Cum va arăta Piaţeta din faţa Magazinului Crişul după ce va fi reamenajată cu peste jumătate de milion de euro

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Piateta din fata magazinului Crisul

Peste 570.000 de euro va costa noua piaţetă din faţa magazinului Crişul. Lucrările vor demara în perioada următoare, municipalitatea optând pentru modernizarea acesteia, ca urmare a lucrărilor de înlocuire a magistralei ce sunt programate să se desfăşoare în zonă.

”Având în vedere că, în cadrul lucrărilor de înlocuire a reţelelor de termoficare, una dintre magistralele care vor fi înlocuite trece pe sub piaţeta din faţa Magazinului Crişul şi luând în considerare modul necorespunzător în care arată momentan această piaţetă, s-a luat decizia ca, în urma lucrărilor de înlocuire a magistralei, decât să se refacă ceva prost făcut, mai bine aspectul piaţetei să fie schimbat total, astfel încât el să corespundă în final întregului ansamblu urbanistic din care face parte”, a precizat primarul Ilie Bolojan.

Valoarea totală a proiectului este de 570.257 euro, inclusiv TVA. În urma lucrărilor de reamenajare, întreaga piaţetă va fi pavată cu piatră naturală, respectiv porfir bej şi bej maroniu şi granit alb auriu.

„Acest proiect va fi continuat cu reabilitarea şi lărgirea trotuarului care leagă Magazinul Crişul de pietonal până la Evidenţa Populaţiei, dorindu-se o lărgire a trotuarului cu cca 2 metri, astfel încât lăţimea acestuia să permită şi amenajarea unei piste de biciclete”, a mai spus primarul Ilie Bolojan.

Oradea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite