Frumoasa de nota 10 de la Bac: „Avem nevoie de profesori care să ducă mai departe învăţământul românesc”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Miruna Bibire, absolventă a Colegiului Naţional „Mihai Eminescu” din Iaşi, este una dintre cele două adolescente din Iaşi care la examenul de Bacalaureat, au obţinut 10 pe linie.


Tânăra ieşeancă spune că şi-a propus încă de la începutul clasei terminale din liceu ca, atunci când primi rezultatele la exmenul de Bacalaureat, să se mândrească cu câte un 10 la fiecare examen.

„A fost un drum lung până aici, am învaţat foarte, foarte mult pentru acest rezultat şi sunt de părere că perseverenţa, munca, ambiţia şi modul constant de învăţare mi-au fost de folos. Subiectele din acest an nu au avut un grad de dificultate ridicat şi consider că au fost accesibile tuturor elevilor. Să iau 10 pe linie a fost cea mai mare dorinţă a mea şi rezultatul a fost un vis devenit realitate”, a spus Miruna, pentru „Adevărul”.

image

Adolescenta a mai precizat că se va înscrie la Facultatea de Litere din Iaşi, la secţiunea Română-Engleză, întrucât îşi doreşte de când avea 14 ani să devină profesoară. „Nu vreau să plec din ţară, deoarece şi noi avem nevoie de oameni responsabili, bine pregătiţi şi demni, de profesori care să ducă mai departe învăţământul românesc, iar eu îmi doresc să activez cu brio în acest domeniu”, a mai spus Miruna.

Cealaltă elevă din Iaşi care a obţinut nota 10 la examenul de maturitate este Florina Pantelimonescu, de la Liceul „Costache Negruzzi”.

image

M-am pregătit destul de mult, am învăţat pe parcursul anilor pentru lucrări, simulări, teze iar înainte de bac m-am dedicat mai mult învăţăturii. Am avut profesori foarte buni, cărora vreau să le mulţumesc pe această cale. Vreau să mă înscriu la Facultatea de Arhitectură de la Universitatea Tehnică. O vreme am oscilat, şi domeniul informatic mă tenta, şi încă mă tentează, dar am ales Arhitectura pentru că mă pasionează şi are o latură artistică ce se îmbină cu partea tehnică“, a spus Florina, pentru „Ziarul de Iaşi”.
 

Iaşi



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite