Suma impresionantă găsită de „mascaţi“ sub perna unei tinere de etnie romă. În curte se aflau maşini Mercedes, Audi şi Volskwagen

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Romi la sediul IPJ Iaşi, în timpul unor audieri FOTO Ziarul de Iaşi
Romi la sediul IPJ Iaşi, în timpul unor audieri FOTO Ziarul de Iaşi

O femeie din Iaşi, cercetată într-un dosar de evaziune fiscală, îşi păstra banii sub pernă. O mică avere a fost descoperită de anchetatori, cu ocazia unor percheziţii.

Ieşencele Golumba (25 de ani) şi Maricica (34 de ani) Stănescu au fost condamnate, la câte 1 an, 9 luni şi 10 zile de închisoare cu suspendare find găsite vinovate de evaziune fiscală. Cele două membre ale comunităţii de romi din Hârlău sunt acuzate de autorităţi că au prejudiciat statul român cu aproximativ 100.000 de euro, prin deducerea de TVA aferentă unor tranzacţii financiare fictive. Ele au intrat în vizorul autorităţilor în 2013, fiind trimise în judecată pentru evaziune fiscală în 2015. Oamenii legii au precizat că Golumba a fost asociat unic şi administrator al unei societăţi ce avea ca obiect comerţul cu ridicata al deşeurilor şi resturilor şi care a fost înfiinţată în 2010.

În baza unei procuri, Golumba Stănescu a mandatat-o pe Maricica Stănescu să se ocupe de societate, care nu avea niciun angajat, potrivit datelor de la Inspectoratul Teritorial de Muncă. În 2013, societatea a devenit inactivă, la scurt timp reprezentanţii Fiscului realizând o inspecţie. „Organele de control au accesat şi consultat bazele de date, constatând că în perioada 2010-2012, societatea a declarat achiziţii de la două societăţi, care fuseseră radiate din evidenţe. Considerând că operaţiunile nu puteau avea un caracter real, organele de control au sesizat organele de urmărire penală, estimând că a fost cauzat un prejudiciu bugetului de stat în valoare de 428.581 lei“, se arată în motivarea sentinţei prin care cele două au fost condamnate.

În 2014, anchetatorii au efectuat percheziţii la locuinţa Golumbei Stănescu, unde au identificat mai multe documente ale societăţii. „Cu prilejul percheziţiei efectuate la locuinţa inculpatei Stănescu Maricica, au fost identificate documente de bancă şi facturi aparţinând altor societăţi comerciale care nu prezintă interes pentru speţa de faţă.

Într-una din camere, sub perna de pe pat a fost găsită suma de 27.750 lei despre care inculpata a susţinut că provine dintr-un împrumut. În curtea casei, au fost identificate două autoturisme: Mercedes Benz şi VW Passat“, se arată în motivare. Atât banii cât şi cele două maşini au fost indisponibilizate. Sechestrată a fost şi o maşină Audi A4, ce îi aparţine Golumbei Stănescu. Dacă sentinţa va rămâne definitivă, Maricica Stănescu ar putea executa efectiv 3 ani şi 9 luni de închisoare, deoarece aceasta a comis faptele în perioada termenului de încercare al unei pedepsei de doi ani cu suspendare, primite pentru fapte similare. 

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite