Cod galben de ploi şi vânt în zona de munte a judeţului Neamţ. Precipitaţiile ar putea atinge 50 l/mp

0
Publicat:
Ultima actualizare:
ploi

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis un cod galben de ploi pentru o parte a judeţului Neamţ, valabil pentru intervalul 22 septembrie, ora 15.00 - 23 septembrie, ora 10,00.

Conform unei atenţionări meteorologice emise de ANM vineri, 22 septembrie, jumătatea de vest a judeţului Neamţ (preponderent zona montană) este sub cod galben de precipitaţii însemnate. Perioada vizată de atenţionare este vineri, 22 septembrie, ora 15.00 - sâmbătă, 23 septembrie, ora 10.00.

„În intervale scurte de timp sau prin acumulare, în judeţele Tulcea, Brăila, Buzău, Galaţi, Vrancea, Botoşani, Iaşi, Suceava, Bistriţa Năsăud, Maramureş, Covasna şi în zona deluroasă şi montană a judeţelor Bacău, Neamţ, Harghita, Mureş, Braşov, Prahova şi Satu Mare se vor înregistra cantităţi de apă ce vor depăşi pe arii extinse 25 l/mp şi izolat 50 l/mp“, se arată în atenţionarea meteorologilor. 

Mesajul va fi actualizat de specialiştii de la ANM în funcţie de evoluţia şi intensitatea fenomenelor meteorologice. 

Tot vineri, a ANM a emis şi o informare privind averse torenţiale, răcire a vremii, intensificări temporare ale vântului în perioada 22 septembrie, ora 13.00 – 23 septembrie, ora 21.00.

„În zonele de munte, precum şi în Moldova, Dobrogea, estul şi nord-estul Munteniei, Transilvania, Maramureş, Crişana şi Banat vor fi intervale de timp în care va ploua, iar aversele vor avea şi caracter torenţial. Cantităţile de apă vor depăşi pe arii restrânse 20...25 l/mp.

Vremea va fi rece pentru această perioadă în toată ţara, dar mai ales în regiunile intracarpatice, unde valorile maxime ale temperaturii aerului se vor situa, în general, între 14 şi 18 grade. În zona montană înaltă, trecător, precipitaţiile vor fi şi sub formă de lapoviţă şi ninsoare. Temporar vor fi intensificări ale vântului în majoritatea regiunilor, cu viteze la rafală de 45...55 km/h, iar pe crestele înalte de peste 65 km/h“

Piatra Neamţ



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite