Cum vor fi protejaţi turiştii de pericolul producerii avalanşelor în Ceahlău. Restricţia este impusă până în luna mai
0
Salvamontiştii au decis să devieze tronsonul terminal al unui traseu care ajunge la cabana Dochia pentru ca turiştii să nu fie expuşi riscului crescut de avalanşă din această perioadă a anului.
După ce au evaluat riscurile prin măsurarea straturilor de zăpadă, echipele Salvamont au deviat în acest weekend traseul final Lutul Roşu – Dochia pentru a-i feri pe turişti de o eventuală declanşare a fenomenului.
Astfel, salvatorii montani au montat în acest weekend plase de delimitare de zona periculoasă, restricţia de acces urmând a fi menţinută până la finalul sezonului de iarnă, respectiv în luna mai, când pe creasta masivului se va fi topit zăpada.
„Echipa de permanenţă a Bazei Dochia a montat plasa de protecţie în zona expusă riscului de avalanşă şi alunecării în zona terminală a traseului Izvorul Muntelui -Curmătura Lutul Roşu -Cabana Dochia. Pentru evitarea oricărui pericol, turiştii sunt rugaţi să ocolească Jgheabul Cabanei (delimitat de plasă). Restricţia va fi menţinută până la topirea zăpezii (luna mai)“, anunţă Serviciul Salvamont Neamţ pe pagina de Facebook.
Zona periculoasă a fost delimitată cu plase FOTO: Facebook/Serviciul Salvamont Neamţ

Măsura vine după ce, cu o săptămână înainte, salvamontişii au efectuat o serie de teste în straturile de zăpadă depuse pe creasta masivului Ceahlău pentru a determina gradul de risc a producerii de avalanşe.
Zonele în care s-au făcut astfel de măsurători au fost cele de la intersecţia văilor cu traseele turistice de pe munte.
„Dacă la analiza straturilor nu s-a evidenţiat un potenţial pericol, dat fiind faptul că stratul de zăpadă este relativ recent depus şi fenomenul de transformare a cristalelor de gheaţă din straturile de separaţie este în faza incipientă, metoda denumită <Metoda Norvegiană> a evidenţiat un potenţial pericol în imediata vecinătate a Cabanei Dochia unde traseul Izvorul Muntelui -Lutul Roşu-Cabana Dochia traversează Jgheabul Cabanei“