Experiment teatral la Iaşi. Ultimele clipe din viaţa scriitorului Benjamin Fondane în lagărul de la Auschwitz, puse în scenă în depoul regiei de transport
0
La Iaşi, o hală destinată transportului în comun, depoul RATP, a devenit scena spectacolului "Ultima ţigară a lui Fondane", o dureroasă întorcere în timp în lagărele naziste.
Pe 22 septembrie 2015, în jurul orei 20.00, la depoul RATP Iaşi de la Gară, atmosfera se animă. Pentru prima dată în Iaşi, o hală destinată transportului în comun devine spaţiu de expresie dramatică. O mulţime pestriţă aşteaptă să intre în pântecele unui experiment teatral care vizează atât memoria colectivă, cât şi pe cea individuală. Stă să înceapă spectacolul „Ultima ţigară a lui Fondane“, în regia lui Octavian Jighirgiu, după un text al scriitorului ieşean Cătălin Mihuleac.
UNIVERSUL EVREILOR ÎNCARCERAŢI LA AUSCHWITZ
Ne întoarcem în timp. Este 2 octombrie 1944. Benjamin Wexler, cunoscut după pseudonimele literare B. Fundoianu şi Benjamin Fondane, este ucis, în lagărul nazist de exterminare de la Auschwitz. În timpul ocupaţiei germane a Franţei fusese arestat de către Gestapo împreună cu sora sa mai mare, Lina, în urma unui denunţ antisemit. Câţiva prieteni, printre care şi Emil Cioran, au obţinut eliberarea sa, dar nu şi pe a Linei. Fondane refuză să părăsească lagărul fără sora sa.
Acestea sunt datele istorice de la care se porneşte în construirea acţiunii spectacolului „Ultima ţigară a lui Fondane“. În spaţiul din exteriorul depoului, stau aliniate două tramvaie de epocă. De dincolo de uşile de fier, străbat zgomotele unui univers încă paralel cu cel al spectatorilor, universul evreilor încarceraţi la Auschwitz. Pe măsură ce trece timpul, ţipetele din lagărul improvizat cresc în intensitate şi, odată cu ele, şi curiozitatea celor prezenţi. Cei mai nerăbdători trag cu ochiul prin crăpăturile uşilor. Ce nu ştiu, încă, este că ei înşişi vor fi personaje într-un scenariu deja scris.
FINANŢARE INTERNAŢIONALĂ
Punerea în scenă a piesei „Ultima ţigară a lui Fondane“ tratează într-o manieră inedită biografia şi opera scriitorului româno-francez Benjamin Fondane şi face parte din proiectul iniţiat de Primăria Municipiului Iaşi, „Istoria minorităţilor – o abordare cultural artistică a diversităţii“, finanţat printr-un grant oferit de Norvegia, Islanda, Liechtenstein şi Guvernul României.
"ÎNCARCERAREA" SPECTATORILOR
Puţin după ora 20.00, un actor în pielea unui soldat nazist deschide una dintre uşile masive ale depoului RATP. Dispreţul îi tulbură privirea. Prin gesturi ample „obligă“ masa de oameni să se divizeze, închide şi deschide uşa, dă ordine. Spectatorii, uşor contrariaţi, se supun, intră în grupuri de câte patru-cinci, devin ei înşişi un soi de deţinuţi pierduţi în timp.
Interiorul depoului RATP reconstituie, cu o doză crescută de realism, viaţa de zi cu zi dintr-un lagăr nazist din cel de-al Doilea Război Mondial. Un gard de sârmă ghimpată, improvizat din sfoară înnodată, desparte publicul de personaje. Tot ce se întâmplă, însă, în jurul acestui public îmbie la amestecarea planurilor. Regizorul Octavian Jighirgiu se foloseşte de multe dintre mijloacele artei teatrale moderne pentru a pune cât mai bine în valoare textul lui Cătălin Mihuleac, un sertar al memoriei istorice lăsat deschis: apelul la teatrul ambiental, prin mutarea scenei din sala convenţională de spectacol într-un spaţiu neconvenţional, depoul RATP, la teatrul documentar, trasformarea publicului în personaj colectiv, proiecţiile video, aruncarea spectatorului în vârtejul piesei prin implicarea sa directă în desfăşurarea de forţe.
Secvenţă din spectacolul "Ultima ţigară a lui Fondane" FOTO Vladimir Negru
INSTRUMENTELE DE „TORTURĂ“
Întreaga desfăşurare de forţe de pe scena improvizată în depoul ieşean impune o „retrăire“ a istoriei, o dureroasă întoarcere în timp. Evreii şi gardienii lor nazişti, aduşi sub ochii spectatorilor de actori, aranjează obsesiv pantofi de diverse mărimi şi forme ai deţinuţilor care nu mai sunt prezenţi, îşi discută moartea anunţată, pe de o parte, dau ordine, umilesc, pe de altă parte. În fundal, nevăzuţi, latră feroce câinii naziştilor, cei care prevestesc sfâşierea trupească şi sufletească, blestemul.
Din mijlocul lor, se ridică pentru a-şi fuma ultima ţigară scriitorul evreu Benjamin Fondane, transformat, din cauza originii sale, într-un simplu număr de identificare într-un lagăr al dezumanizării.
„Deţinutul Benjamin Fondane îşi aşteaptă execuţia, în baraca destinată condamnaţilor la gazare. Pare senin, dar în sufletul lui e furtună. Extrase din filmul vieţii sale, ultimele gânduri, prieteniile şi trădările, traumele şi împlinirile unui destin tragic, toate i se amestecă în minte cu repeziciune“, îşi rezumă textul scriitorul Cătălin Mihuleac.
Podeaua din lemn, şinele de tramvai, tramvaiele de epocă care intră şi ies din decor, fricile şi micile bucurii ale deţinuţilor, cruzimea torţionarilor, fâşii de pânză care împart „lumea“ deţinuţilor condamnaţi la gazare între atunci şi acum, între aici şi acolo, pânză pe care sunt proiectate alternativ, atât imagini din memoria individuală şi colectivă a evreilor ucişi de nazişti, cât şi gardul din sârmă ghimpată, sunt tot atâtea elemente de „tortură“ a spectatorilor, de coagulare a unei atmosfere care duce cu gândul la război, la discriminare, la înstrăinare de propria umanitate.
Tramvaiul are o semnificaţie aparte în memoria afectivă a personajului central al piesei, Benjamin Fondane. Multe dintre flashbackurile sale de condamnat la moarte au în prim-plan tramvaiul. Tocmai de aceea, alegerea locului de reconstituire a biografiei acestuia nu este întâmplătoare.
„Primul lui tramvai circulase sub tutelă germană. Sunase din clopot şi oprise în dreptul său la Iaşi. Vagonul sufocant care l-a adus de la Drancy la Auschwitz tot berlinez fusese“, spune acelaşi Cătălin Mihuleac.
EMIL CIORAN, ION MINULESCU, A.C. CUZA
Peste spectatori se lasă o linişte apăsătoare, odată cu primele fragmente de acţiune dramatică. Lacrimile curg pe obrajii unora, lecţia de istorie îşi face loc în memorie. Dialogurile dinamice gândite de Cătălin Mihuleac, pendularea emoţională şi temporală între trecut şi prezent, cruzimea cu care se curmă destine, grotescul gesturilor torţionarilor şi teama amestecată cu dezgustul, ura şi umilinţa condamnaţilor la gazare creează senzaţia de încremenire în timp, de rupere de realitate.
Secvenţă din spectacolul "Ultima ţigară a lui Fondane" FOTO Vladimir Negru
Printre personajele piesei, parte din amintirile lui Benjamin Fondane, spectatorii descoperă, într-o lumină nouă, personalităţi ale României interbelice. Un Emil Cioran tânăr şi sărac, oscilând între admiraţia pentru legionarul Corneliu Zelea Codreanu şi dezicerea de acesta, un Ion Minulescu dependent de femei şi de atenţia acestora, un profesor A.C. Cuza antisemit.
SPECTACOLUL CARE NU TE LASĂ SĂ UIŢI
Cu urechile ţiuind a gloanţe descărcate cu ură din pistoale ca o prelungire a corpului, a ţipete de spaimă şi neputinţă, la finalul spectacolului „Ultima ţigară a lui Fondane“, un spectacol care te urmăreşte ca o umbră, spectatorii sunt aliniaţi cu un ordin scurt, înainte de a termina de aplaudat, de acelaşi soldat nazist care i-a încarcerat, şi evacuaţi din sala în care zgomotele fricii şi ale terorii induse continuă şi după evacuare. Afară nu îi aşteaptă, însă, eliberarea, uitarea. Machete ale lagărelor de concentrare stau expuse ca o materializare a stării de după spectacol.
„Ultima ţigară a lui Fondane“
Piesă de: Cătălin Mihuleac
Regia: Octavian Jighirgiu
Distribuţia: Ovidiu Ivan, Cătălin Mîndru, Codrin Dănilă, Adrian Marele, Bogdan Cantauz, Dumitru Florescu, Bogdan Pălie, Theodor Ivan, Cosmin Panaite, Genovel Alexa, Bogdan Bortă, Alexandra Cantemir, Laura Bilic, Alexandra Bandac, Ancuţa Gutui, Andreea Darie, Alexandra Gîtlan, Alexandra Macovei, Mădălina Mantu, Dorel Zapoi
Coregrafia: Edi Stancu
Video concept: Andrei Cozlac
Sound design: Ana Teodora Popa
Light design: Gheorghe Albianu
Mai puteţi citi:
"Ultima ţigară a lui Fondane" - spectacol inedit de teatru într-un depou de tramvaie din Iaşi
Se încarcă comentariile...
