Accident teribil în Bihor: Un copil a murit, doi tineri şi alţi doi copii sunt la spital

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Şoferul a pierdut controlul direcţiei şi s-a răsturnat în şanţ. O fetiţă de 13 ani a fost preluată de elicopterul SMURD. FOTO: ISU Crişana/Facebook Info Trafic Bihor& Oradea
Şoferul a pierdut controlul direcţiei şi s-a răsturnat în şanţ. O fetiţă de 13 ani a fost preluată de elicopterul SMURD. FOTO: ISU Crişana/Facebook Info Trafic Bihor& Oradea

Un copil în vârstă de 14 ani a murit, iar alte patru persoane, doi tineri şi doi copii, au fost transportaţi la spital în urma unui teribil accident rutier produs marţi seara în judeţul Bihor.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliţiei Bihor, comisarul şef Alina Fărcuţa, accidentul rutier a fost semnalat printr-un apel la numărul de urgenţă 112 la ora 19.36 şi s-a produs pe drumul judeţean 795, în localitatea Tinca după ce şoferul unui autoturism a pierdut controlul asupra direcţiei şi s-a răsturnat cu maşina în afara părţii carosabile.

În maşină se aflau cinci persoane - trei copii şi doi tineri - pentru salvarea cărora Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Crişana a trimis la locul accidentului două echipaje de paramedici, echipajul de terapie intensivă mobilă al SMURD Oradea, un echipaj al Serviciului de Ambulanţă judeţean şi elicopterul SMURD. 

Din nefericire, pentru unul din pasageri, un băiat în vârstă de 14 ani, nu s-a mai putut face nimic. "Copilul se afla în stop cardio-respirator şi în pofida eforturilor depuse de paramedici, a decedat la faţa locului", a explicat purtătorul de cuvânt al ISU Crişana, maiorul Camelia Roşca. 

O fetiţă în vârstă de 13 ani, care a fost găsită cu fracturi şi traumatisme, a fost preluată de elicopterul SMURD.

Un alt copil, un băiat în vârstă de 13 ani, a fost găsit în stare de inconştienţă, iar doi adulţi, doi tineri în vârstă de 18 respectiv 20 ani, erau conştienţi, însă prezentau diferite traumatisme.

"Toate cele patru persoane au fost transportate la Unitatea de primiri Urgenţe de la Spitalul clinic judeţean Oradea"; a mai spus purtătorul de cuvânt al ISU Crişana.

Primele date ale poliţiştilor indică faptul că şoferul autoturismului, tânărul în vârstă de 18 ani, ar fi pierdut controlul direcţiei din cauza vitezei. Poliţiştii rutieri efectuează cercetări la faţa locului pentru stabilirea cauzelor accidentului rutier.

Vă recomandăm şi: 

Mesajul şoferului drogat care a făcut prăpăd pe străzile din Iaşi şi a rănit o persoană: „Vă iubesc pe toţi!". Cum a fost prins

Depozit ilegal de azotat de amoniu, redeschis la scurt timp după ce a fost la un pas să arunce în aer un oraş VIDEO

Oradea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite