Efectele ploilor torenţiale din Neamţ: gospodării inundate, drumuri cu aluviuni şi probleme cu circulaţia trenurilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Precipitaţiile abundente căzute începând de joi şi pe tot parcursul nopţii care a urmat a creat o serie de probleme în judeţul Neamţ.

Precipitaţiile cu caracter torenţial, însoţite de descărcări electrice, care au căzut pe teritoriul judeţului Neamţ, dar şi Codurile portocalii de inundaţii, în perioada 28-29 iunie, au produs necazuri în şapte localităţi. Conform raportului operativ transmis la Prefectură vineri, 29 iunie, ora 8.00, probleme au fost semnalate în comunele Ştefan cel Mare, Rediu, Trifeşti, Vînători-Neamţ, Ruginoasa, Făurei şi în municipiul Roman.

Au fost afectate şi avariate 3 locuinţe, respectiv două gospodării şi anexe şi 32 de curţi şi gradini au fost inundate. În urma revărsărilor de ape, autorităţile au dispus închiderea drumului comunal DC 91 care face legătura dintre DN15D şi intersecţia cu DC 92 Miron Costin.

Problemele cele mai mari au fost înregistrate pe parcursul nopţii de joi spre vineri în comuna Trifeşti unde au fost inundate curţile a 20 de case şi a fost nevoie de intervenţia militarilor de la ISU Neamţ pentru evacuarea a trei  persoane, celelalte plecând singure din zonă. 

„În sat Trifesti, comuna Trifeşti, 30 persoane s-au autoevacuat la rude, 20 de persoane au ramas în locuinţe, iar 3 persoane au fost evacuate de ISU. Nu au fost probleme medicale. Debitul de apa este în scădere. Se acţionează cu SVSU şi ISU“, se arată în raportul operativ de la ora 8.00. 

Din cauza unui copac căzut joi seară pe linia 500, în zona barierei din comuna Horia, s-a circulat cu dificultate pe calea ferată între Roman şi Secuieni, garniturile fiind tractate cu o locomotivă Diesel pe tot parcursul nopţii de joi spre vineri.

Militarii de la ISU Neamţ au monitorizat acumularea de apă din precipitaţii în satul Trifeşti şi râul Cracău, în anexa Slobozia, oraşul Roznov. De asemenea, echipajele de la ISU au evacuat apa dintr-un subsol de bloc din municipiul Roman (str. Trandafirilor), şi din două curţi situate în municipiul Roman (str. Principatele Unite), respectiv în comuna Vînători-Neamţ. 

La ora 6.00 erau 3 localităţi afectate de întreruperea energiei electrice (satele Valea Ursului, Muncelu de Jos şi Gorun), cu un număr de 351 consumatori nealimentaţi. 

În continuare, judeţul Neamţ se află sub Cod galben de ploi până vineri, 29 iunie, la ora 21.00. 

Piatra Neamţ

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite