Festivalul Filmului Francez a ajuns la cea de-a 17-a ediţie la Iaşi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Festivalul Filmului Francez organizat de Institutul Francez din Iaşi a ajuns în 2014 la cea de-a 17-a ediţie şi ofera publicului intrarea gratuită la o serie de producţii cinematografice recente.

În perioada  4-7 noiembrie se desfăşoară la Iaşi cea de-a 17-a ediţie a Festivalului Filmului Francez, organizat de Institutul Francez din Iaşi.

Ediţia din 2014  se axează pe tânăra generaţie de regizori francezi şi creaţiile acestora. De asemenea, publicul va juca un rol foarte important în cadrul Festivalului Filmului Francez din acest an, cinefilii fiind cei care vor decide Premiul Publicului, printr-un vot care va avea loc la sfârşitul fiecărei proiecţii.

Câstigătorul va beneficia de o subvenţie pentru distribuţia în cinematografele din România, filmul ales de spectatori regăsindu-se în programele viitoare ale acestora.

Organizatorii au pregătit celor care vor fi prezenţi la festival şi o surpriza. Miercuri, 5 noiembrie, de la ora 21:30, cinefilii vor putea să-l întâlnească pe Jalil Naciri, unul dintre protagoniştii filmului „Brooklyn” şi câştigătorul premiului “Michel-Simon”.

PROGRAMUL FESTIVALULUI:

Miercuri, 5 noiembrie

Ora18.00: Vincent n’a pas d’écailles de Thomas Salvador (comedie dramatică, Franţa, 2014, 1’16)

Ora 20.00: Brooklyn de Pascal Tessaud (dramă, Franţa, 2014, 1’23)

Ora 21.30: Q/A: Invitat: Jalil Naciri, actor

Joi, 6 noiembrie

Ora 18.00: Grand central de Rebecca Zlotowski (dramă, Franţa, 2013, 1’34)

Ora 20.00: Les lendemains de Bénédicte Pagnot (dramă, Franţa, 2012, 1’55)

Vineri, 7 noiembrie

Ora 18.00: Tonnerre de Guillaume Brac (comedie dramatică, Franţa, 2013, 1’40)

Ora 20.00: Mercuriales de Virgile Vernier (dramă, Franţa, 2013, 1’48)

Intrarea la cele 8 filme proiectate în cadrul Festivalului Filmului Francez este gratuită.

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite