VIDEO Martor la o discuţie istorică după cutremurul din martie '77: „Emil Prager i-a spus lui Ceauşescu că administraţia ţării este vinovată pentru dezastru“
0Inginerul ieşean Marin Gheorghe Nicolae, unul dintre personajele-cheie implicate în gestionarea consecinţelor cataclismului din 4 martie 1977, rememorează după 37 de ani întâlnirea de criză la care a fost convocat de conducerea partidului imediat după dezastru.
Mărturia inginerului ieşean Marin Gheorghe Nicolae, considerat unul dintre cei mai importanţi specialişti români în structuri anti-seism, a fost făcută în cadrul unei dezbateri organizate astăzi, 4 martie, la Iaşi de Universitatea "Petre Andrei".
Tema dezbaterii a fost "Gestionarea crizelor provocate de catastrofe naturale în România comunistă", iar specialistul ieşean a vorbit în calitate de participant la comitetul de criză convocat de autorităţile comuniste.
Cu această ocazie, Nicolae a avut ocazia de a-l cunoaşte pe Charles Richter, cel care a inventat cunoscuta scală de magnitudine.
”În 1977 lucram ca şef de şantier la Taşca, iar în noaptea aceea, pe 4 martie, la ora 21.22, toată lumea a venit să mă întrebe ce s-a întâmplat. Mircea Georgescu, Ministrul Calităţii, mi-a spus că a doua zi trebuie să fiu la Bucureşti, unde aveam o întâlnire cu Charles Richter, delegatul Statelor Unite şi care a adus un cadou, un dizpozitiv de selectare a carotei din fragmente de beton armat. Delegaţia a fost întâmpinată de preşedintele ţării, de Ministrul Calităţii, profesori universitari de la Timişoara, Iaşi, Cluj", a rememorat Marin Gheorghe Nicolae, fost director al Trustului de Construcţii Iaşi.
La aceeaşi şedinţă a luat parte şi inginerul bucureştean Emil Prager (1888-1985), considerat a fi cel mai mare constructor din istoria modernă a României. Ajuns deja la vârsta de 89 de ani, reputatul specialist a fost singurul om prezent dintre cei prezenţi la discuţii care a avut curajul să-i reproşeze dictatorului Nicolae Ceauşescu consecinţele înspăimântătoare ale dezastrului.
"Atunci, inginerul Emil Prager i-a spus lui Nicolae Ceuşescu că administraţia ţării este vinovată de mare parte din distrugeri deoarece a suprimat elemente de rezistenţă şi stâlpi pentru mărirea sălilor de şedinţă”, a povestit Marin Gh. Nicolae.
Cutremurul din 4 martie 1977 este unul dintre cele mai mari dezastre naturale din istoria României. A avut o magnitudine de 7,2 grade pe scara Richter şi o durată de circa 56 de secunde. Peste 1.570 de oameni au murit, dintre care 1.391 numai în Bucureşti. La nivelul întregii ţări au fost aproximativ 11.300 de răniţi şi în jur de 35.000 de locuinţe s-au prăbuşit. Majoritatea pagubelor materiale s-au concentrat la Bucureşti unde peste 33 de clădiri şi blocuri mari s-au prăbuşit.
Inginerul Emil Prager (foto dreapta) s-a implicat activ în planul de reconstrucţie demarat ulterior de autorităţi, după ce a participat la întâlniri cu seismologi japonezi, americani şi ruşi convocaţi la Bucureşti.
Emil Prager a construit Palatul Regal al României, Palatul Foişor din Sinaia, Palatul Ministerului de Interne, Academia Militară, Biblioteca Universitară din Iaşi, Spitalul Elias. A refăcut, fără să ceară vreun ban de la stat, cupola Ateneului Român, distrusă în război. A construit catedrala din Hunedoara, calea ferată dintre Ploieşti şi Târgovişte, un tronson feroviar între Bumbeşti şi Livezeni, fabrica de cauciucuri de la Floreşti, termocentrale, ţesătorii, silozuri, şosele în Ilfov, Argeş, Prahova şi Bacău.
Mai puteţi citi:
VIDEO COMEMORARE 37 de ani de la tragedia care a zguduit România şi a lăsat-o fără Toma Caragiu