FOTO Unirea cu Sînmartinul, dezvoltarea staţiunii Băile Felix. Proiectul care ar putea duce la renaşterea turistică a zonei
0Proiecte mari pentru staţiunea Băile Felix, dacă, în urma referendumului din 14 iunie, se va realiza unirea cu comuna Sînmartin. Proiectul prevede amenajarea pădurilor fără tăierea niciunui arbore,, cu zone de primire, cu parcări, asigurând toale, resurse de apă, terenuri de sport, locuri de joacă pentru copii, alei pentru vizitatori, zone de picnic, piste pietonale şi pentru biciclete.
"Miza acestei fuziuni este să punem la un loc potenţialul celor două localităţi. Dorim să ridicăm condiţiile din staţiunile Băile Felix şi Băile 1 Mai la standarde europene, astfel ca atât locuitorii noştri, cât şi turiştii care vor veni, să beneficieze din plin de acestea. Ceea ce ne dorim este să punem în valoare această zonă, prin amenajarea celor aproximativ 340 de hectare de pădure, cât au cumulat cele două staţiuni, în pădure de recreere. Întreaga amenajare va avea la bază o carte foarte bine documentată”, a precizat primarul Ilie Bolojan.
Este vorba de lucrarea de doctorat "Păduri cu funcţii de recreere" a lui Smit Ildiko. Astfel, lângă pădure ar urma să fie amenajată o zonă de primire, o parcare, pentru ca cei care vin cu maşina să aibă unde să o lase în siguranţă. Totodată, din peisaj nu vor lipsi zonele de picnic cu vetre de foc, terenurile de joacă pentru copii, terenurile de sport, containerele pentru deşeuri, dar şi toalete publice.
“În interiorul pădurii vom amenaja alei din pământ, din macadam, din asfalt, dar şi alei pentru călărie. Toate aceste amenajări vor fi făcute fără să se taie vreun arbore. Totodată, vom avea în vedere amenajarea corespunzătoare a spaţiilor publice, dar şi a spaţiilor care sunt în administrarea persoanelor private", a mai spus primarul Ilie Bolojan.
Lacul cu nuferi
Acţiunea de amenajare va viza şi zona lacului cu nuferi, aflată acum într-un stadiu dezolant, pentru care se vor găsi soluţii concrete.
"Nu vrem doar poze cu lacul cu nuferi, el trebuie să devină o realitate. Acestea sunt mizele acestei fuziuni din punct de vedere turistic", a afirmat primarul Ilie Bolojan.
În interiorul staţiunii se are în vedere schimbarea zonei centrale, prin amenajarea unei parcări mari, astfel ca şoferii să nu mai fie nevoiţi să îşi parcheze maşinile pe marginea drumului, stricând astfel aspectul pe care ar trebui să îl aibă o staţiune balneară. Totodată, se doreşte reabilitarea clădirii cazinoului, care pe vremuri era o adevărată atracţie turistică.
"Momentan există zone îngrădite fără nicio logică, pline de bălării şi scaieţi, care trebuie amenajate corespunzător şi redate locuitorilor noştri, dar şi turiştilor care ne vizitează. Zona verde aflată acum în administrarea SCT Felix ar trebui să fie deschisă publicului. Trebuie să îi facem pe proprietarii de terenuri să le îngrijească, pentru a avea aici o curăţenie exemplară. în interiorul staţiunii, pe marginile drumului, vom planta arbori umbroşi, de talie mare", a completat Ilie Bolojan.
Staţiuni legate de oraş
Un alt obiectiv important este realizarea a două drumuri noi de legătură dintre oraş şi staţiuni. Unul va lega Băile 1 Mai de giraţia Metro-Selgros, zona str. Iancu de Hunedoara, drumul va trece prin Sînmartin, cu un pasaj peste calea ferată şi va ieşi lângă Pensiunea Noblesse. Totodată, se doreşte realizarea unui drum suplimentar între Oradea şi Băile Felix pe ruta Oradea - Cihei - Cordău, astfel ca drumul să treacă tangent cu pădurea. Proiectul amenajării pădurii cuprinde şi amenajarea "Parcului Aventura", dar şi amenajarea a 16 km de noi piste de biciclete.