Culisele numirii regizorului Beatrice Rancea la conducerea ONB. Directoarea părăseşte Iaşul dacă-şi menţine „călduţ” postul de la opera ieşeană

0
Publicat:
Ultima actualizare:
rancea opera iasi

Opera Naţională Română din Iaşi ar putea fi condusă de regizorul Andrei Şerban, în perioada în care actualul director, Beatrice Rancea, ar urma să preia interimar conducerea Operei Naţionale Române din Bucureşti.

Beatrice Rancea, directorul Operei Naţionale Române din Iaşi, este principalul nume pe care reprezentanţii Ministerului Culturii îl iau în calcul pentru a asigura conducerea operei bucureştene care se află într-un scandal.  

„Este urgentă rezolvarea situaţiei. ONB va avea în curând un manager interimar, voi prelua acest dosar. Cât priveşte numele lui Beatrice Rancea, vehiculat în presă, vă sunt recunoscătoare pentru că într-adevăr este o propunere de care ţin cont. La Iaşi, Beatrice Rancea a avut mandate extraordinare, notate cu 10 de fiecare dată, şi tocmai din acest punct de vedere trebuie să găsim o formulă ca acest tip de trecere să fie bun şi pentru ea, şi pentru noi, şi pentru Opera din Iaşi, pentru că reuşita ei la Opera din Iaşi e remarcabilă“, a declarat joi ministrul Culturii, Corina Şuteu.

Potrivit Ziarului de Iaşi, Beatrice Rancea ar urma să primească un mandat interimar la conducerea ONB, în paralel, în această perioadă, la Iaşi urmând a fi numit un manager, tot interimar, care să asigure continuitatea instituţiei, dar care să se afle tot sub dirijarea actualei conduceri.

Conform Ziarului de Iaşi, Beatrice Rancea va accepta conducerea operei bucureştene, doar dacă îşi va păstra şi o „portiţă” deschisă pentru opera ieşeană. Potrivit unor informaţii, Opera Naţională Română din Iaşi va fi condusă de regizorul Andrei Şerban după ce Rancea va prelua conducerea ONB. În perioada în care regizorul va avea reprezentanţii la nivel internaţional, opera ieşeană va fi condusă de Cosmin Marcovici, actualul coordonator artistic al instituţiei.

„Dacă situaţia de la Bucureşti se va stabiliza, Beatrice Rancea va rămâne acolo, dacă nu, se va întoarce la Iaşi, unde postul o va aştepta, fiind suspendată periodic din el. A fost visul ei dintotdeauna, şi mereu a spus asta, că vrea să conducă Opera din Bucureşti“, au precizat sursele citate de Ziarul de Iaşi.

Pe plan local, o posibilă plecare a managerului Beatrice Rancea de la opera ieşeană la cea bucureşteană este văzută ca o pierdere. Primarul interimar al Iaşului, Mihai Chirica, a precizat că, activitatea directorului Beatrice Rancea a adus oraşului  o vizibilitate naţională. „Ar fi mai mult decât onorant să aibă loc o astfel de rocadă, cu venirea lui Andrei Şerban, dar o eventuală retragere trebuie să îi completeze cariera lui Beatrice Rancea, nu să o distrugă. Ea cunoaşte bine Opera de acolo, ne-a vorbit de multe ori despre ce se întâmplă acolo şi cred că va avea o carieră de succes“, a subliniat Mihai Chirica.

Citeşte şi:

Beatrice Rancea, propunerea lui Vasile Dîncu pentru conducerea Operei

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite