Tőkés László, despre maghiarii din România în anul Centenarului: „Ce să sărbătorim? Că am pierdut Ardealul?“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Tőkés László a susţinut o conferinţă de presă la Oradea FOTO Laura Gal
Tőkés László a susţinut o conferinţă de presă la Oradea FOTO Laura Gal

Europarlamentarul Tőkés László, preşedintele Consiliului Naţional Maghiar din Transilvania, a declarat joi, 1 noiembrie, într-o conferinţă de presă susţinută la Oradea, că Centenarul Marii Uniri ar fi o aniversare doar pentru români, în timp ce pentru maghiari este prilej de doliu.

„Pentru comunitatea maghiară, această perioadă de 100 de ani este una fără împliniri. Pur şi simplu, nu prea avem, după 100 de ani, ce sărbători. Ce să sărbătorim, că am pierdut Ardealul? Trebuie să înţeleagă românii că pentru noi, este o zi de doliu, o zi de durere”, a spus Tőkés.

În acelaşi context, europarlamentarul a criticat şi poziţia preşedintelui României, Klaus Johannis, de a „elogia această zi a Marii Uniri”. „Este ciudat pentru noi, ungurii, confraţii minoritari ai domnului preşedinte Klaus Iohannis, că dânsul elogiază ziua Unirii atât timp cât după şi din cauza acestei Adunări Naţionale, respectiv a creării României Mari a dispărut aproape totalmente comunitatea săsească, germană, din Transilvania. Acea comunitate care, timp de sute de ani, aproape o mie de ani, a înflorit în timpul regatului maghiar, respectiv al principatului transilvan. Nu prea înţelegem ce are de sărbătorit un etnic sas cum este Klaus Iohannis”, a mai declarat Tőkés.

Fostul episcop reformat s-a arătat deranjat şi de afirmaţia preşedintelui Comisiei Europene, Jean Claude Junker, care a vorbit despre Ziua Naţională a României ca despre o sărbătoare comună a întregii Europe.

"Nu putem accepta afirmaţia domnului preşedinte al Comisiei Europene, Jean Claude Junker, care a declarat, la dezbaterea despre viitorul Europei, chiar în prezenţa mea, la Strasbourg, că ziua de 1 Decembrie, Ziua Naţională a României, ar fi o sărbătoare comună a întregii Europe, laolaltă cu România. Eu cred că nu poate fi considerată astfel această zi şi nicio altă zi istorică, care divizează popoarele Uniunii, care pentru noi înseamnă o pierdere nemaipomenită, iar pentru români un câştig extraordinar. Trebuie să căutăm să comemorăm, să sărbătorim acele ocazii care ne unesc", a arătat europarlamentarul.

În timp ce majoritatea românească va sărbători Centenarul Marii Uniri, europarlamentarul spune că maghiarii vor sărbători un secol de la înfiinţarea Consiliului Naţional Secuiesc (CNS) şi Consiliul Naţional al Maghiarilor din Transilvania (CNMT). "Pentru noi este anul autodeterminării maghiare, pentru că acum 100 de ani au luat fiinţă CNS şi CNMT. Deci, dacă doriţi, CNS este un succesor al respectivei grupări înfiinţată acum 100 de ani", a explicat Tőkés.

Pe de altă parte, europarlamentarul a criticat şi modul în care, de Ziua Oradei, primarul Ilie Bolojan a decorat întregul centru al municipiului cu steaguri tricolore, susţinând că a fost o demonstraţie de forţă fără sens. 

"A fost de-a dreptul revoltător. Nici ultranaţionalistul Gheorghe Funar nu a făcut vreodată o astfel de demonstraţie de forţă”, a declarat Tőkés, cerând public edilului să nu uite că, în calitate de primar, îi reprezintă deopotrivă pe români şi pe maghiari. „Eu înţeleg că este un bun român, pot accepta acest lucru. Dar ca primar el ne reprezintă şi pe noi, maghiarii, iar sărbătoarea oraşului ar trebui să fie într-o zi care să ne unească, nu să ne despartă. Naţionalistul jigneşte, patriotul îşi apără drepturile, zice un mare poet maghiar. Domnul Bolojan trebuie să fie patriot, nu un naţionalist”, a mai declarat europarlamentarul.

Oradea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite