Eurodeputatul Laszlo Tokes: „Contrar declaraţiei de la Alba Iulia, ni s-au promis drepturi depline, chiar de autonomie, dar s-au dat uitării“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Laszlo Tokes
Laszlo Tokes

Maghiarii din Transilvania  nu vor independenţă, însă vor autonomie şi în acelaşi timp vor să aibă dreptul să-şi folosească limbă maternă şi să-şi păstreze cultura. Aceasta este una dintre concluziile celor două zile în care s-a desfăşurat Consiliului Autonomiei Maghiare din Bazinul Carpatic (KMAT)

Europarlamentarul Tokes Laszlo a declarat sâmbătă, la Oradea, că străduinţele de autonomie ale comunităţii maghiare nu sunt îndreptate împotriva Bucureştiului, ci, din contră, se doreşte câştigarea parteneriatului cu societatea majoritară românească.  Potrivit eurodeputatului Laszlotokes traseul demersurilor pentru autonomie este jalonat simbolic de patru oraşe: Bruxelles, Budapesta, Bucureşti şi Mariehamm, capitala Insulelor Aland.

"Concluzia mea este că ar trebui să fim uniţi şi, dacă vrem să fim recunoscuţi de partea românească ca atare, ca organizaţii şi comunităţi autonome, ar trebui să ajungem la o unitate necesară.Ideea este că maghiarii din Transilvania nu renunţă la autonomie, însă trebuie să se facă înţeleşi la Bucureşti. Maghiarii din Transilvania nu vor independenţă. Vor doar autonomie, să aibă dreptul să-şi folosească limba maternă şi să-şi păstreze cultura", a spus europarlamentarul.

El a informat că a propus un proiect pentru Centenarul Adunării populare de la Alba Iulia şi al "Diktatului de la Trianon" din 1920, "mai bine zis centenarul acestei perioade dintre cele două evenimente".

"În mod constructiv vom aminti de evenimentele din această perioadă, de exemplu formarea Consiliului Naţional Secuiesc în 1918, care are tot la fel centenarul, cu scopul de a stabili adevărul şi starea de fapt privind această perioadă şi cu scopul de a vindeca consecinţele Diktatului de la Trianon în viaţa minorităţii maghiare din ţările vecine cu Ungaria şi cu scopul de împăciuire între popoarele majoritare din ţările noastre, respectiv comunităţile minoritare din aceste ţări, între ele şi România", a afirmat Laszlo Tokes.

Potrivit acestuia, este vorba despre adevărul istoric, întrebat ce înseamnă adevăr în afirmaţiile sale.

"S-au făcut atât de multe speculaţii şi interpretări false, chiar falsificări istorice încât, împreună cu publicul românesc, sperând că vom avea parteneri, în mod public şi în mod reciproc să discutăm cu ocazia centenarului acestor evenimente să abordăm tema evenimentelor istorice şi să ajungem la înţelegere. Pe de altă parte, pe plan politic, să contribuim la repararea acelor greşeli care s-au făcut, de exemplu în politica de asimilare care s-a dus în majoritatea acestei perioade în România sau în Slovacia. S-au făcut multe nedreptăţi chiar contrar declaraţiei de la Alba Iulia, care, în original, în urmă cu 98 de ani, ne-a promis, comunităţilor minoritare, drepturi depline, chiar de autonomie, care s-au dat uitării", a spus Tokes.

KMAT reuneşte organizaţii din România, Serbia, Ucraina, Slovacia, Croaţia, Slovenia şi Austria care vor autonomia comunităţilor maghiare din afara Ungariei, fără schimbarea graniţelor. Din KMAT fac parte şi Consiliul Naţional Maghiar din Transilvania, Consiliul Naţional Secuiesc şi Uniunea Civică Maghiară.
Vineri a avut loc şedinţa ordinară a KMAT, fiind date publicităţii două documente - unul se referă la temele ce au fost discutate la această întrunire, iar celălalt la Legea Educaţiei din Ucraina, pe care atât Parlamentul României, cât şi cel al Ungariei au condamnat-o. Tokes a precizat că, deşi au fost invitaţi şi reprezentanţi ai UDMR, aceştia nu au participat la consfătuire.
Declaraţia KMAT s-a referit la mai multe teme, precum Şcoala romano-catolică din Târgu Mureş, năzuinţele de autonomie din sânul comunităţilor maghiare din Bazinul Carpatic din ţările vecine cu Ungaria. În mod concret, a fost discutată şi tema autonomiei teritoriale a ţinutului secuiesc, a menţionat europarlamentarul.

Consiliul şi-a manifestat sprijinul pentru iniţiativa europeană Minority SafePack, precum şi pentru alegerile din Ungaria din primăvara anului 2018, a adăugat Tokes.

Oradea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite