FOTO Închisoarea de lux în care preşedintele CJ Iaşi va executa arestul la domiciliu. Cristian Adomniţei a ales cel mai scump complex imobiliar din Iaşi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi a ajuns în cursul nopţii trecute la apartamentul pe care îl deţine în complexul de lux Exclusive Residence, acolo unde a ales că fie plasat în arest la domiciliu, au transmis surse din anturajul liberalului, pentru Adevărul.

Cristian Adomniţei deţine în cartierul respectiv un apartament la un bloc finalizat, unde locuieşte împreună cu soţia, judecătoarea Sabina Adomniţei, dar şi cu o altă rudă.

Curtea de Apel Iaşi a decis vineri, 14 mai, ca preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi, Cristian Adomniţei, să fie arestat la domiciliu în dosarul în care DNA îl acuză de favorizarea făptuitorului şi fals intelectual.  Aceeaşi soluţie a fost luată şi în cazul celorlalte trei persoane din dosar – Letiţia Popa, Carmen Irimescu şi Teodora Jinga

Noul apartament cumpărat de Cristian Adomniţei nu apare în declaraţia de avere a şefului CJ Iaşi. Potrivit documentului, Adomniţei are un teren agricol de peste 2.000 de metri pătraţi, situat în extravilanul Iaşului. De asemenea, împreună cu soţia, Adomniţei are două autoturisme, un Honda din 2004 şi un Land Rover din 2009. “Land Rover-ul este parcat zilnic lângă blocul în care Cristian Adomniţei şi-a achiziţionat apartamentul”, au precizat surse aproape familiei, pentru NewsPro.

Tot în declaraţia de avere Cristian Adomniţei a declarat că soţia sa are bijuterii de 4.500 de euro şi conturi în bancă de peste 50.000 de euro.

Complexul Exclusive Residence se ridică pe terenul fostei fabrici Textila, achiziţionat de fraţii Cristian şi Ovidiu Negurici. Investiţia este realizată pe persoană fizică de cei doi fraţi, care au preferat să nu deruleze afacerea prin intermediul unei societăţi comerciale. Fraţii erau nişte necunoscuţi în rândul investitorilor imobiliari din Iaşi până ca aceştia să înceapă ridicarea blocurilor de lux.

bloc adomnitei
bloc adomnitei
bloc adomnitei
bloc adomnitei
Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite