FOTO Tragedia unei familii de români, din Bihor, care a murit în accidentul de la Roma. Oamenii plecaseră la muncă în Italia ca să scape de sărăcie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Familia care şi-a pierdut viaţa în teribilul accident din Italia era din Bihor. Rudele îi aşteptau să se întoarcă în ţară, iar acum se pregătesc de înmormântare. Speră să primească sprijin de la Ambasadă pentru repatrierea celor trei, mai ales că starea lor socială este una precară.

Trei dintre persoanele care şi-au pierdut viaţa, sâmbătă, în accidentul din Italia sunt din Bihor. Este vorba despre doi tineri de etnie romă de 24 respectiv 25 de ani şi fetiţa lor, în vârstă de 1 ani jumate.

Ramona Lupu, Tiberiu Mureşan şi Antonia Mureşan sunt cei trei bihoreni care au murit în teribilul accident din Italia. Potrivit rudelor, tinerii stăteau în Italia de mai mulţi ani, iar acum urmau să se întoarcă acasă, în vizită. Au ales să trăiască în Italia pentru un trai mai bun şi sperau ca încetul cu încetul să-şi creeze condiţii cât de cât decente în România.

Cei doi îşi cumpăraseră, de curând, o casă în localitatea Sâmbăta, unde vor fi, cel mai probabil, înmormântaţi.

Accidentul s-a produs între localităţile Collefero şi Valmontone, în cursul dimineţii de sâmbătă, în urma unei coliziuni dintre 2 microbuze. Impactul a fost atât de puternic, încât cinci călători au murit pe loc. Fetiţa de un an şi jumătate a fost transportată în stare gravă la spital, dar medicii n-au mai putut-o salva. Microbuzul, în care se aflau cei nouă pasageri, era înmatriculat în România şi plecase din Roma, cu destinaţia Florenţa.

MAE precizează că, în prezent, consulul României continuă să menţină legătura permanentă cu reprezentanţii poliţiei italiene, în vederea obţinerii unor informaţii suplimentare, precum şi pentru a intra în posesia detaliilor privind identităţile certe ale tuturor victimelor, o echipă consulară aflându-se în drum spre cele două spitale unde se află cei doi cetăţeni răniţi.

La nivelul Ambasadei României la Roma s-a constituit o echipă consulară care gestionează cazul, fiind declanşate toate demersurile legale de obţinere a unor informaţii suplimentare, precum şi în vederea acordării asistenţei consulare familiilor cetăţenilor români decedaţi şi răniţi.

Potrivit MAE, microbuzul era condus de sătmăreanul Octavian Erdei, patronul unei şcoli de fotbal, a unei firme de transport şi unui magazin de articole sportive. Octavian Erdei este tatăl internaţionalului de juniori Carolo Erdei, în prezent fotbalist în liga 3 din Anglia.

Potrivit autorităţilor italiene, ancheta a stabilit deja că o altă maşină, condusă de un marocan, a făcut o manevră greşita şi intrat brusc pe banda întâai a autostrăzii, în faţa microbuzului românesc. Octavian Erdei nu a putut evita coliziunea, informează MEDIAFAX.

Dorel Ziman, prieten apropiat al lui Tavi Erdei, a fost printre primii cu care acesta a vorbit după producerea accidentului.

“Mi-a spus: “Dorele, nu sunt vinovat, dar au murit 6 persoane! Nu sunt vinovat, marocanu din faţa mea a intrat pe un drum greşit şi realizat că a făcut greşeala şi a încercat să facă o manervă greşită să dea cu spatele să intre în refugiu”. El, Erdei, fiind pe banda întâi, s-a trezit dintr-o dată cu el în faţă, în partea laterală dreapta”, povesteşte Dorel Ziman.

Şi lui Carlo Erdei, fiul lui Tavi, i-a povestit acelaşi lucru.

“Maşina marocanilor a ratat ieşirea de pe autostradăa, a dat înapoi şi a intrat pe banda tatălui meu şi n-a mai putut evita impactul”, a spus Carlo.

Coliziunea a fost atât de brutală, încât şoferul român, care nu purta centură, a fost azvârlit pe carosabil. Tocmai asta i-a salvat viaţa.

Mai puteti citi:

Tragedie pe şosea, în Italia. Şoferul maşinii spulberate e tatăl fotbalistului Carlo Erdei. Mesajul fiului său: „Tată, te iubesc. Pentru mine vei fi întotdeauna cel mai bun“

FOTO Accident mortal pe centura Oradei. Un mecanic auto a murit în timp ce testa un BMW

Oradea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite