FOTO Premii pentru cei mai activi voluntari ai asociaţiei Caritas Eparhial din Oradea

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Asociaţia Caritas Eparhial din Oradea  şi-a premiat cei mai activi voluntari în anul 2013. Au totalizat peste 4.000 de ore de voluntariat prestate în serviciul aproapelui. Au fost acordate 9 premii pe activităţi şi programe, 5 premii speciale şi premiul “Voluntarul anului 2013”.

Premiul Cantina Socială

Cantina Socială – este un serviciu prin care asociaţia Caritas oferă o masă caldă la 70 de persoane aflate în nevoie. În cadrul serviciului se desfăşoară două activităţi complementare, prima se realizează în bucătăria unde se pregăteşte hrana pentru persoanele asistate urmată fiind de servirea hranei beneficiarilor. Aceste activităţi nu ar fi realizabile fără sprijinul voluntarilor. Voluntarul este implicat în realizarea efectivă a întregii activităţi, pregătirea hranei, servirea hranei, spălarea veselei, curăţarea sălii de mese. Totodată se realizează o conexiune între voluntar şi beneficiar reprezentată printr-o vorbă caldă care de cele mai multe ori sparge zidul singurătăţii.

Premiul pentru pregătirea hranei, servirea hranei, spălarea veselei, curăţarea sălii de mese şi socializare cu beneficiarii s-a acordat voluntarilor: Daniela Neşu; Daniela Pâncotan, Gabriela Deaconescu, părintele Radu Cefan, Diana Oltean, Simona Puşcaş, Oana Puşcaş, Maria Pricăjan, Adriana Lupaş şi Cerasela Ciordaş

Premiul pentru Centrul de Zi

Centru de zi “Gabriele” are ca şi scop pregătirea copiilor şi a adolescenţilor pentru viaţă, bazându-ne pe două resurse importante,răbdare şi dragoste. Voluntarii, zi de zi, sunt cei care îi sprijină pe copii şi ajută la creşterea lor personală.

Premiul pentru ajutorul acordat la învăţare şi efectuarea temelor, pentru activităţile de socializare, de joacă, de dezvoltare personală şi de petrecere a timpului liber cu copiii, s-a acordat voluntarilor Mădălina Sebeştean, Dan Ile, Denisa Chişe, Daniela Pâncotan, Sanda Chirodea, Bianca Lile, Mark Herman, Anica Pantiş, Valeria Ille, Maria Amalia Silaghi, Alexandra Paşcalău, Florica Liza Balog, Denisa Monenci

Premiul Duşuri Sociale

Duşurile Sociale reprezintă un serviciu unic pe plan local în cadrul căruia persoanele fără adăpost au acces la condiţii decente de efectuare a igienei corporale. Persoanele fără adăpost au acces de 2 ori pe săptămână la duşurile sociale, voluntarii fiind cei care le oferă materialele de igienă iar la sfârşitul activităţii ajută la realizarea curăţeniei. Pentru cele 155 de persoane care au beneficiat constant de acest serviciu, voluntarii au prestat 46 de ore de activitate. Premiul i s-a acordat Părintelui Radu Cefan

Premiul Vacanţă dedicată voluntarului

În societatea de astăzi, conceptul de tânăr este asociat cu termeni ca şi iresponsabilitate, nepăsare şi indiferenţă faţă de sine dar şi faţă de ceilalţi. Toate aceste noţiuni cu conotaţie negativă, au fost combătute de un grup de tineri care au ales să îşi petreacă o parte din vacanţă împreună cu beneficiarii Asociaţiei Caritas, făcând voluntariat.

Premiul pentru implicare şi acoperirea necesarului de resurse umane în cadrul serviciului cantina socială, pe perioada vacanţelor şi a concediilor s-a acordat voluntarilor Dan Ile, Lorena Claudia Pop, Oana Puşcaş, Geanina Indrieş şi Adela Bere.

Premiul ,,Prieteni pentru un zâmbet”

Programul prieteni pentru un zâmbet este un program prin care voluntarii clovni realizează vizite la spitalul de copii din Oradea, aducând astfel un zâmbet pe buzele copiilor internaţi dar, în acelaşi timp, sunt prezenţi la diferite evenimente din viaţa copiilor în grădiniţe, şcoli şi evenimente speciale.

Premiul pentru zâmbetele aduse pe chipul copiilor şi implicarea constantă în program s-a acordat voluntarului Liviu Constantin Demeter

Premiul Colecta de Paşti

Colecta de Paşti care s-a desfăşurat în trei biserici din Oradea: Mănăstirea Maica Domnului, Biserica Sfântul Nicolae şi Biserica Sfânta Treime. Au participat 32 de voluntari, cu vârste cuprinse între 13 şi 63 de ani, realizând un total de 224 de ore de muncă.Premiul pentru deosebita implicare în strângerea de alimente pentru familiile aflate în dificultate, s-a acordat voluntarului Vlad Raita.

Premiul CAMPANIA 2%.

Campania 2% este una dintre activităţile de strângere de fonduri cele mai solicitante. Asociaţia pregăteşte în fiecare an plicuri cu formulare, care sunt apoi distribuite de voluntarii tineri în special, pe raza întregului oraş. Premiul pentru cel mai mare număr de plicuri distribuite în 2013, s-a acordat voluntarelor Sorina Alexandra Pop, Diana Negruţ şi Andreea Rada.

Premiul Strângerea de fonduri

Strângerea de fonduri este una dintre provocările majore cu care se confruntă orice asociaţie şi fundaţie. Nu este o activitate uşoară dar este extrem de necesară. Premiul pentru diversitatea activităţilor de strângere de fonduri în care s-a implicat, s-a acordat voluntarelor Mariana Man şi Georgeta Finna.

Premiul pentru Disponibilitate

Disponibilitatea este un premiu mai deosebit acordat an de an, nu doar pentru implicarea într-o activitate anume ci în majoritatea sau în totalitatea activităţilor. Premiul pentru promptitudinea cu care răspunde solicitărilor asociaţiei s-a acordat voluntarei Adriana Lupaş şi voluntarului părintele Radu Cefan

Premiul Special

Premiul s-a acordat pentru numărul mare de ore realizate în Programul Bunul Samaritean voluntarelor Sora Veronica Demeter, Mihaela Pantea, Viorica Florea Premiul s-a acordat pentru dăruirea şi grija cu care s-a implicat în activităţi voluntarelor Mădălina Sebeştean, Ile Dan

Premiul Voluntarul Anului

Este un premiu care se acordă în fiecare an unui voluntar pentru: timpul, disponibilitatea, diversitatea activităţilor, numărul de ore prestate şi calitatea serviciilor oferite. Daniela Neşu a oferit din timpul său 537 de ore în folosul aproapelui şi a primit premiul Voluntarul Anului 2013.

La eveniment au participat, alături de voluntari şi invitaţii lor, PSS Virgil Bercea, episcopul greco-catolic de Oradea, Florica Cherecheş, deputat şi Arina Moş director general ASCO.

Oradea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite