Tipologia dracilor în tradiţia populară a românilor. Legenda care explică ce rol au şi sub ce chip se ascund demonii

Dracul reprezentat într-o pictură de biserică

Cele mai multe legende ale românilor spun că dracii au fost alungaţi din împărăţia lui Dumnezeu. După prigonire, unii au ajuns să trăiască ascunşi în diferite vietăţi pe pământ.

În revista „Şezătoarea”, prima publicaţie românească de literatură populară şi folclor (apărută între 1892 şi 1931), şi-au găsit locul o mulţime de articole dedicate credinţelor, superstiţiilor şi bogăţiilor spirituale culese din satele Moldovei şi Munteniei. 

În numărul 4 din decembrie 1894 al „revistei pentru literatură şi tradiţiuni populare” (cum se intitula publicaţia apărută la Fălticeni), învăţătorul T. Bălăşel publica două legende culese din popor despre geneza dracului şi câte feluri de demoni există. 

Una dintre povestiri spuse de un unchi al autorului, din comuna Ştefăneşti - Vâlcea spune că la începuturi dracii stăteau în cer alături de Dumnezeu şi de îngeri. „Da ei, ce s’o fi gîndit, ce s’o fi socotit, a zis să-şi pue ei scaunu cu zece părţi mai sus ca a lui Dumnezău. Da n’a apucat să isprăvească bine vorba, şi Dumnezău sfîntuleţu a şi priceput gîndu dracilor şi a poruncit la sfete Aranghel să-i doboare din cer jos pe pămînt”.

Povestea spune că Arhanghelul a dat atunci ordin îngerilor pe care îi  stăpînea să-i împingă pe draci din cer jos, pe pământ. 

„Îngerii ăi d’a fost mai voinici, a dat cu dracii taman în fundu pamîntului, alţii a putul abia de i-a aruncat în faţa pămîntului; alţii mai slăbănogi, abla le-a dat brînci din cer, şi au rămas dracii ăia în văzduh, şi aşa stau pînă astăzi”.

De câte feluri sunt dracii

După izgnoirea dracilor, legenda spune că unii au ajuns în fundul pământului, alţii sunt şi acum printre oameni, iar unii au rămas în văzduh: 

„Dracii ăi de sînt în fundu pamîntului, sînt cu Tartoru lor cu tot acolo, şi acolo a făcut Iadu unde trage sufletetele oamenilor păcătoşi; ăi de sînt pe pămînt, căznesc de povăţuesc pe oameni la rele, ca să-i bage Dumnezău în iad cu el. Ei să fac în toate chipurile: cal, bivol, cînne, pisică, porc, viezure, om, muere şi orice dobitoc, ălui de-i poate număra perii după el”.

Legenda mai spune că doar sub două forme nu se pot ascunde dracii: de oaie şi de albine (stup):

„Oae nu se poate face, că nu-i poate număra perii şi nici stup nu să poate face, că ele sînt sfinte, fac ceara din care să fac lumînările ăl de ard înaintea lui D-zău”.

Cea de-a treia categorie de draci, sunt cei rămaşi în văzduh: 

„Ăi dă a rămas în văzduh, învălue nori dă bate grindină şi să face hale (vijelii) mari. Ei sînt ăi dă stau la vămile văzduhului, unde opresc pă oamenii păcătoşi, cînd mor”.

La final, autorul notează şi o altă credinţă din popor care spune că geneza dracilor are un rost divin:

„Oamenii nu zic că dracii sînt făcuţi din îngeri prin greşală, ci zic că  Dumnezău, cînd a fâcut pă om, a făcut şi pă îngeri şi pă draci. Pă draci i-a făcut să se înfricoşeze oamenii dă ei şi să se închine lui Dumnezău”.