Venirea ruşilor, chinul femeilor. Neveste sau tinere necăsătorite, violate sub ochii celor cu care locuiau în casă
0
Atrocităţile pe care soldaţii ruşi le-au făcut în timpul celui de-al doilea război mondial nu s-au şters din mintea celor care au trăit acele vremuri. Este şi cazul orădeanului Ioan Brazdă, preşedintele Asociaţiei Deportaţilor şi Oprimaţilor Comunismului şi a Refugiaţilor din Ardealul de Nord.
Ioan Brazdă (85 de ani) îşi aminteşte de intrarea trupelor în ţară. „Toată lumea se ascundea. În speciale femeile. Fie că erau căsătorite sau necăsătorite, ruşilor nu le păsa cine stă în casă. În faţa părinţilor sau a soţului le punea jos şi le violau. Unul stătea cu pistolul ca să nu mişte ceilalţi”, îşi aminteşte orădeanul.
Îşi aduce aminte şi un caz mai hazliu povestit de o cunoştinţă.
“Când a aflat că vin ruşii, un bărbat şi-a ascuns femeia în beci, tocmai să nu o violeze. Ei bine, când au intrat ruşii, femeia a ieşit”, povesteşte Ioan Brazdă.
Cum intrau în casă, soldaţii ruşi întrebau: “Unde-i hazaica? Unde-i bariştea”
Hazaică însemna femeie, iar bariştera, fată.
Avea 15 ani când s-a urcat în trenul cu deportaţi şi a călătorit două săptămâni până la Brad. Proviziile li se terminaseră, dar i-a ajutat să supravieţuiască bunătatea oamenilor. Trenul se oprea în gări, iar locuitorii veneau şi le aduceau o bucată de slănină sau un colţ de pâine. Important era că puteau să-şi potolească foamea.
“După intrarea lor în ţară eram la Brad. În apropierea gării am auzit că vin nişte avioane. Au lansat vre-o trei bombe. Ţinta era un pod. Nu au nimerit nimic, dar pe strada principală au lăsat bombe mici. Ştiam că trebuie să mă las la pământ. M-am culcat la pământ, lângă zid, sub un geam. Lângă mine a căzut o bombă. Geamurile de deasupra mea s-au spart şi sticlele îmi cădeau în spate”, ne-a povestit Ioan Brazdă.
Soldaţii ruşi erau cunoscuţi ca fiind foarte impulsivi, dar, orădeanul îşi aduce aminte că erau şi între ei oameni cu suflet.
“Nu erau aşa de eleganţi ca nemţii, în schimb erau mult mai ălbatici. Erau între ei şi oameni cumsecade. Ni se terminase pâinea, iar unul dintre soldaţii ruşi s-a dus şi ne-a tăiat din pâinea lui”, ne-a mărturisit domnul Brazdă.
Îşi apărau cazărmile cu mari sfinţemie. Elev fiind, când se întorcea de la şcoală, Ioan Brazdă trecea pe lângă cazarma soldaţilor ruşi. Dacă ajungea în dreptul santinelei, imediat era somat. “Auzeam: Stoi, stoi. Era semnalul că trebuie să ne îndepărtăm şi să circulăm pe mijlocul drumului, nu pe trotuar”, mărturiseşte domnul Brazdă.
Se încarcă comentariile...
