Eurodeputatul Laszlo Tokes, dat în judecată pentru arborarea steagului secuiesc

0
Publicat:
Ultima actualizare:

După ce a arborat steagul Ţinutului Secuiesc de la balconul biroului din Oradea, eurodeputatul Laszlo Tokes a ajuns să se judece cu administraţia orădeană.

Laszlo Tokes arbora steagul secuiesc de la balconul cabinetului său, din Oradea, pe data de 18 iunie. În luna august, poliţia locală a întocmit un proces verbal de constatare şi sancţionare în care-l face răspunzător pe Tokes de încălcarea Legii 185/2013. Poliţiştii au constatat că amplasarea “steagului publicitar” pe peretele biroului eurodeputatului maghiar nu avea obţinut avizul de publicitate temporară.

“Noi am arborat, pe 18 iunie, steagul secuiesc în semn de solidaritate cu fraţii maghiari din Ţinutul Secuiesc. Dar, în 19 august, a fost trimis la faţa locului un agent al poliţiei locale, iar a doua zi a întocmit un proces verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor în care îl face răspunzător pe Tokes Laszlo de încălcarea Legii 185 din 2013”, a declarat, într-o conferinţă de presă, Denes Laszlo, purtător de cuvânt al PPMT.

Conducerea Primăriei Oradea a decis să-l sancţioneze pe Tokes cu avertisment şi l-a somat ca într-o săptămână să desfiinţeze steagul publicitar, altfel riscă să fie sancţionat cu o amendă cuprinsă între 30.000 ţi 50.000 de lei.

„Ridicolă şi scandaloasă” aşa crede Tokes că este acţiunea autorităţilor locale.

Cum eurodeputatul a ale păstreze steagul arborat, a ajuns să se judece în instanţă cu administraţia orădeană. După ce avocatul lui Tokes şi-a susţinut pledoaria, magistraţii Judecătoriei Oradea au amânat pronunţarea pentru 26 ianuarie.

Avocatul lui Laszlo Tokes a declarat că a prezentat judecătorului dovezi din care reiese că drapelul Ţinutului Secuiesc nu este unul publicitar. El nu aduce niciun fel de venit şi nu reprezintă vreun produs, a precizat Kincses. Avocatul a declarat că steagul secuiesc este un simbol maghiar, iar arborarea lui ţine de libertatea de exprimare, garantată de Uniunea Europeană. În sprijinul afirmaţiilor sale, a invocat un caz petrecut în Ungaria.

„Domnul Vajnayi Attila, care este secretarul general al partidului postcomunist - Partidul Muncitoresc - a afişat de mai multe ori steaua roşie, iar un alt domn secera şi ciocanul şi au fost amendaţi. CEDO, în ciuda faptului că a fost încălcată legea maghiară, a considerat că sancţionarea celor doi încalcă principiului libertăţii de exprimare şi a condamnat Ungaria la 4000 de euro", a explicat apărătorul lui Tokes.

Mai puteti citi:

Eurodeputatul Laszlo Tokes, dat în judecată pentru arborarea steagului secuiesc

După ce a arborat steagul Ţinutului Secuiesc de la balconul biroului din Oradea, eurodeputatul Laszlo Tokes a ajuns să se judece cu administraţia orădeană.

Eurodeputatul Laszlo Tokes: "Este un act împotriva umanităţii şi totodată este un caz foarte periculos deoarece poate contribui la întărirea xenofobiei"

Europarlamentarul Laszlo Tokes a reacţionat la atacul terorist din Franţa. Acesta a afirmat că gestul teroriştilor este unul incalificabil, şi în acelaşi timp Europa trebuie să fie mai unită ca niciodată.

Oradea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite