VIDEO Ieşenii au protestat şi de Ziua Naţională a României: „Iubirea de ţară, în stradă se măsoară“
0
Protest la Iaşi de 1 Decembrie FOTO Facebook- Gheorge Chelaru
În seara zilei de 1 Decembrie, câteva zeci de persoane au reluat protestul la adresa clasei politice. Protestatarii s-au strâns în Piaţa Unirii.
Oamenii au scandat „Demisia!“, „Fără penali la guvernare“, „Hoţii la închisoare, nu la guvernare“ sau „Împreună pentru România!“.
În ciuda ploii, cei prezenţi au venit cu pancate cu mesaje precum: „Iubirea de ţară, în stradă se măsoară“ sau „De 1 Decembrie îmi cer ţara înapoi!“.
În centrul oraşului, unde de 1 Decembrie s-au prins luminiţele de sărbători, protestatarii au intonat imnul naţional.