Surse: Liviu Dragnea şi 25.000 de simpatizanţi ar urma să fie înconjuraţi la Iaşi cu kilometri de garduri de protecţie
0În jur de 500 de autocare, dar şi o garnitură de tren, ar trebui să ajungă joi, 9 mai, în Iaşi, pentru a aduce oameni la mitingul organizat de PSD. Premierul Viorica Dăncilă nu va participa la eveniment.
Liderii social-democraţi din regiune au avut, în ultimele zile, mai multe discuţii în care s-au sfătuit cum ar trebui să procedeze pentru ca evenimentul să nu fie deturnat de protestatari.
Miercuri, 8 mai, într-o şedinţă internă de la Iaşi, s-a stabilit ca perimetrul din zona Pieţei Unirii să fie delimitat cu garduri metalice, accesul în zonă urmând a fi limitat. Astfel, organizatorii încearcă să se asigure că în apropiere de scena pe care se vor afla liderii PSD nu vor ajunge protestari.
Scena a fost montată chiar în Piaţa Unirii, iar pe ea, pe lângă lideri locali şi naţionali ai partidului va urca Grupul folcloric Plăieşii din Republica Moldova, care va susţine un spectacol muzical.
Acestea sunt gardurile pe care le folosesc autorităţile din Iaşi
Sunt aşteptaţi maximum 25.000 de participanţi
Potrivit unor surse din partid, sunt certe până la acest moment discursurile lui Liviu Dragnea, Dragoş Benea, liderul PSD Bacău, precum şi a candidatului PSD pentru alegerile europarlamentare, Tudor Ciuhodaru. Alţi candidaţi PSD ar urma să susţină alocuţiuni în cadrul evenimentului.
Până la acest moment, declarativ, toate filialele judeţene din Moldova au promis că vor aduce în jur de 100 de autocare cu participanţi. Cele mai multe sunt aşteptate din Bacău, de unde ar trebui să vină 150 de autocare şi o garnitură de tren, iar cele mai puţine din judeţul Vaslui.
Estimările optimiste ale liderilor PSD sunt că, la miting, vor participa între 20.000 şi 25.000 de simpatizanţi.
Forţe impresionante ale Poliţiei şi Jandarmilor ar urma să fie trimise la faţa locului, pentru a evita incidentele.
„Măsurile pentru buna desfăşurare a acestei manifestări, dispuse în sistem integrat de Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Iaşi, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Iaşi şi Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă al judeţului Iaşi, vor urmări asigurarea condiţiilor de siguranţă, cu un accent deosebit pe dialogul cu participanţii şi prevenirea tulburărilor de orice fel, fluidizarea circulaţiei rutiere, precum şi pentru asigurarea intervenţiei în cazul apariţiei unor eventuale situaţii de urgenţă”, au precizat reprezentanţii Inspectoratului Judeţean de Jandarmi.