Fie că sunteţi cu maşina, fie că sunteţi pietoni, veţi observa deîndată, în această perioadă, semnele campaniei electorale. E firesc, ne aflăm deja în turul al doilea pentru prezidenţiale. Între foarte multele imagini agăţate de stâlpii bulevardelor şi străzilor, veţi vedea unele pe fond roşu (da, de la PSD), ce vă vor atrage privirea spre un portret al unui domn care vă anunţă că „Iaşul votează Victor Ponta”. Acest „Iaşul” însemnând, fireşte, pentru domnul în cauză, chiar domnul în cauză însuşi.

Nu prea aveţi de unde să-l ştiţi, e drept, nu contează la nivel naţional, nici măcar pentru PSD. E gângav în apariţiile publice, semidoct din formare şi comic prin existenţă. Este un domn care a devenit primar al Iaşului prin speculaţia „diplomatică” a lui Constantin Simirad, care l-a „numit” interimar (!) după ce PSD i-a dat acestuia postul de ambasador în Cuba. Este creaţia unui dinozaur al neocomunismului românesc, Ion Solcanu. Dar este, de 10 ani, primarul Iaşului.

Ei bine, dacă vă puteţi imagina, Iaşul nu are astăzi nicio legătură cu ceea ce aţi citit prin cărţile de istorie (cu excepţia faptului că este un foarte important centru academic şi cultural, chestiune menţinută totalmente independent de Primărie). Iar această situare din „clipa de faţă” are directă legătură cu personajul pomenit, dl Gheorghe Nichita. Iaşul are încă o populaţie sclavă a serviciilor şi a pomenilor electorale, Iaşul este o localitate strivită de „proiectele mari” şi mereu neterminate ale „primarului puternic”, Iaşul este martorul slugărniciei cu pretenţii intelectuale, Iaşul e oraşul în care frigul iernii este încălzit de verdele salcâmilor japonezi, în timp ce căldura verii va fi însoţită de lipsa teilor, înlocuită cu aerul condiţionat de mall. Însă acesta este, să ne-nţelegem, Iaşul d-lui Gheorghe Nichita.

„În clipa de faţă” = recurenţă discursivă a primarului de Iaşi („în clipa de faţă” şi deja de prea multă vreme), adică dl Gheorghe Nichita. Zis „Gigi”. Zis „20%”. Închipuit „guvernator”.

„Decât că”, dacă e să vorbim în termenii „academici” consacraţi de ministrul PSD al Educaţiei şi de fanioane intelectuale precum Marean Vanghelie, „în clipa de faţă” Iaşul nu mai este chiar aşa. Rămâne spart în tot felul de şantiere, are în continuare pasarele şi pasaje nefuncţionale, e plin de „raptori” în administraţia publică locală, are plantaţi tot felul de „servi voluntari” în zonele de vizibilitate, de la cele universitare până la cele politice, dar promite să fie, deja, altfel.

Şi asta pentru că, în municipiul Iaşi, câştigătorul primului tur al prezidenţialelor din 2014 nu a fost Victor Ponta, plagiatorul mincinos. La Iaşi a câştigat candidatul liberal, sibianul Klaus Iohannis. Deloc întâmplător, v-aş spune. Ceea ce arată că „infailibilul” domn Nichita, cel care a controlat aşa-numita „opoziţie” din 2004 încoace, şi-a pierdut, „în clipa de faţă”, controlul. „Sultănaşul” politic al Iaşului a rămas, cum ar veni, descoperit de „mantie”, doar în desuurile de clovn. Are, acum, un opozant serios, în persoana preşedintelui Consiliului Judeţean. Cel care, asumându-şi cel mai important proiect al oraşului şi al regiunii din ultimul sfert de veac, l-a dus la capăt: Aeroportul.

Iaşul a redevenit liberal, după foarte, foarte multă vreme, la extrem de multă vreme după primarii liberali care au creat istoria oraşului, de fapt. Ţinut în sărăcie de 25 de ani, izolat de proiectele importante din cauza incapacităţii politicienilor aleşi (aleşi, trebuie spus, de ieşenii care au dat tonul votului până acum), oraşul Iaşi are toate şansele să iasă din zodia negativului.

Nu este vorba, aici, despre o opoziţie între social-democraţie şi liberalism, pentru simplul motiv că în cazul d-lui Nichita ideologia reprezintă o veritabilă nebuloasă. Poate tocmai din acest motiv domnia sa nu înţelege, acum, ce i se întâmplă. Desigur, nu este vorba doar despre ideologie, întrucât deşi preşedintele CJ, dl Cristian Adomniţei, este liberal nu doar ca etichetă, în Iaşul „clipei de faţă” există şi o schimbare de structură demografică, şi una de natură generaţională, care atestă tendinţa unui altfel de viitor pentru acest oraş. Şi toate acestea vor conta, chiar imediat.

În acest viitor previzibil, prin raportare la care „clipa de faţă” (exprimată de preferata expresie din vocabularul limitat al d-lui Gheorghe Nichita) reprezintă nimic altceva decât trecutul, putem spera că Iaşul va fi, cu adevărat, altfel.