Gică Grădinariu, prodecanul Facultăţii de Horticultură din Iaşi, a murit într-un accident de circulaţie produs la Galaţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Gică Grădinariu, prodecanul Facultăţii de Horticultură FOTO cronicadeiasi.ro
Gică Grădinariu, prodecanul Facultăţii de Horticultură FOTO cronicadeiasi.ro

Gică Grădinariu, prodecanul Facultăţii de Horticultură din Iaşi, a murit astăzi, 28 octombrie, într-un accident de circulaţie produs la Galaţi.

Accidentul de circulaţie a avut loc în dimineaţa zilei de 28 octombrie în apropierea localităţii gălăţene Munteni. Două autovehicule s-au ciocnit frontal, iar bilanţul este de opt victime, dintre care un mort şi şapte răniţi. Profesorul universitar Gică Grădinariu, prodecanul Facultăţii de Horticultură din cadrul Universităţii Agronomice Iaşi, a murit, la vârsta de 59 de ani, în urma impactului violent.

El se afla la volanul unui autoturism Toyota Hilux şi s-a izbit de un autoturism Mercedes înmatriculat în Buzău. Accidentul a avut loc la kilometrul 24+300, pe E581.

„Cercetările la faţa locului au arătat că şoferul din Toyota Hilux a pierdut controlul volanului şi a intrat pe contrasens, unde a lovit frontal un autoturism Mercedes înmatriculat în Buzău. În urma impactului, şoferul primei maşini, un bărbat de 59 de ani din Iaşi, a decedat pe loc”, a precizat pentru viaţa-libera.ro, inspectorul Aurelian Ropotan, purtătorul de cuvânt al Poliţie Rutiere Galaţi.

În aceeaşi maşină cu Gică Grădinariu se mai aflau decanul Facultăţii de Horticultură, Lucia Drăghia, şi încă un bărbat. Ambii au suferit leziuni uşoare. În maşina Mercedes se aflau alte cinci persoane, cu toţi scăpând fără răni grave.

Poliţia Rutieră a deschis o anchetă în acest caz pentru a stabili exact circumstanţele care au dus la producerea accidentului.

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite