Stephen Holley, fost luptător în Vietnam, primul american angajat la Iaşi în clerul Bisericii Ortodoxe Române
0Stephen Holley, fost preot baptism, a renunţat definitiv la traiul din Statele Unite ale Americii şi s-a mutat la Iaşi, cucerit de religia creştin-ortodoxă.
Într-o biserică din Iaşi, purtând hramul Sfântului Haralambie şi situată în cartierul Bucium, la marginea oraşului, slujeşte de la începutul anului 2014 un diacon de origine americană.
Stephen Holley (61 de ani) le citeşte enoriaşilor în limba română din cărţile sfinte şi spune că "nu s-ar supăra" dacă Înalt Preasfinţitul Teofan, Mitropolitul Moldovei Moldovei şi Bucovinei, s-ar decide într-o bună zi să-l ridice la rangul de preot.
Povestea lui Stephen Holley poate constitui subiect pentru un scenariu de film.
A intrat pentru prima dată într-o biserică la vârsta de 20 de ani, la prima întâlnire cu femeia vieţii lui, Mary Patty (62 de ani), cu care este căsătorit şi acum.
Şi-a descoperit credinţa în Dumnezeu un an mai târziu, în timp ce îşi servea ţara în armata Statelor Unite ale Americii. Prima dată a luptat, pentru un an, în Vietnam, la 21 de ani, făcând parte dintr-un batalion al aviaţiei militare. Apoi a fost detaşat pentru încă un an în Alaska. Atunci a ţinut pentru prima dată o slujbă la o capelă, după ce preotul şi diaconul rămăseseră înzăpeziţi, relatează Mediafax.
Întors din armată, Stephen Holley a studiat Teologia baptistă la facultate şi a făcut două masterate. A ajuns să fie uns ca preot baptist în 1976. A slujit 20 de ani, iar apoi a avut un conflict cu şeful Bisericii Baptiste, având viziuni diferite asupra credinţei.
În 1996, a descoperit religia ortodoxă, iar la distanţă de trei săptămâni după ce a asistat la prima slujbă, s-a convertit la ortodoxism împreună cu soţia sa. Ulterior a început să predice ca diacon la o biserică din California, în paralel el predându-le studenţilor la Teologie cursuri de consiliere premaritală.
Stephen Holley, alături de soţia sa, Mary Patty FOTO ziaruldeiasi.ro

Preotul american a venit pentru prima dată în România în 2010, pentru şase săptămâni, ca misionar, mergând la Iaşi şi la Cluj. Spune că a rămas impresionat de situaţia copiilor, de rata foarte mare a avorturilor, dar şi de bunătatea oamenilor.
"Când a venit momentul să plec din Iaşi, după şase săptămâni, am fost atât de îndrăgostit de România şi de oamenii din Iaşi încât am început să plâng ca un copil. Mi-am jurat că mă voi întoarce, chiar şi în vacanţă, şi o voi aduce cu mine pe Mary Patty pentru că voiam să vadă frumuseţea oamenilor şi a acestei ţări", povesteşte Stephen Holley pentru Mediafax.
S-a întors în România în 2012, pentru trei săptămâni, şi a adus-o cu el şi pe soţia lui. Mai povesteşte, energic, că prima dată când a asistat la o slujbă în România, la Cluj, era iarnă, frig şi zăpadă până la genunchi, iar biserica şi curtea acesteia erau arhipline.
"Era zăpadă până la genunchi şi dincolo de înghesuiala din biserică, unde nu aveai loc să binecuvântezi pe careva, afară mai erau încă 150 de oameni care stăteau în zăpadă şi frig şi care ascultau slujba la difuzoare pentru că nu încăpuseră în biserică. M-am gândit că, dacă s-ar întâmpla asta vreodată în America, ar fi o reînviere, pentru că bisericile noastre sunt foarte goale. Şi când am avut posibilitatea de a vorbi cu mitropolitul Teofan şi i-am spus asta a oftat şi mi-a explicat că sunt probabil de zece ori mai mulţi oameni care nu vin", povesteşte preotul.
S-au hotărât să se mute la Iaşi după primele trei zile petrecute împreună în capitala Moldovei. Au vândut locuinţa din California şi au cumpărat un teren în zona Bucium, cu ajutorul preotului Radu Brânză, parohul Bisericii "Haralmbie" din Iaşi.
S-au mutat în România în decembrie anul trecut, iar acum stau cu chirie într-un apartament din cartierul Alexandru din Iaşi şi speră că locuinţa pe care au început să şi-o construiască va fi gata în iulie. "Patty mi-a spus, văzând locul unde ne vom construi casa, că dacă aici ne vrea Domnul, aici vom locui. Noi am stat câţiva ani în Pennsylvania şi apoi am locuit 24 de ani în California. La un moment dat i-am spus soţiei mele să ne mutăm din nou în Pennsylvania. «Nu ne mutăm că nu îmi las nepoţii!». Însă acum, când am întrebat-o de cei patru nepoţi, mi-a spus că dacă poate să îi fie dor de ei de la 150 de mile depărtare, poate să îi fie dor şi de la 8.000 de mile", spune americanul.
Stephen Holley este diacon la Iaşi în parohia preotului Radu Brânză de la Biserica "Sfântul Haralambie" din Iaşi. Oficiază slujbele în limba română, pe care nu ştie însă să o vorbească aproae deloc, dar o înţelege suficient încât să le poată citi credincioşilor din cărţile sfinte.
După câteva luni petrecute în România, a reuşit să înveţe "foarte bine" numerele şi ora. Se miră şi acum când vede oamenii oprindu-se pe stradă în faţa lui, spunându-i "seromena parente" şi aplecând capul pentru a-i binecuvânta.
"Nu am avut mult timp maşină şi mergeam pe străzi. Oriunde mergeam, lumea se oprea, se uita la noi şi Mary Patty mă întreba «dragule, am uitat să-mi iau ceva, faţa mea arată bine?». Acum, când ne văd ne fac cu mâna, chiar dacă unii se mai încruntă la noi. Nu ştiu sigur, dar dincolo de faptul că suntem americani, cred că atunci când ieşim noi zâmbim mereu şi nu sunt prea mulţi oameni care zâmbesc pe stradă", afirmă americanul şi râde din nou cu vocea sa groasă.
Pe enoriaşii de la Biserica "Haralambie", el îi consideră "cei mai minunaţi din lume" şi simte că în puţinele luni de când s-a stabilit la Iaşi i-au devenit foarte apropiaţi, deşi la început s-a speriat că îi va îndepărta cu limba sa română "măcelărită".
ÎPS Teofan i-a spus că se gândeşte să deschidă la Iaşi o biserică la care se va predica doar în limba engleză, iar Stephen Holley ar urma să ajute la construirea şi dezvoltarea acesteia.
Potrivit informaţiilor oficiale, Stephen Holley este primul american angajat la Iaşi în clerul Bisericii Ortodoxe Române.
Mai puteţi citi:
Credinţa la Iaşi: afacere de 48,4 milioane de lei