Un veteran al mişcării sindicale din Iaşi, Doru Alexandrescu, a încetat din viaţă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Figură emblematică a mişcării sindicale din Iaşi, Doru Alexandrescu s-a stins din viaţă duminică, 30 aprilie, la 62 de ani.

Doru Alexandrescu a fost lider de sindicat al Blocului Naţional Sindical şi candidat la cele mai recente alegeri parlamentare pe listele PRU. A renunţat anul trecut la funcţia de conducere din BNS Iaşi după 26 de ani de implicare în activitatea angajaţilor din fabricile şi companiile din judeţ.

Frate al fostului primar Emil Alexandrescu, al cărui nume îl poartă stadionul din Copou, Doru Alexandrescu a intrat în mişcarea sindicală imediat după 1989, când a fondat Sindicatul Liber Independent al secţiei mecano-energetice al fabricii Nicolina SA, potrivit Ziarul de Iaşi.

A preluat controlul tuturor sindicatelor din fabrică în 1993, iar, un an mai târziu, şefia BNS Iaşi. A gestionat situaţia a aproximativ 12.000 de membri din fabrici precum Nicolina, Electrica, Poşta, CFR sau Romtelecom. 

„A fost unul dintre cei mai activi ieşeni, care a marcat, timp de peste două decenii, viaţa sindicală şi administrativă a judeţului Iaşi. Din păcate dialogul social rămâne fără o minte sclipitoare, un om combativ care a fost mereu interesat de viaţa Iaşului. Rămas bun, Doru!“, a transmis subprefectul Bogdan Abălaşi pe pagina sa de Facebook.

Citeşte şi:

Industria care produce anual în Iaşi câte o „fabrică fără fum“. Care sunt punctele forte şi pericolele din acest domeniu

Aeroportul din România care a ajuns de la 73.000 de pasageri anual la 76.000 de clienţi într-o singură lună. Este a doua cea mai importantă creştere din Europa

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite