau să le respect, pentru că îmi respect clienţii. Se vor face inclusiv analize fitosanitare”, spune Ilie Mădălin. Deja are sute de clienţi din toată ţara, asta şi pentru că în cartofi nu bagă chimicale. Cartofii lui mov sunt solicitaţi deja în restaurante din Piteşti, Craiova şi Slatina şi are cereri la export din Italia şi Germania. Ilie Mădălin intenţionează să înceapă exporturile din toamnă.

citeste totul despre: