Record de trafic pe aeroportul din cea mai săracă regiune a ţării. Creşteri de peste 200% într-o singură lună
0În lipsa unor autostrăzi care să asigure accesul rapid al moldovenilor către vestul Europei, aeroporturile din Regiunea de Nord-Est au devenit singurele culoare pentru călătorii rapide. Fapt dovedit şi prin creşterea numărului de pasageri.
Aeroportul din Iaşi continuă trendul de creştere din ultimii doi ani. Datele de trafic aferente lunii iulie prezentate vineri de oficialii aerogării arată un nou record pentru societatea ieşeană. Astfel, luna trecută, au tranzitat aerogara din capitala Moldovei aproximativ 118.000 de persoane. Faţă de luna similară a anului trecut s-a înregistragt o creştere de 22,36%, în timp ce faţă de iulie 2015 creşterea a fost de 218%.
„Este cea mai mare creştere raportată până în prezent, în ceea ce priveşte numărul călătorilor îmbarcaţi şi debarcaţi pe Aeroportul Iaşi, într-o singură lună. De asemenea, comparativ cu luna iunie, traficul în luna ce tocmai s-a încheiat este mai mare cu 16%“, au explicat oficialii aerogării. Potrivit acestora, de la începutul anului şi până în prezent, numărul total al pasagerilor a ajuns la 623.900, diferenţa fiind de 43% faţă de acelaşi interval al anului 2016.
„Cifrele de trafic înregistrate în această perioadă arată că Aeroportul Iaşi va reuşi, în luna noiembrie a acestui an, să depăşească, pentru prima dată, un milion de pasageri. Fluxul crescut de călători este, în fapt, definiţia unei mobilităţi din ce în ce mai mari, iar acest lucru se reflectă în dezvoltarea locală“, a transmis conducerea aeroportului.
Creşterea vine şi în contextul în care în iunie au fost deschise patru curse directe de la Iaşi spre Glasgow, Florenţa, Valencia şi Constanţa. În plus, cursele din Iaşi spre Munchen, Milano şi Torino şi-au mărit frecvenţa săptămânală. Totodată, în sezonul estival sunt curse în regim charter, spre destinaţii de vacanţă în Grecia şi Turcia.
„Iaşul se menţine în topul aeroporturilor regionale, raportat la numărul pasagerilor deserviţi, iar finalul anului va surprinde aproximativ 1.200.000 de pasageri la Aeroportul Iaşi. În continuare, ţinta noastră este să legăm Iaşul şi întreaga regiune a Moldovei de un hub mondial, cum e Amsterdam. În paralel, continuăm demersurile pentru a acoperi şi alte centre importante: Frankfurt, Atena, Dublin, Billund, Varşovia sau Zagreb. Evident, ne dorim să atrage şi alţi operatori să investească la Iaşi întrucât infrastructura modernă şi serviciile pe care le oferim ne-au ajutat să creştem mult în ultimii ani, Aeroportul Iasi fiind, în prezent, principalul generator de dezvoltare economică locală”, a declarat conducerea Aeroportului Internaţional Iaşi.
În acest moment, de la Aeroportul Iaşi se poate călători spre 24 de destinaţii, 19 fiind internaţionale, cu patru companii diferite ce operează zboruri în regim permanent. Aerogara modernizată în ultimii ani are trei terminale, dar în condiţiile de creştere constantă a traficului apar frecvent blocaje în procesarea pasagerilor. De aceea, şefii judeţului au anunţat că vor continua lucrările de extindere, dar deocamdată nu se cunosc sursele concrete de finanţare pentru noua etapă de modernizare a aerogării.
Citeşte şi:
Parc industrial gigantic construit în mediul rural. Cum a ajuns Miroslava cea mai bogată comună din România