FOTO Oradea, oraşul verde. Cum vor arăta parcurile ce urmează să fie amenajate pe o suprafaţă de opt hectare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Parcuri noi in Oradea
Parcuri noi in Oradea

Veste bună pentru orădeni. Spaţiul verde al oraşului va creşte semnificativ în perioada următoare. Nu mai puţin de opt hectare de spaţiu verde, în plus, va avea oraşul de pe Criş.

"Dacă anul trecut am amenajat 5 hectare de parcuri, Salca I, Xenopol-Oneştilor, Ion Bogdan, anul acesta urmează să realizăm încă 8 hectare de spaţii verzi, care vor fi distribuite astfel: 4,5 ha Parcul Ciuperca, 1,4 ha Parcul Arena, 2,2 ha Parcul Salca II şi 1 ha Parcul Adona, toate aceste lucrări având ca termen de finalizare fie toamna acestui an, fie cel târziu primăvara anului 2016", a spus primarul Ilie Bolojan.

Parcul Arena - un nou spaţiu verde în şanţul Cetăţii Oradea

Parcul Arena va avea o suprafaţă de 1,4 ha şi va fi amenajat în şanţul de sud al Cetăţii Oradea, pe partea dinspre strada Griviţei. Valoarea totală a lucrării este de 2.717.471 lei cu TVA şi se va realiza din resurse financiare nerambursabile.

Parcul va avea o suprafaţă amenajată cu gazon de peste 5000 mp. Pe lângă aceasta, vor fi amenajate suprafeţe cu gard viu, cu arbuşti, se vor amenaja alei pietonale cu pietriş şi piatră cubică. Are prevăzut un ţarc circular pentru manej, care va permite organizarea de activităţi interactiv/educative şi sportive cu cai, ponei, expoziţie cu animale de companie, expoziţii demonstrative.

Lucrările de amenajare cuprind şi amplasarea de bănci de odihnă, panouri de informare, coşuri de gunoi, rezervoare de apă, fântâni de apă potabilă, toalete ecologice, stâlpi de iluminat, reţea de irigat.

Parcul este prevăzut cu un spaţiu multifuncţional de formă circulară, destinat spectacolelor de muzică, fanfară, dans, teatru, jocuri sportive, lupte medievale. Pe acest spaţiu se va putea amplasa oricând o scenă mobilă. Cei care-l vor vizita se vor putea bucura şi de un labirint medieval, ce va avea amplasat în mijloc un foişor cu rol de observator.

Arhitectul Ernest Pafka, cel care a realizat documentaţia acestui proiect, a precizat: „Parcul Arena va fi un spaţiu cu dublă funcţie. Pe de o parte, el va fi un parc urban care va răspunde nevoii de recreere a locuitorilor, dar va fi şi o zonă care se va preta foarte bine organizării unor evenimente cum sunt Serbările Cetăţii Oradea sau altele de acest gen. Parcul este prevăzut cu un pod-belvedere din lemn, aşezat pe piloni din zidărie de cărămidă aparentă, care va marca zona centrală a parcului, destinată organizării unor diverse evenimente."

Parcul Salca II va avea şi un pârâu

Amenajarea Parcului Salca continuă concepţia amenajării peisagistice din prima etapă.

Proiectul prevede realizarea unui pârâu cu o suprafaţă de 72 mp, care se va deversa în lacul existent în Pârâul Salca I şi care, cu ajutorul unei pompe, va fi recirculat.

Parcul Salca II va cuprinde alei pietonale asfaltate, o pergolă pe stâlpi de zidărie de cărămidă aparentă, trei locuri de joacă destinate copiilor, o cascadă pe două părţi - una care se prelinge pe suprafaţa peretelui, orientată spre locul de odihnă şi cealaltă ca o cascadă îngustă, cu cădere spre un lac mic, care face legătura cu lacul realizat în prima etapă, dar şi un amfiteatru în aer liber, dezvoltat în jurul unei scene circulare.

Totodată, va fi dotat cu panouri de informare, fântâni cu apă potabilă, o fântână cu apă pentru câini, toalete ecologice, bănci de odihnă, coşuri de gunoi, stâlpi de iluminat, corpuri de iluminat încastrate în pavaj, două poduri pentru traversarea pârâului existent, reţea de irigat.

Valoarea totală a lucrărilor este de 3.194.422 lei cu TVA.

Un nou parc în zona străzii Liszt Ferenc

Având în vedere că în zona străzii Liszt Ferenc nu este amenajat niciun loc de joacă pentru copiii de la blocurile din zonă, respectiv pentru cei de la zona de case particulare, Primăria Oradea a decis amenajarea unui loc de joacă destinat copiilor preşcolari, dar şi amenajarea unui teren de fotbal.

Noul parc este prevăzut cu alei pietonale, bănci de odihnă, sistem de iluminat public, sistem de irigaţie.

Valoarea totală a lucrărilor pentru acest parc este de 275.000 lei.

Mai puteti citi:

A murit Traian Zorzoliu, "întemeietorul de muzee"

Traian Zorzoliu, creatorul primului parc neolitic din Europa amenajat în oraşul Drăgăneşti-Olt, a murit, luni – 26 ianuarie, la vârsta de 78 de ani. Economist, muzeograf, pictor, sculptor, Zorzoliu a fost răpus de o boală necruţătoare cu care se lupta de ani. El nu a mai apucat să-şi vadă împlinit visul de a finaliza, în oraşul menţionat, o cetate dacică de acum 2.000 de ani ridicată de la firul ierbii, singura de acest gen din ţară şi nu numai.

Sute de sancţiuni date de RAR în 2014

Registrul Auto Român a verificat tehnic în trafic, pe parcursul anului trecut, 2.629 autovehicule la nivelul judeţului Mureş. În urma controalelor inspectorii RAR au descoperit că 120 dintre vehiculele controlate prezentau pericol iminent de accident, în special din cauza defecţiunilor majore la sistemul de frânare şi la direcţie.

Oradea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite