13 ani de închisoare pentru avocatul Cosmin Moraru, cel care şi-a ucis soacra şi a abandonat cadavrul pe un câmp

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Avocatul Cosmin Moraru FOTO ebihoreanul.ro
Avocatul Cosmin Moraru FOTO ebihoreanul.ro

13 ani de închisoare este pedeapsa dată de magistraţii Curţii de Apel Oradea în cazul avocatului Cosmin Moraru, după ce acesta a recunoscut că şi-a ucis soacra anul trecut, la începutul lunii decembrie.

După ore îndelungate de audieri, avocatul Cosmin Moraru a recunoscut în faţa magistraţilor orădeni că şi-a ucis soara, pe Paraschiva Wilhan. După ce a recunoscut crima, avocatul a cerut să fie judecat după procedura simplificată, mai exact doar în baza probelor strânse de procurori. Această procedură presupune reducerea limitelor pedepsei cu o treime. Astfel, Codul Penal stabileşte în cazurile de omor o pedeapsă între 10 şi 20 de ani de închisoare, iar prin reducerea cu o treime limitele se situază între 6 ani şi 8 luni, respectiv maximum 13 ani şi patru luni. În cazul lui Moraru, judecătorii au decis 13 ani de închisoare cu executare.

Decizia a fost atacată de către avocatul Răzvan Doseanu, apărătorul lui Cosmin Moraru. „E un prim pas, o primă sentinţă. A primit o condamnare de 13 ani, care este una mare pentru noi. Am declarat recurs şi sperăm să obţinem o reducere la Înalta Curte de Justiţie şi Casaţie. A primit aproape pedeapsa maximă pe care o putea primi” a declarat avocatul Răzvan Doseanu.

Recurs vor cere, cel mai probabil, şi procurorii Parchetului Curţii de Apel Oradea.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reţinut faptul că, în dimineaţa zilei de 3 decembrie 2012, în timp ce se afla în locuinţa sa, inculpatul Cosmin Moraru a suprimat, prin violenţă, viaţa victimei Paraschiva Wilhan, soacra sa, fiind ajutat de soţia sa, coinculpata  Erika Krisztina Pazurik.

După săvârşirea faptei, avocatul a transportat şi abandonat cadavrul victimei în apropierea satului Nădar, din judeţul Bihor. 

A doua zi, inculpaţii au părăsit ţara, pentru a se sustrage de la urmărire penală, ajungând în Elveţia, de unde au fost extrădaţi în România, la cererea autorităţilor judiciare române.

Soţia lui Moraru, Krisztina Pazurik este acuzată de participare la crimă. Cauza a fost disjunsă, iar procesul va continua separat, având stabilit termen în luna septembrie.

 Într-un alt proces se va judeca solicitarea fratelui Krisztinei. Acesta a cerut daune materiale şi morale de peste 250.000 euro.

Oradea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite