Spitalul de Boli Infecţioase Iaşi, aproape plin cu pacienţi cu COVID-19. 99% dintre bolnavi sunt nevaccinaţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
„Am detaşat specialişti către spitalele suport, astfel încât pacienţii să aibă parte de cea mai calificată îngrijire”, a precizat medicul.
„Am detaşat specialişti către spitalele suport, astfel încât pacienţii să aibă parte de cea mai calificată îngrijire”, a precizat medicul.

Spitalul de Boli infecţioase „Sfânta Parascheva" din Iaşi este aproape plin cu pacienţi infectaţi cu virusul SARS-CoV-2 cu forme medii şi severe. În condiţiile în care cei mai mulţi dintre pacienţi sunt nevaccinaţi şi în contextul în care spitalul mai are doar câteva locuri libere, medicii fac din nou apel la populaţie să se vaccineze şi să respecte măsurile de prevenire a răspândirii virusului.

„Spitalul Clinic de Boli Infecţioase Sf. Parascheva este în stare de funcţionare la capacitate maximă. Corpul medical şi infrastructura spitalului sunt supuse unei presiuni foarte mari. Ceea ce am preconizat, vis-a-vis de evoluţia pandemică, este pe punctul de a deveni realitate. Toţi pacienţii, indiferent de sectorul unde sunt îngrijiţi, au nevoie de suport maximal din punctul de vedere al oxigenoterapiei fiind în proporţie de peste 99% nevaccinaţi. În momentul de faţă, spitalul dispune de 5 locuri de terapie intensivă şi doar 10 locuri în cadrul pavilioanelor spitalului”, a transmis, vineri, managerul unităţii medicale ieşene, medicul Florin Roşu. 

Conform acestuia, şi celelalte spitale suport COVID au început să interneze pacienţi care nu mai pot fi primiţi în Spitalul de Boli Infecţioase. 

„Am detaşat specialişti către spitalele suport, astfel încât pacienţii să aibă parte de cea mai calificată îngrijire”, a precizat medicul. 

El a făcut din nou apel la vaccinare şi la respectarea normelor de prevenire a răspândirii virusului, despre care spune că au fost „măsuri bagatelizate în ultima perioadă”. 

Spitalul Clinic de Boli Infecţioase „Sfânta Parascheva" Iaşi îngrijeşte la nivelul tuturor pavilioanelor pacienţi cu patologia COVID-19 cu forme medii spre severe, iar în cele două secţii de terapie intensivă se află exclusiv pacienţi infectaţi cu SARS-CoV-2 şi care au forme severe şi critice ale bolii.

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite