FOTO 10.000 de gulguţe au luminat  Parcul 1 Decembrie, la Festivalul Luminii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Viaţa de zi cu zi a devenit o adevarată cursă contra-cronometru pentru cei mai mulţi dintre noi. Mereu în lipsă de timp, împarţiti între multe responsabilităţi, slujbă şi familie, uităm cu desăvârşire de sufletul nostru, uităm să ne bucurăm de lucrurile mărunte. 10.000 de gulgutei au fost aprinse, de Cercetaşi, în Parcul 1 Decembrie din Oradea în cadrul unui eveniment care şi-a propus să atragă atenţia asupra importanţei lucrurilor mărunte.

Ore întregi de muncă au petrecut Cercetaşii orădeni în Parcul 1 Decembrie pentru a îmbrăca locul în 10.000 de lumânări care, de la ora 21.00, au luminat parcul.

Totul s-a desfăşurat în cadrul Festivalului Luminii, care este un alt fel de festival, un spaţiu de manifestare artistică a tinerelor talente, o atmosferă unică creată timp de două ore cu zeci de mii de lumânări

“Lumea în care trăim ne obligă să ne planificăm cu atenţie fiecare clipă pentru a reuşi în ceea ce ne propunem şi de multe ori uităm să ne oprim din când în când pentru a-i privi pe cei din jur, pentru a simţi vântul, pentru a asculta oamenii, pentru a zâmbi la zâmbetul copiilor, pentru a redescoperi frumuseţea lucrurilor mărunte. Scopul festivalului este de a oferi comunităţilor locale un eveniment în cadrul căruia tinerii au posibilitatea de a se manifesta prin diferite forme de artă, iar participanţii se pot deconecta timp de două ore, de la problemele şi stresul de zi cu zi, bucurându-se de atmosfera creată”, ne-a spus Alexandra, cercetaş.

Tema centrală a festivalului a fost “Redescoperă frumuseţea lucrurilor mărunte!”, iar din programul ediţiei din acest an nu a lipsit muzica, Lecturi Urbane, atelier de origami şi ateliere de brăţări şi şuviţe handmade, sau curs de prim-ajutor oferit de Crucea Roşie.

Festivalul Luminii în Oradea a fost un proiect realizat de Cercetaşii României - Centrul Local Oradea în parteneriat cu Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Bihor.

20.000 de gulguţe vor împodobi un parc din Cluj, de Festivalul Luminii. Nu vor lipsi jongleriile cu foc

Citeste mai mult: adev.ro/mn94fl

Mai cititi:

20.000 de gulguţe vor împodobi un parc din Cluj, de Festivalul Luminii. Nu vor lipsi jongleriile cu foc
 

<a href="https://adevarul.ro/stiri-locale/bacau/foto-video-voluntarii-de-la-cercetasii-romaniei-1438260.html">FOTO VIDEO Voluntarii de la „Cercetaşii României” au umplut Parcul Cancicov cu gulguţe la Festivalul Luminii</a>

20.000 de gulguţe vor împodobi un parc din Cluj, de Festivalul Luminii. Nu vor lipsi jongleriile cu foc

Citeste mai mult: adev.ro/mn94fl

20.000 de gulguţe vor împodobi un parc din Cluj, de Festivalul Luminii. Nu vor lipsi jongleriile cu foc

Citeste mai mult: adev.ro/mn94fl

20.000 de gulguţe vor împodobi un parc din Cluj, de Festivalul Luminii. Nu vor lipsi jongleriile cu foc

Citeste mai mult: adev.ro/mn94fl

20.000 de gulguţe vor împodobi un parc din Cluj, de Festivalul Luminii. Nu vor lipsi jongleriile cu foc

Citeste mai mult: adev.ro/mn94fl

Oradea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite