Destinul ultimului mare lider comunist de la Iaşi. Maria Ghiţulică, prim-secretar al PCR la Revoluţie, trăieşte în lux la Bucureşti, iar soţul prosperă în afaceri
0
Ultimul mare şef comunist de la Iaşi a dispărut într-un anonimat complet după 22 decembrie 1989, iar informaţiile apărute sporadic despre el îi conturează portretul unui capitalist prosper.
Maria Ghiţulica a fost numită prim-secretar al Consiliului Judeţean al PCR Iaşi în 1987 şi a condus destinele judeţului până pe 22 decembrie 1989. Ieşeni cu funcţii de conducere în perioada amintită şi-o amintesc ca o persoană extrem de dură, severă, milităroasă, în faţa căreia nu mişca nimeni. Caracterul rece i-a atras şi porecla de "Lenuţa", după numele primei tovarăşe a ţării, Elena Ceauşescu.
Ghiţulică, originară din Olt, a debutat politic în 1979 ca deputat în Marea Adunare Naţională. În intervalele 1980-1985 şi 1988-1989 a ocupat posturi importante în structura forului legislativ al Partidului Comunist, fiind secretar şi vicepreşedinte.
Ca orice lider comunist care se respectă, Ghiţulică a terminat doar şapte clase şi s-a calificat în meseria de "bobinator şi tehnician mecanic". Între 1959 şi 1961 a mai făcut un curs de ziarist la Facultatea de Ziaristică "Ştefan Gheorghiu".
Transferată la Iaşi în 1987, pe o funcţie ocupată în perioada noiembrie 1974 - august 1979 inclusiv de Ion Iliescu, a locuit în Copou într-o vilă de protocol luxoasă, pe strada Pinului. Din 22 decembrie 1989 nu se mai ştie nimic precis despre ea. A refuzat cu obstinaţie să acorde interviuri, a evitat orice ieşiri publice, iar fotografii de-ale ei sunt cvasi-inexistente.
Maria Ghiţulică a înţeles pericolul la care s-ar putea expune încă din 22 decembrie, zi din care n-a mai călcat pe la Consiliul Judeţean Iaşi, nici măcar pentru a-şi ridica salariul gigantic pentru acele vremuri. Avea un salariu brut de 11.000 de lei, în condiţiile în care media în România era de 2.000 de lei net. Avea de încasat de la casierie în jur de 9.000. Revoluţionarii care i-au scotocit biroul au găsit zeci de aparate radio, casetofoane, ciorapi sau furori şi, cel mai important, un caiet, care şi-a câştigat post '89 supranumele de "Lista lui Ghiţulică".
Lista cuprinde numele a aproximativ 100 de oameni, "persoane de sprijin" ale Securităţii. Persoanele de sprijin, membre ale Partidului Comunist, nu făceau parte din structura Securităţii, dar erau activate pentru perioade scurte şi misiuni foarte precise. Printre numele importante din listă se numără inclusiv Alexandru Dobrescu, critic literar din Iaşi, numit de Andrei Marga în cursul anului 2012 la şefia filialei din Paris a Institutului Cultural Român.
Traseul Mariei Ghiţulică după Revoluţie este refăcut din informaţii disparate. Cert este că în 1990 a ajuns la Bucureşti, iar la începutul anilor 2000 locuia în Capitală într-un apartament cu şapte camere pe strada Londra, în zona ambasedelor, pe care l-a primit în timpul regimului Iliescu. "Comuniştii din eşalonul 2, precum Iliescu şi Ghiţulică, era normal să se ajute discret după 1989. Nu s-a produs atunci nicio reformare a clasei politice, cum s-a formulat la punctul 8 al Proclamaţiei de la Timişoara. Ce ştiu eu este că în perioada de fierbere din jurul datei de 14 decembrie, eu şi alţi oameni de cultură am fost trecuţi pe o listă extrem de neagră, urmam să fim exterminaţi, să ne mănânce vulpile", relatează scriitorul Cassian Maria Spiridon, unul dintre ieşenii arestaţi la Iaşi pe 14 decembrie 1989, după tentativa ratată de răscoală împotriva regimului comunist.
Maria Ghiţulică are acum în jur de 65-66 de ani şi trăieşte la Bucureşti alături de soţ şi de cei trei copii, doi băieţi şi o fată. "Am mai întâlnit-o o dată după 1989 pe Maria Ghiţulică la Mănăstirea Cernica, acolo unde merge des la părintele Macarie. Eu am fost unul dintre şefii nesimpatizaţi, iar doamna Ghiţulică mă regula tare. Când m-a văzut la Cernica mi-a spus că ce tare m-a apreciat pentru tot ce-am făcut, iar dacă părintele nu mă oprea aş fi făcut-o cu ou şi oţet. Soţul doamnei Ghiţulică, care trăgea nişte chefuri de pomină în Deltă, de-l întrecea şi pe Stalin la cât putea să bea, conduce acum, împreună cu cei doi băieţi, o mare bază de aprovizionare privatizată după 1989, iar fiica lor este secretară şefă la Ministerul Educaţiei", susţine Dumitru Rădăuceanu (foto dreapta), fost director al Iprochim, Institutul de Proiectare în Industria Chimică în perioada comunismului, şi deputat de Iaşi în legislatura 1990-1992.
Cum era organizat aparatul comunist de conducere până în 1989
Numărul 1 al partidului comunist în judet era prim-secretarul CJ al PCR. Acesta ocupa totodată şi funcţia de preşedinte al Consiliului Popular Judeţean. Practic, el avea atribuţiile deţinute acum de preşedintele Consiliului Judeţean şi de Prefect. Prim-secretarul urmărea activitatea din întregul judeţ, făcea analize, rapoarte de activitate, trăgea la răspundere. Comitetul Judeţean era format din 80 de membri, delegaţi ai întreprinderilor, ai UTC, ai Uniunii Judeţene a Cooperativelor Meşteşugăreşti, ai Uniunii Generale a Sindicatelor şi a altor organizatii de partid. Comitetul judeţean PCR avea un rol aproape decorativ, deciziile importante fiind luate de Biroul executiv al CJ al PCR.
Citiţi mai multe articole pe această temă:
Se încarcă comentariile...
