Liceul în care 95% dintre elevi iau Bacul fără şpagă: „Orice folosire a gadgeturilor este sancţionată simplu, prin confiscare“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Lycée Hôtelier de La Rochelle FOTO catchy.ro
Lycée Hôtelier de La Rochelle FOTO catchy.ro

O tânără doctorandă plecată la studii în Franţa descrie sistemul de organizare a unui liceu în care 95% dintre elevi iau examenul de Bacalaureat.

Ana-Maria Constantin este doctorand în Franţa, la Universitatea din Poitiers, şi la Universitatea "Alexandru I. Cuza" din Iaşi. Lucrează la un studiu comparativ privind rolul şi statutul consilierilor şcolari români şi psihologii consilieri de orientare francezi, trecând prin Sociologie, Ştiinţele Educaţiei, consilierea şi orientarea profesională.

În acelaşi timp, tânăra este angajată la Liceul Hotelier din La Rochelle, ca asistent educativ, o funcţie administrativă în sistemul de învăţământ francez. Din această postură, a studiat amănuntele organizatorice care fac ca unitatea de învăţământ să fie clasată pe locul 4 în Franţa la specializarea Hotelărie.

Un articol pe această temă a fost publicat pe site-ul catchy.ro. Iată, mai jos, cum descrie tânăra româncă (foto jos) sistemul de organizare a şcolii franceze:

"E un liceu bun şi 95 la sută iau Bacul fără să dea mită şi fără să copieze. O să înţelegeţi imediat de ce.

Pentru că un liceu care se respectă are o reputaţie. Reputaţie care se construieşte în ani şi cu mult efort. Reputaţia se face pe baza rezultatelor de mai sus, dar şi prin absolvenţii săi. Absolvenţii de hotelărie trebuie să fie angajaţi ireproşabili în bucătării, în restaurante, în hoteluri. Pentru a ajunge la angajatul ireproşabil liceul nu se joacă cu regulile. Regulamentul este foarte dur şi dacă vă povesteam de Liceeni, nu o făceam întâmplător.

Toată lumea are uniformă. Uniforma este obligatorie. Obligatorie este şi coafura fetelor, un coc micuţ, ca şi barba permanent rasă a băieţilor. Obligatorii sunt şi pantofii negri cu toc de trei centimetri pentru fete. Balerinii nu sunt acceptaţi, cum nu sunt permise nici tocurile mai mari de trei centimetri. Cine nu se încadrează este exclus de la cursuri sau mai bine zis, trimis acasă să se schimbe. Dacă ai reuşit să treci de prima selecţie de la poartă, te poate trimite acasă orice profesor sau Consilierul Principal Educativ care răspunde de Viaţa Şcolară. Şi apoi, e problema ta dacă rămâi cu absenţe nejustificate. O să regreţi cu ocazia consiliilor clasei care se reunesc la fiecare sfârşit de semestru pentru a analiza situaţia şcolară şi disciplinară a tuturor elevilor. Acolo, în şedinţă, de faţă cu toţi profesorii şi directorii, absenţele, excluderile, abaterile disciplinare sunt tocate mărunt. Dacă exagerezi, poţi fi sigur că n-o să ai o diplomă pe care să scrie Liceul Hotelier. Ci o diplomă oarecare, fără prea multă valoare.

ana maria constantin

Să revenim la regulament.

Ştiţi că, în România, se filmează orele cu telefonul mobil, că elevii se amuză între ei sau pe socoteala profesorului care, vrând-nevrând, e profesorul lor. Ei bine, aici e absolut imposibil. Telefoanele mobile nu sunt permise în incinta şcolii (şi nici în internat între anumite ore, cum e ora de studiu sau după stingere) şi orice folosire a gadgeturilor mobile este sancţionată simplu prin confiscare. Ulterior, aparatul ajunge la Directorul Adjunct care judecă singur dacă şi când îl returnează proprietarului. Se poate ajunge la o lună, două, sau tot anul şcolar. În funcţie de gravitatea faptei.

La ore, dacă nu eşti cuminte, profesorul nu se încurcă cu tine. Nu ai chef de oră, te pofteşte afară, dar nici asta nu e de bine, pentru că nu ai voie să părăseşti liceul aşa, când ai tu chef. Practic eşti obligat să rămâi în şcoală, ţi se notează excludereaa, şi o să lucrezi de unul singur la Viaţa Şcolară. Ba mai mult o să mai primeşti şi o pedeapsă ca să nu te mai amuzi în ore în loc să asculţi lecţia.

Pedepse se dau uşor. Se numesc „Reţineri”. O să faci teme, eseuri, pe diverse subiecte, în general legate de greşeala făcută. Dacă ai fost lipsit de respect, o să scrii câteva pagini despre respect şi nevoia de respect. Dacă ai copiat, o să argumentezi cum dăunează copiatul disciplinei şcolare…"

Iaşi

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite