Cum au reuşit „băieţii deştepţi“ să dea un tun de 2,5 milioane de euro în doar cinci săptămâni, ajutaţi de greii din Vamă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Calin Vesa si Radu Mărginean
Calin Vesa si Radu Mărginean

2.5 milioane de euro au reuşit să facă „băieţii deştepţi” în doar cinci săptămâni, din afaceri cu motorină. La şapte ani de la săvârşirea faptelor, procurorii DNA Oradea au trimis gruparea în judecată, printre inculpaţi numărând-se Călin Vesa, directorul executiv al Direcţiei Regionale pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Cluj, dar şi fostul şef al Vămilor, orădeanul Radu Mărginean.

Atât Călin Vesa cât şi Radu Mărginean sunt cercetaţi pentru  săvârşirea infracţiunii de complicitate la evaziune fiscală, în formă continuată. Alăturid de aceştia au mai fost deferiţi justiţiei Ovidiu Vidican, şef Serviciu la Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale, Corneliu Sotoc, fost director al Vămii Oradea, Gheorghe Seleş, fost director adjunct la Direcţia de Supraveghere din ANV, Aurelian Baciu, fost şef birou la Vama Oradea, Ovidiu Costea şi Gheorghe Buna, foşti comisari de Gardă Financiară. Toţi sunt acuzaţi că au protejat o societate comercială din Săcueni controlată de Bereczki Jozsef şi Pap Robert, care, potrivi unor surse, ar fi interpuşi ai celebrului afacerist orădean Attila Racz, capul celei mai întinse reţele de contrabandă cu combustibil din România, condamnat la 7 ani de închisoare în procesul în care a fost acuzat că a coordonat o grupare ce a fraudat statul cu 87 milioane lei prin tranzacţii ilicite cu carburanţi

Pentru a putea vinde motorina prin circuitul respectiv, a fost nevoie de înfiinţarea unui antrepozit de depozitare. În cazul antrepozitelor fscale, produsele accizabile pot fi luate fără plata accizei. Astfel, cei implicaţi în afacerea cu motorină importau combustibil de la marii producători, în acte făceau livrarea în Slovacia pentru a nu plăti accize, însă toate acestea erau fictive, astfel că motorina ieşea doar fictiv din ţară, ea fiind vândută pe urmă la negru. Potrivit anchetatorilor, toată procedura a fost încălcată, nici măcar spaţiu pentru antrepozitul fiscal înfiinţat nu exista. Acest circuit nu s-ar fi putut dezvolta fără sprijin din partea  greilor din Vamă

Cu toate că mecanismul a fost indentificat la o săptămână după ce a fost pus în practică, chiar de către cei de la Garda Financiară, care au oprit autocisterna, el a continuat fără a fi luate măsurile ce se impuneau.

Sprijin greu

În rechizitoriul întocmit, procurorii arată că, „în perioada aprilie - mai 2009, inculpaţii Bereczki Jozsef şi Pap Robert, în calitate de administrator, respectiv administrator de fapt al SC Colors International Săcueni, au conceput şi pus în aplicare un mecanism evazionist prin care 211 facturi şi documente financiar-contabile aferente nu au fost evidenţiate în actele contabile ale societăţii, astfel încât cantitatea de 6.647.986 litri/5.565,2 tone motorină Euro 5 a fost eliberată pentru consum către societăţi comerciale care deţineau staţii de distribuţie a carburanţilor auto, fără plata accizei şi TVA aferent. În actele contabile figura că motorina ar fi fost livrată în spaţiul intracomunitar, către o societate din Slovacia”.

Documentele false au fost prezentate şi depuse de Pap Robert la DJAOV Bihor, structură teritorială a Autorităţii Naţionale a Vămilor care avea obligaţia să exercite supravegherea vamală asupra antrepozitului fiscal deţinut de firma din Săcueni, precum şi asupra tranzacţiilor cu produse energetice derulate de acest agent economic.

Afaceriştii au beneficiat de sprijinul şi ajutorul direct oferit cu intenţie de Mărginean Radu Traian, Ignat Sergiu Adorian, Seleş Gheorghe Constantin, Vesa Călin Valer, Vidican Ovidiu Dorin, Sotoc Corneliu Crăciun şi Baciu Aurelian Simeon.

La vremea respectivă, la conducea Autorităţii Naţionale a Vămilor a fost numit Radu Mărginean, şeful Autorităţii Naţionale a Vămilor şi vicepreşedinte al ANAF, astfel că în urma demersurilor efectuate de către Pap, s-a reuşit la nivelul Ministerului Finanţelor Publice autorizarea SC Colors International ca antrepozit fiscal de depozitare produse petroliere, contrar suspiciunilor de fraudă care planau asupra agentului economic şi în lipsa unui istoric care să genereze un minim de încredere vis-a-vis de eventualele activităţi licite odată cu obţinerea autorizaţiei de antrepozit fiscal. 

Potrivit legii, un antrepozit fiscal poate funcţiona numai pe baza unei autorizaţii emise de autoritatea competentă, respectiv de Comisia constituită la nivelul Ministerului Finanţelor Publice pentru autorizarea operatorilor de produse supuse accizelor armonizate.

În urma obţinerii autorizaţiei de antrepozit fiscal de depozitare, Bereczki şi Pap, prin SC Colors International, au achiziţionat mari cantităţi de motorină Euro 5, în regim suspensiv de la plata accizei şi a TVA aferentă, de la marii producători.

Astfel, în perioada 03 aprilie – 15 Mai 2009 SC COLORS INTERNATIONAL SRL a achiziţionat 6.647.986 litri motorină Euro 5, în regim suspensiv de la plata accizei.

“Conform legislaţiei fiscale în vigoare la data faptelor, mişcarea produselor accizabile dintr-un antrepozit fiscal către un alt antrepozit fiscal, din România sau din alt stat membru al Uniunii Europene, nu se consideră eliberare pentru consum al produsului accizabil, fiind utilizat preţul de producţie, fără taxe (accize şi TVA)”, se arată în rechizitoriul întocmit de către procurorii DNA Oradea.

Societăţi fantomă

Motorina Euro 5 achiziţionată a fost pusă în vânzare de către diferite societăţi comerciale de pe teritoriul României, prin intermediul a două societăţi ,,conductă”, respectiv SC HEY INVEST CONSTRUCT SRL Bucureşti şi SC TRESZKAY CONSTRUCŢII SRL Bucureşti, două societăţi de tip fantomă care nu nefuncţionau la sediul social declarat.

Pentru a ascunde punerea în vânzare a motorinei Euro 5, Bereczki şi Pap au întocmit acte fictive, documente administrative de însoţire şi facturi, prin care au atestat că întreaga cantitate de motorină a fost expediată la antrepozitul fiscal al firmei OKTAN AS din Slovacia, produsul accizabil circulând tot în regim suspensiv. Metoda a fost una bine gândită care a cauzat o pagubă bugetului consolidat al statului, de 2.5 milioane de euro,  reprezentând acciza şi TVA aferente cantităţii de 6.647.986 litri motorină Euro 5, care nu a fost plătită la organele fiscale.

“Coroborând aceste date cu rezultatul verificărilor efectuate prin Centrul de Informaţii Vamale al ANV şi cu răspunsul la comisia rogatorie adresată organelor judiciare slovace, punerea în vânzare a motorinei Euro 5 pe teritoriul României a fost confirmată şi de declaraţiile conducătorilor autocisternelor, care au încărcat motorina de la furnizorii din Constanţa, aceştia susţinând că au descărcat produsul pe teritoriul României”, se arată în rechizitoriul procurorilor DNA Oradea.

Conturile SC HEY INVEST CONSTRUCT SRL şi SC TRESZKAY CONSTRUCŢII SRL au fost alimentate în perioada 03.04. – 17.05.2009, perioada derulării tranzacţiilor cu motorină ale SC COLORS INTERNATIONAL SRL, cu importante sume de bani de către diferiţi destinatari finali ai motorinei Euro 5.

Uite motorina, nu e motorina

La intervale scurte de timp, în aceeaşi zi, banii au fost transferaţi în contul SC COLORS INTERNATIONAL SRL, iar în final o parte din bani au ajuns în conturile celor doi furnizori, SC M&D SEA FARES SRL şi SC DG PETROL SRL.

Pentru a disimula punerea în vânzare a combustibilului pe teritoriul României, inculpaţii Bereczki şi Pap au creat un circuit fictiv al documentelor contabile, pe baza căruia au încercat să dovedească că ar fi livrat întreaga cantitate de 6.647.986 litri motorină Euro 5, tot în regim suspensiv de la plata accizei şi a TVA aferent, către antrepozitarul autorizat OKTAN AS Slovacia.

Probele administrate de către procurori, au demonstrat că produsul accizabil nu a părăsit niciodată teritoriul României, fiind comercializat către diferite societăţi comerciale deţinătoare de staţii de comercializare a carburanţilor, prin intermediul a două societăţi comerciale ,,fantomă”, fără ca între acestea din urmă şi SC COLORS INTERNATIONAL SRL să fii fost identificate documente de achiziţie ori livrare produse.

Mecanismul evazionist derulat cei doi,  prin intermediul SC COLORS INTERNATIONAL SRL, a putut fi pus în aplicarea numai cu sprijinul unor funcţionari cu putere de decizie din cadrul Autorităţii Naţionale a Vămilor, atât din structura centrală cât şi din cadrul structurilor teritoriale.

Cu ajutorul acestora, agentul economic a reuşit să obţină autorizaţia de antrepozit fiscal de depozitare produse energetice, în ciuda suspiciunilor de fraudă care planau asupra acesteia şi cu nerespectarea dispoziţiilor legale, iar apoi să deruleze operaţiunile comerciale în contextul mai multor nereguli constatate de organele abilitate.

 “În lipsa autorizaţiei de antrepozit fiscal de depozitare, inculpaţii Bereczki şi Pap ar fi putut să achiziţioneze, în numele SC COLORS INTERNATIONAL SRL, doar produse energetice cu plata accizei şi a TVA aferent, ori cei doi au urmărit tocmai eludarea acestor obligaţii fiscale, în scopul obţinerii de foloase materiale ilicite”, se arată în rechizitoriul întocmit de procurorii DNA Oradea.

Potrivit anchetatorilor, întreaga cantitate de motorină Euro 5 achiziţionată de SC COLORS INTERNATIONAL SRL în regim suspensiv de la marii furnizori a fost eliberată în consum pe teritoriul României, prin intermediul a două societăţi comerciale cu comportament specific societăţilor tip ,,conductă.

Cele două societăţi au avut rolul de a asigura intrarea pe piaţa din România a motorinei eliberate în consum din antrepozitul fiscal aparţinând SC COLORS INTERNATIONAL SRL. Pentru a ascunde eliberarea în consuma a motorinei, Pap a întocmit documente administrative de însoţire DAI, prin care atesta în mod nereal că întreaga cantitate de motorină era expediată către un alt antrepozit fiscal, OKTAN AS din Slovacia, pe care le-a prezentat organelor vamale din cadrul DJAOV Bihor.

Măsuri asiguratorii

Agenţia Naţională de Administrare Fiscală s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 10.294.807 lei, respectiv cu suma de 127.261,84 lei. În cauză au fost luate măsuri asiguratorii pentru recuperarea pagubei de 10.294.807 lei, fiind aplicat sechestru asigurator asupra bunurilor imobile aparţinând inculpaţilor Mărginean Radu, Ignat Sergiu, Seleş Gheorghe, Vesa Călin, Vidican Ovidiu şi Sotoc Corneliu, cu precizarea că inculpaţii Bereczki Jozsef, Pap Robert şi Baciu Aurelian nu deţin în proprietate bunuri mobile sau imobile. De asemenea, au fost luate măsuri asiguratorii pentru recuperarea pagubei de 127.261,84 lei, fiind aplicat sechestru asigurator asupra bunurilor imobile aparţinând inculpaţilor Buna George şi Costea Ovidiu.

Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul Bihor, cu propunerea de a se menţine măsurile asiguratorii dispuse în cauză.

Va mai recomandam:

Călin Vesa, şeful Direcţiei Regionale Vamale Cluj, şi Radu Mărginean, fostul şef al Vămilor, trimişi în judecată

Oradea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite