Premieră naţională pe piaţa de retail, la Iaşi. Cine este în spatele unei investiţii estimate la 10 milioane de euro

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Primul magazin MatHaus din ţară, un brand dezvoltat de Arabesque, şi-a deschis porţile astăzi în capitala Moldovei. Investiţia firmei deţinte de familia Rapotan va asigura 100 de noi locuri de muncă.

Spaţiul de 9.000 de metri pătraţi din Iaşi, ocupat până anul trecut de Mr. Bricolage, a fost reamenajat sub un brand autohton- MatHaus, dezvoltat de Arabesque. „MatHaus este magazinul oamenilor puşi pe treabă, indiferent că este vorba de modernizarea unei locuinţe sau de construcţia şi amenajarea unei case. Investiţia este 100% românească şi ne mândrim să susţinem dezvoltarea capitalului românesc în segmentul construcţiilor, care are potenţialul de a atrage afaceri conexe şi de a crea noi locuri de muncă“, a declarat Cristian Matei, directorul de retail Arabesque. Potrivit oficialilor companiei, investiţia de la Iaşi este de aproximativ 10 milioane de euro şi creează 100 de noi locuri de muncă.

Cumpărătorii au la dispoziţie peste 25.000 de produse, de la materiale de construcţii şi finisaje, la instalaţii sanitare, termice şi electrice, gresie, faianţă, parchet, scule şi unelte. Ofertele de la deschidere au vizat atât materiale de construcţie, cât şi produse din categoria lenjerii de pat, pilote şi perdele. Magazinul este situat în cartierul Nicolina, pe strada Mitropolit Varlaam.

Potrivit unui studiu comandat de compania de retail, cifra de afaceri din sectorul construcţiilor din Regiunea Nord-Est a depăşit anul trecut nivelul de 8 miliarde de lei, cu aproximativ un miliard de lei peste nivelul din 2015.

„Moldova are un potenţial de creştere semnificativ, datorită costurilor logistice reduse şi a oportunităţii de dezvoltare a unor facilităţi specifice zonelor dezvoltate”, a declarat Cristian Matei, directorul de retail Arabesque.


MatHaus este primul magazin din ţară sub noul brand şi al 20-lea din reţeaua de centre comerciale şi depozite din România dezvoltată de Arabesque. Compania a fost fondată în Galaţi, în 1994, de către omul de afaceri Cezar Rapotan.

Potrivit familiei omului de afaceri, brandul va fi extins. „Spaţiul din Iaşi nu este închiriat, ci este cumpărat de noi. Cu siguranţă vom mai deschide magazine MatHaus şi în alte oraşe, dar nu pot spune acum unde şi când“, a spus pentru zf.ro Angela Rapotan, care, împreună cu soţul ei, a pus bazele businessului Arabesque, ajuns la 1,8 miliarde de lei.

Citeşte şi:

Al treilea cel mai mare angajator al Iaşiului împarte profitul. La cine se duc cei mai mulţi bani

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite