Secrete din farmacia verde. Reguli din anii '30 pentru cultivarea şi recoltarea eficientă a plantelor medicinale

Secrete din farmacia verde. Reguli din anii '30 pentru cultivarea şi recoltarea eficientă a plantelor medicinale

Plantele medicinale sunt folosite de cei care le cunosc proprietăţile FOTO: Mihael Balint

Plantele care cresc în natură au fost mereu soluţia cea mai facilă pentru sănătate, dar nu oricine le cunoştea proprietăţile şi modul de folosire în scop terapeutic.

Ştiri pe aceeaşi temă

Într-un număr al revistei „Sănătatea pentru toţi“, din anul 1934, publicaţie editată de Laboratoarele Vorel din Piatra Neamţ, erau prezentate avantajele cultivării plantelor medicinale, altele decât cele cresc în natură, pe pajişti şi fâneţe, ori în arborii din păduri. 
 
În articolul intitulat „Despre plantele farmaceutice. Povăţuire despre cultivarea lor“, farmacistul Vasile Zachman arăta că în anumite situaţii nu este rentabilă recoltarea plantelor mici, care cresc la distanţă unele de altele, spre deosebire de altele precum flori de tei, de soc şi în general al plantelor cu talia mare, sau care cresc în grupe mari.
 
„Un alt inconvenient al recoltării plantelor farmaceutice în stare sălbatecă, este că s’ar distruge în scurtă vreme toată această vegetaţie, fiindcă recoltatorii, având interesul să adune cât mai mult, nu vor lăsa pe teren nici măcar plantele de sămânţă. Vor dispare astfel rând pe rând plantele de la care se recoltează florile, plantele căutate pentru rădăcina lor şi aşa mai departe“
 
Conform farmacistului Zachman, cel mai mare inconvenient care ar rezulta din recoltarea plantelor farmaceutice crescute în mediu natural este acela că necunoaşterea diferitelor varietăţi ale aceleiaşi specii, recolta va fi „o amestecătură de neîntrebuinţat“
 

Secretele cultivării plantelor medicinale

 
Din argumentaţia autorului, rezulta faptul că recoltarea plantelor cu uz medicinal (farmaceutic) ar trebui limitată numai la specii care cresc în grupe mari, iar pentru celelalte tipuri de plante este necesară cultivarea.
 
Iată şi câteva avantaje pentru cultivarea plantelor medicinale enumerate, cu argumente, de farmacistul Vasile Zachman: 
 
„- în primul rând este avantajul că se vor cultiva numai varietăţile cerute de farmacopee; iar aceste varietăţi, graţie îngrijirilor date, se vor desvolta mai bine şi se va obţine astfel un produs superior în ceea ce priveşte calitatea“
 
„- cultivatorul dând o mai mare extindere culturii acelor plante care sunt mai mult cerute, va regula oarecum producţia în raport cu cererea de consum“
 
„- cultivarea multor plante farmaceutice se poate face chiar şi pe terenurile improprii altor culturi, precum râpile, coastele etc., obţinându-se astfel valorificarea acestor terenuri“
 
„- punându-se în aplicare cultura plantelor medicinale, se vor dobândi cunoştinţele necesare pentru aclimatizarea multor speţe de plante farmaceutice, care ar putea creşte la noi, îmbogăţind prin aceasta flora ţării şi aducând o economisire a cheltuelilor cerute de importul lor“
 
Autorul articolului mai arăta că pentru cultivarea plantelor farmaceutice se cer cunoştinte de horticultură sau legumicultură, plus cunoştinţe speciale referitoare mai ales la recoltarea şi păstrarea recoltei obţinute.
 
„Vom avea o cultură bună atunci când vom pune planta în condiţiunile pe care le avea când creştea sălbatic. Aceste condiţiuni se referă la compoziţia solului, la temperatură la umiditate, la altitudine, la expunere. Pentru o mai buna producţie, solul poate fi îmbunătăţit prin îngrăşăminte, a cărei alegere trebuie făcută cu atenţie, căci dacă unor plante le foloseşte îngrăşămintea azotoasă, altele au însă nevoie de fosfaţi, sau de un îngrăşământ mixt“, spunea V. Zachman.
 
Un alt aspect important pentru o cultură de succes este, conform farmacistului, alegerea seminţelor. 
 
„Procurarea lor de la ferme trebuie să se facă obţinându-se o garanţie. Pentru un început, o sursă de aprovizionare o poate oferi plantele crescute în mod sălbatec, urmând ca după cultivarea lor, să se lase pe câmpul de cultură un număr oarecare pentru sămânţă“.
 
Importante erau considerate şi pregătirea solului (arătura - făcută la adâncime potrivită), semănatul (să se lase loc de ajuns pentru dezvoltare), prăşitul şi plivitul, alte îngrijiri speciale („unele trebuesc răsădite, altele, pentru o mai bună desvoltare, au nevoie să li se tundă vârfurile; altele având ramificaţiile prea lungi, trebuesc susţinute, legate etc)“.
 
 

Reguli pentru o recoltare cu folos

 
Autorul menţiona că recoltarea plantelor medicinale de cultură trebuie făcută doar atunci când planta va conţine cantitatea cea mai mare de principii activi. 
 
„Nu ne putem călăuzi de un calendar care să ne arate exact zilele de recoltare, fiindcă timpul este variabil de la an la an, iar seminţele pot avea o putere germinatoare mai mare sau mai mică“.
 
Sfaturile specialistului erau ca recoltarea frunzelor şi a florilor să se facă pe timp uscat şi călduros, iar depozitarea să respecte anumite condiţii pentru a nu se pierde din proprietăţile plantelor. Iată câteva din regulile care asigură succesul unei astfel de culturi, conform lui V. Zachman:
 
„-Frunzele şi florile culese vor fi adunate în coşulete şi vor fi transportate cât mai neîntârziat spre locul de uscare. Frunzele se vor strânge înainte de înflorire, sau când plantele sunt gata să înflorească. Florile se vor aduna atunci când sunt deschise“
 
„-Mugurii şi cojile se recoltează primăvara. Rădăcinele plantelor anuale se vor recolta înainte de înflorire. Rădăcinile plantelor bisanuale se vor scoate toamna, către sfârşitul primului an. Bulbii se recoltează toamna, iar seminţele se vor aduna când vor fi bine coapte“
 
„-Plantele adunate trebuesc curăţite şi alese. Rădăcinile vor fi bine scuturate de pământ, iar cele prea groase trebuesc despicate şi mărunţite, ca să se poată usca mai uşor“ 
 
„-Uscarea plantelor se face cu scopul de a le păzi de mucegăire şi de a opri fermentarea (aprinderea, dospirea) lor, căci prin această fermentare se alterează, sau se distruge o parte din principii activi. Printr’o uscare bine condusă vom obţine o drogă frumoasă ca aspect şi bogată în principii activi“
 
„- În regulă generală, uscarea trebuie să se facă în timpul cel mai scurt posibil, la umbră, într'un curent de aer cald. Condiţiunile acestea le putem împlini, dacă ne servim de un hambar, care având pereţii din scânduri aşezate la mici distanţe unele de altele, aerisirea va fi bine asigurată. Într'un astfel de hambar se vor aşeza poturi sau plase de nuele, pe care se vor aşterne plantele în straturi subţiri“
 
„-Somităţile (vârfurile de plante) şi inflorescenţele se pot face buchete, care se leagă cu o sfoară, două câte două şi se înşiră încălecate pe o sfoară mai groasă întinsă în hambar“
 
„-O uscare mai bună se obţine în uscătoriile cu aer cald. O astfel de uscătorie este formată dintr'o cameră mare cu pereţii de zid. Camera aceasta este încălzită cu sobe, iar circulaţia aerului este asigurată prin ventilatoare. Pentru uscarea unor cantităţi mai mici de plante, ne putem servi şi de podul casei dacă este curat şi ferit de fum şi praf“.
 
citeste totul despre: