Administraţie prin rotaţie la Consiliul Judeţean Neamţ. Şase vicepreşedinţi aleşi în mai puţin de un an

0
Publicat:
Ultima actualizare:

La ultima şedinţă a legislativului judeţean s-a operat a şasea schimbare de vicepreşedinte din actualul mandat. Andrei Ignat (PNL) a preferat să renunţe la funcţie din proprie iniţiativă, în timp ce ceilalţi cinci predecesori pe fotoliul de vicepreşedinte au fost înlocuiţi pe criterii politice.

În mai puţin de un an de la constituirea Consiliului Judeţean Neamţ după alegerile din iunie 2012, componenţa structurii de conducere s-a schimbat de şase ori. Ultima oară, la întrunirea de vineri, 31 mai, când vicepreşedintele Andrei Ignat (PNL) a anunţat că renunţă la funcţie, la nici două luni de la alegerea sa.

„E un gest unilateral, pe care mi-l asum. De un an de zile, în Consiliul Judeţean, lucrurile, consider eu, nu au decurs aşa cum mi-aş fi dorit, aşa încât am considerat că mai bine mă retrag din funcţie”, a spus demisionarul. El şi-a motivat gestul ca un mod de a evita escaladarea unui conflict intern în care se află de la momentul numirii sale ca vicepreşedinte. În locul său, consilierii l-au ales pe Dan Manoliu (PSD), care preia funcţia.

Funcţie prin rotaţie

Cavalcada înlocuirilor a debutat în toamna anului trecut, atunci când tandemul iniţial de vicepreşedinţi Gabriel Farcaş (UNPR) - Mihai Fărcăşanu (PPDD) a fost schimbat prin algerile cerute de majoritatea Consiliului. În şedinţa din 25 octombrie, vicele PPDD a fost înlocuit cu Emilia Arcan (PSD), urmare a declinului vizibil prin care trecea filiala formaţiunii lui Dan Diaconescu. În februarie 2013, tensiunile politice locale dintre UNPR-PSD şi PNL au dus la schimbarea celuilalt vicepreşedinte, Gabriel Farcaş (UNPR), cu Gabriel Vişan (PNL).

Din februarie a.c. şi până în prezent, încă doi consilieri s-au perindat pe scaunul de vicepreşedinte. Liberalul Vişan nu a rezistat decât două luni în funcţie, fiind înlocuit, prin jocuri politice, cu colegul său Andrei Ignat, iar acesta din urmă i-a predat „ştafeta” lui Dan Manoliu, la şedinţa din 31 mai, nu înainte de a avansa o propunere inedită:

„Oricum, dacă vom continua aşa, eu vă propun ca din două în două luni fiecare din dumneavoastră să treceţi prin funcţia de vice”, le-a spus colegilor din Consiliu vicepreşedintele demisionar.


Rotirea vicepreşedinţilor pare să nu se oprească aici, de vreme ce vicepreşedintele Emilia Arcan (PSD) are planuri să candideze la concursul pentru funcţia de manager al Spitalului Judeţean de Urgenţă Neamţ. Dacă va reuşi este nevoită să renunţe la fotoliul de la CJ Neamţ, incompatibil cu cel de director al spitalului. 

„Sper ca, măcar de aici încolo, jucătorii politici să înţeleagă că trebuie linişte şi colaborare în Consiliul Judeţean”, a concluzionat preşedintele CJ Neamţ, Culiţă Tărâţă (UNPR). 

Citeşte şi: „Alienaţii“, „tâmpiţii“ şi „dobitocii“ din Consiliul Judeţean Iaşi. Află ce gogomănii debitează aleşii în şedinţe


Scandal cu spioni la Consiliul Judeţean Iaşi. DNA revendică microfoanele din perete (FOTO şi VIDEO)

Piatra Neamţ



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite