Primarul care şi-a pierdut funcţia fiindcă a jignit un consilier local din opoziţie. „Au dus un război psihic. Nici nu-mi vine să cred că se fac atâtea porcării“
0În timp ce unii parlamentari nu se sfiesc nici în faţa camerelor de luat vederi să-i jignească pe colegii din opoziţie, la Iaşi, într-o comună din marginea judeţului, un primar şi-a pierdut funcţia după ce a fost condamnat penal pentru că a vorbit urât cu un politician dintr-un alt partid.
Ciprian Aiojoaei, fost primar al comunei ieşene Oţeleni, a primit o pedeapsă de trei luni de închisoare cu suspendare pentru infracţiunea de purtare abuzivă. Aplicată ca la carte, infracţiunea prevăzută la articolul 296, aliniatul 1, ar putea, teoretic, să aducă pedepse penale pentru mai mulţi politicieni români. Articolul invocat prevede că „întrebuinţarea de expresii jignitoare faţă de o persoană de către cel aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu se pedepseşte cu închisoare de la 1 lună la 6 luni”.
A păţit-o pe pielea lui Ciprian Aiojoaei, membru PNL, destituit din funcţie prin ordin de prefect deoarece a fost condamnat definitiv, la sfârşitul anului 2016, pentru infracţiunea amintită. Politicianul susţine că a fost condamnat pe nedrept şi a formulat recent o cerere de revizuire a sentinţei în care invocă faptul că, atunci când judecătorii l-au condamnat, s-au raportat la o filmare dintr-o zi anterioară celei în care ar fi comis fapta.
Aiojoaei dă vina pe opoziţie şi şi-a programat inclusiv o întâlnire la Parlament, la comisia de abuzuri, unde îşi va susţine punctuld e vedere. La mijlocul lunii februarie instanţa va decide dacă va redeschide sau nu procesulul său. În timpul primei judecăţi, pe lângă cele trei luni de închisoare, lui Aiojoaei i s-a interzis şi să ocupe funcţia de primar timp de doi ani ani.
Care au fost acuzaţiile
„Mă cunoaşte întreaga comunitate, pentru că eu am lucrat în mod direct cu oamenii de când aveam 18 ani, fiind asistent veterinar. Toată lumea ştie că nu sunt un om violent. Cât am fost la Primărie, mi-au făcut plângeri peste tot, însă nimeni nu a găsit nimic în neregulă. Am familia, am părinţi, am copii. Au dus un război psihic. Nici nu îmi vine să cred că se fac atâtea porcării, şi nu face nimeni nimic“, ne-a spus Ciprian Aiojoaei.
Fostul primar a fost condamnat pentru două fapte de purtare abuzivă, ambele constând în adresarea de expresii considerate jignitoare unor persoane. O dată reprezentantei unei firme care voia să înregistreze un contract de arendă, şi altă dată unui consilier local din opoziţie. Prima faptă, când ar fi înjurat tehnicianul agricol al societăţii - pe care fostul primar nu o recunoaşte, s-ar fi produs pe 8 aprilie 2014, în timp ce a doua, în timpul unei şedinţe de Consiliu Local. Aiojoaei recunoaşte că, atunci, ar fi avut un schimb mai dur de replici cu un consilier din opoziţie, căruia i-ar fi spus că e parvenit. În motivarea primei instanţe, judecătorii completează lista de expresii ce ar fi fost adresate de primarul suspendat: „prost, limbric, om de doi lei“.
„Instanţa apreciază că fricţiunile existente pe de o parte între inculpat şi persoana vătămată, şi pe de altă parte între primar şi unii consilieri locali, nu sunt de natură a influenţa existenţa faptei“, a stabilit Judecătoria Paşcani, care l-a condamnat pe Aiojoaei.
Citeşte şi: