Mărturia dureroasă a unui chirurg care pleacă din ţară după o carieră de trei decenii: „La noi domină spiritul de gaşcă”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Florin Grecu, chirurg cu experienţă de aproximativ trei decenii, pleacă din ţară FOTO Arhivă personală
Florin Grecu, chirurg cu experienţă de aproximativ trei decenii, pleacă din ţară FOTO Arhivă personală

Doctorul chirurg Florin Grecu, din cadrul Spitalul de Urgenţă „Sfântul Spiridon”, va pleca definitiv din ţară, după o carieră de 28 de ani. Pacienţii din Moldova şi nu numai îl ştiu ca pe doctorul care prelua cazuri disperate, pe care  alţi chirurgi le refuzau.

Medicul a activat în cadrul Clinicii a III-a Chirurgicală de la Spitalul  „Sfântul Spiridon” din Iaşi şi are o experienţă medicală de 28 de ani. 

Începând cu 1 august, Florin Grecu va pleca definitiv de la spital, după ce, în ultimele luni, s-a aflat în concediu medical fără plată şi s-a angajat la un spital din străinătate.

Chirurgul ieşean a povestit că motivul plecării sale din Iaşi este reprezentat de două acţiuni disciplinare pe care conducerea spitalului i le-ar fi înscenat. 

La finele ambelor acţiuni disciplinare, ambele vizând chestiuni administrative – şi nu medicale, Grecu a primit avertisment scris, una dintre sancţiuni fiind infirmată de instanţă, iar cea de-a doua confirmată.

Chirurgul a fost sancţionat prima dată pentru că „a încălcat procedura de eliberare a decedaţilor”, în sensul că ar fi completat un certificat medical constatator fără a avea aviz de la Serviciul de Anatomie Patologică şi de la managerul unităţii. În realitate, fapt necontestat de niciuna dintre părţi, parafa dr. Grecu a fost folosită în acel caz de rezidentul acestuia, fapt considerat o cutumă nu doar în spitalul ieşean, ci în toate unităţile sanitare din România, unde rezidenţii se ocupă, de regulă, de chestiunile birocratice, şi nu medicii primari. 

„Trebuia fabricat acest motiv, iar finalitatea să fie asta: o sancţiune. Cazul acesta putea fi luat ca o eroare, ca o greşeală a unui rezident. Însă nu întâmplător s-a ales varianta asta, acest scenariu”, spune Grecu.

Această sancţiune a  fost confirmată, însă, de instanţă, care a explicat: „O uzanţă sau cutumă, respectiv aceea că, din cauza programului încărcat al medicilor curanţi, completarea documentelor specifice şi toate demersurile administrative se fac de către medicii rezidenţi atât timp cât contravine procedurilor legale interne de lucru din cadrul spitalului, nu poate constitui o cauză de înlăturare a răspunderii disciplinare”.

După mai bine de o lună de la cazul parafei puse de rezident, doctorul Grecu s-a trezit vizat de o nouă acţiune disciplinară. De această dată pentru că a refuzat scutirea de necropsie a unui decedat. Acuzaţii diametral opuse faţă de prima anchetă. Era vorba de o pacientă cu cancer care fusese programată pentru o operaţie, însă care, cu o noapte înainte de intervenţie, a murit pentru că, spune dr. Grecu, nu ar fi avut perfuzii. 

„Familia a venit şi a vrut neapărat să o ia repede acasă şi să o înmormânteze. Eu am zis că trebuie să mă înţelegeţi că eu trebuia să o operez pe mama dumneavoastră şi trebuie să văd care a fost cauza morţii”, a rememorat Grecu. Acesta a indus ideea că reprezentanţii spitalului nu ar fi dorit efectuarea acelei necropsii pentru ca familia să nu descopere că moartea pacientei s-ar fi produs din cauza unor carenţe de îngrijire me­dicală. Pentu că nu a semnat scutirea de necropsie, Grecu a fost sancţionat din nou. 

Ce spune despre sistemul medical

Chirurgul susţine că a ajuns în punctul în care consideră că în Iaşi nu îşi mai poate face meseria. „Eu consider că atmosfera din societatea medicală românească e dominată de invidie. Nu este o invidie care să aibă un rezultat stimulativ. Adică, dacă ăla face, eu nu-i dau în cap, ci doresc să fac şi eu la fel şi să mă instruiesc, să mă şcolesc, să fac ceea ce face el, cel puţin, dacă nu mai mult. De multe ori, aceste relaţii profesionale nu sunt cele pe care ni le-am dori”, spune Grecu.

Medicul a precizat că în Spitalul „Sf. Spiridon” ar exista personal angajat pe criterii de „bun-plac”, şi nu pe criterii de competenţă, că s-ar lua decizii discreţionare, dar şi că factorul politic ar fi la baza oricărei decizii. 

„Cineva din funcţie de conducere de la noi este copleşit de drepturi. Eu am spus întotdeauna că un asemenea post trebuie sa fie ocupat de cineva care să aibă conştiinţa de a se simţi copleşit de responsabilitate, nu de drepturi. Din păcate, am ajuns la concluzia că acest lucru nu se mai întâmplă aici”, adaugă doctorul, care a amintit lipsa de moralitate şi „competenţa reprobabilă” a celor care ajung în funcţii de conducere. „Asta e condiţia României, fără a avea un spate politic, nu ai posibilitatea să accesezi o funcţie sau un post de conducere.”

Acesta continuă: „La noi, ceea ce domină nu este spiritul de echipă, ci spiritul gregar, mai în argou regional, spiritul de gaşcă. Atunci stai şi te întrebi: eu ce trebuie să fac ca să intru şi eu într-o gaşcă? Acum, s-a ridicat o gaşcă, urmează ca acea gaşcă să îşi consolideze poziţiile pe o perioada de timp, avansând pe anumite funcţii. Trebuie să fii un «yes man» de foarte, foarte mare încredere ca să nu strici sau să tulburi apele, să nu apară fisuri în citadela nou-construită. Cine refuză aderarea la o gaşcă, rămâne pe dinafară, cum sunt eu”, e de părere doctorul. „Am ajuns la concluzia că locul meu nu mai este aici”, e concluzia lui.

Ioan Bîrliba, managerul unităţii sanitare, admite că Spitalul „Sfântul Spiridon” a avizat favorabil cererea de încetare a raporturilor de muncă dintre unitate şi doctorul Florin Grecu. „Nu a motivat de ce pleacă. Nu e nevoie de înlocuitor, pentru că unitatea are cadre didactice care pot suplini activitatea dumnealui. El avea activitate un pic mai slăbuţă în ultima vreme, probabil se întâmpla ceva şi cu viaţa personală, avea nişte probleme”, a spus Bîrliba. 

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite