Elevii din Oradea au acces gratuit la Grădina Zoologică, dacă au nota 10 la ştiinţele naturii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Elevii din Oradea care au nota 10 la ştiinţele naturii au acces gratuit la Grădina Zoologică din oraş, în perioada 1 februarie-25 iunie 2016. Această acţiune se derulează în cadrul unui proiect ce este implementat în premieră naţională de către Adminidstraţia Domeniului Public, instituţie în subordinea căreia se află Grădina Zoologică.

"Considerăm că este o acţiune stimulativă pentru copii. A le facilita accesul în Grădina zoologică îi motivează şi încurajează să obţină note cât mai bune la materiile privind studiul naturii, cum ar fi biologie, zoologie sau altele, pe lângă alte beneficii legate de mişcarea copiilor în aer liber, de observarea animalelor din apropiere, nu doar din cărţi", a declarat Liviu Andrica, directorul Administraţiei Domeniului Public (ADP) Oradea.

Prima ediţie a acţiunii ‘Grădina de nota 10′, iniţiată de Tiberiu Bimbo-Szuhai, directorul Zoo Oradea, a avut loc în anul 2015, în aceeaşi perioadă a anului şcolar. De această dată, în 2016, în program vor fi incluşi şi copiii din clasele I şi II, care nu au beneficiat anterior de această facilitate.

Astfel, toţi elevii din ciclul primar şi gimnazial din toate şcolile orădene vor avea acces gratuit la Zoo pe baza notei 10 sau a unui calificativ ‘FB’, în cazul claselor primare. Intrarea gratuită se acordă pe baza carnetului de elev în cel mult 30 de zile de la înregistrarea notei sau a calificativului.

‘Având în vedere succesul dobândit anul trecut, când peste 500 de elevi în plus au vizitat Grădina Zoo, am extins, aşa cum ne propusesem, adresabilitatea, dând ocazia tuturor copiilor foarte buni la învăţătură să viziteze acest spaţiu. Dar nu numărul este atât de important, ci faptul că aceşti copii, care iubesc natura şi învaţă bine, primesc această bonificaţie, ceea ce este mult mai preţios decât cifrele. Aceşti copii vor ajunge, sperăm, viitori ecologişti, oameni de ştiinţă, oameni care vor aprecia Viaţa,’ a declarat, pentru AGERPRES, directorul Grădinii Zoologice.

Anual, în jur de 100.000 de vizitatori trec pragul Grădinii Zoologice din Oradea, un aflux crescut fiind constatat de conducerea ADP în ‘Săptămâna Altfel’.

Grădina Zoologică din Oradea datează din anul 1960, când au fost aduse primele animale. Micul parc amenajat în stil englezesc al grădinii zoo a fost mărit în 2010, când au demarat ample lucrări de extindere, de la 3,5 la 7,5 hectare, o investiţie în valoare totală de 19,4 milioane de lei, 75% fiind contribuţia Ministerului Mediului şi Pădurilor, iar 25% contribuţia Municipiului Oradea.

Redeschisă în mai 2013, Grădina Zoo găzduieşte peste 650 de exemplare de animale din peste 140 de specii, în 42 de amplasamente (ţarcuri) pentru animale şi păsări, spaţii pentru activităţi educative, recreative şi de agrement, spaţii pentru expoziţii. Cei interesaţi au la dispoziţie chiar şi monitoare tip touchscreen pe care sunt disponibile informaţii despre speciile expuse.

Investiţiile făcute, grija faţă de animale şi managementul Grădinii Zoo au fost recunoscute prin reluarea statutului de membru în Federaţia Grădinilor Zoologice şi Acvariilor din România, având ca obiectiv aderarea la Asociaţia Europeană de profil.

Oradea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite