Sentinţă pentru unchiul care şi-a supus nepoţica de 4 ani la perversiuni sexuale

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Instanţa a pronunţat o pedeapsă destul de blândă FOTO Adevătul.ro
Instanţa a pronunţat o pedeapsă destul de blândă FOTO Adevătul.ro

Instanţa a dispus ca profiul ADN al unchiului care şi-a supus nepoata la perversiuni sexuale să fie introdus în Sistemul Naţional de Date Genetice Judiciare.

Tiberiu Ungurianu, un individ în vârstă de 36 de ani dintr-o comună din zona Roman, judeţul Neamţ, a fost condamnat la o pedeapsă de 3 ani şi şase luni de închisoare şi la plata unor mari daune morale, el fiind găsit vinovat de săvârşirea infracţiunii de viol. 

În acest caz a şocat modul cum cum a acţionat autorul în timpul comiterii agresiunii sexuale, dar mai ales împotriva cui a fost săvârşită, o fetiţă de 4 ani. Victima era rudă cu făptaşul, tatăl minorei fiind văr cu agresorul. Pe lângă sentinţa cu executare, Tiberiu Ungurianu a fost obligat să achite familiei nepoatei sale suma de 50.000 de lei, cu titlul de daune morale. 

Neverosimilul caz s-a petrecut pe data de 4 septembrie 2020, atunci când unchiul a luat fetiţa care se juca în faţa casei şi a dus-o într-un loc ferit privirilor trecătorilor, pe un teren viran, unde erau aruncate tot felul de deşeuri. Aici a dezbrăcat-o, punând în practică ce-i trecea prin mintea bolnavă. 

Au fost acte de natură sexuală explicită, sărutând copila peste tot, mai ales în zona intimă. După ceva timp, fetiţa a fost lăsată să plece, a ajuns acasă, iar mama şi-a dat seama că ceva se petrecuse, fiica având un comportament schimbat. I-a povestit mamei ce i-a făcut unchiul, au fost sesizate organele de urmărire penală, iar în urma anchetei demarate autorul a fost prins şi arestat. 

„Pe 4 septembrie 2020, în jurul orei 18.00, o persoană de sex masculin a luat o fetiţă în vârstă de 4 ani din apropierea locuinţei. A condus-o în zona unei gropi de gunoi şi profitînd de imposibilitatea victimei de a se apăra sau de a-şi exprima voinţa a dezbrăcat-o de haine, inclusiv de lenjeria intimă şi a exercitat asupra minorei acte de natură sexuală“, precizau la data faptei anchetatorii. 

Autorul a contestat sentinţa 

Făptaşul era cunoscut în comunitate ca fiind o persoană violentă după ce consuma băuturi alcoolice, băut fiind şi atunci când a comis agresiunea sexuală. Victima a fost examinată medico-legal, 

constatându-se că nu fusese violată, dar de certitudine era comiterea unei agresiuni sexuale. În astfel de speţe, mărturia victimei poate avea valoare de probă, deoarece descrierea faptelor nu poate fi pusă pe seama unei închipuiri la o asemenea vârstă, ci pe seama unei „experienţe“ directe. 

„Condamnă pe inculpatul Ungurianu Tiberiu la pedeapsa de 3 (trei) ani şi 6 (şase) luni închisoare (...). Aplică inculpatului pedeapsa complementară constând în interzicerea exerciţiului drepturilor enunţate de art. 66 alin. 1 lit. a, b, n şi o din Noul Cod Penal, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat“, se arată în sentinţa Judecătoriei Roman. 

Acuzatului i s-a interzis să comunice cu persoana vătămată, de a se apropia la mai puţin de 100 de metri de ea sau la mai puţin de 100 de metri de locuinţa acesteia pe o durată de 3 ani din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei privative de libertate.

Totodată, magistraţii au dispus prelevarea de către personalul medical al penitenciarului a probelor biologice de la Tiberiu Ungurianu în vederea determinării profilului genetic, urmând ca acesta să fie introdus în Sistemul Naţional de Date Genetice Judiciare. Condamnarea nu este definitivă, soluţia dispusă de Judecătoria Roman săptămâna trecută, fiind contestată de făptaş la Curtea de Apel Bacău.

Vă mai recomandăm să citiţi: 

Dăruieşte Viaţă sau altruismul de a face ceea ce nu fac statul şi politicienii. Spital de 2 milioane de euro

Primăriţă acuzată de viceprimar că l-a bătut, fisurându-i maxilarul. De la ce a plecat conflictul

Piatra Neamţ



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite