Constantin Tuleaşcă, tânărul neurochirurg român care a impresionat lumea medicală. Contribuţia deosebită adusă în tratamentul durerii
0
Constantin Tuleaşcă (34 de ani), un neurochirurg ieşean care lucrează la Centrul Medical „Gamma Knife“ din Lausanne, este laureat al Premiului „Auguste Secrétan“, acordat de Academia Naţională de Medicină a Franţei pentru o contribuţie deosebită adusă în tratamentul durerii.
Prezent la Iaşi pentru cea de-a XIII ediţie a Congresului Internaţional Congresis, organizat de Societatea Studenţilor Medicinişti, neurochirurgul Constantin Tuleaşcă a explicat pentru „Weekend Adevărul“ care sunt beneficiile radiochirurgiei (o metodă de tratament minim invaziv al afecţiunilor de la nivel cerebral), căror pacienţi li se adresează această ramură a neurochirurgiei şi ce înseamnă această tehnică medicală.
Principala sa lucrare în domeniul radiochirurgiei, „Eficacitatea şi toxicitatea tratamentului Gamma Knife în nevralgia de trigemen. Un studiu pe 497 de cazuri“, demonstrează că prin intermediul unei metode minim invazive, se pot trata o varietate de afecţiuni fără riscurile chirurgiei clasice. Rezultatele cercetării sale au impresionat lumea medicală, dr. Constantin Tuleaşcă devenind astfel primul medic român premiat de Academia Naţională de Medicină a Franţei.
„Weekend Adevărul“: Aveţi un parcurs profesional fulminant. La numai 34 de ani, aţi obţinut o distincţie importantă a Academiei Franceze. Cum aţi ajuns aici?
Dr. Constantin Tuleaşcă: Am avut un parcurs un pic diferit faţă de colegii mei şi asta pentru că în 2006 am ascultat pentru prima dată o prezentare despre radiochirurgie, o tehnică medicală prin care se pot trata afecţiuni din cutia craniană fără să deschidem craniul. Este o tehnică ce ne permite, printr-un sistem de reperaj, ghidat prin imagine, să tratăm diverse patologii din creier, de la tumori benigne sau maligne, la malformaţii vasculare, la dureri faciale, boala Parkinson, tremur, epilepsie. Reuşim să tratăm aceste patologii iradiind anumite zone din creier, fără să deschidem absolut deloc craniul. Este o procedură bazată pe imagistică. Avem acces la o investigaţie IRM, tomografie sau scanner care ne permite, printr-un aparat numit Gamma Knife sau Bisturiu Gamma, să focalizăm într-un punct o anumită doză de radiaţii. Este o terapie foarte precisă.
Radiochirurgia - o supraspecializare foarte rară
De ce aţi ales un rezidenţiat la Lausanne?
La un moment dat, în 2005, am trecut în tranzit prin Lausanne şi am oprit undeva în centru şi mi-a plăcut ce am văzut. Student fiind, am început să aplic pentru diverse posturi care mă interesau atât în partea franceză, cât şi în cea germană. Nu-mi răspundea nimeni, dar eu am continuat să trimit aplicaţii în fiecare semestru. La un moment dat, cineva a răspuns şi m-a chemat la un interviu. Am fost, am luat interviul şi am fost primit un an în clinica din Lausanne. Nu era vorba să rămân acolo, ci doar să-mi fac stagiul de pregătire.
După nouă luni, şeful meu de acolo, profesorul Marc Levivier, m-a întrebat care este viziunea mea în ceea ce priveşte cariera. Asta era o întrebare foarte grea pentru cineva care abia îşi începea activitatea. I-am cerut să mă lase să stau o săptămână să meditez. După, m-am întors cu un fel de pliant în care i-am explicat un desfăşurător pe vreo şapte-opt ani. I-am spus astfel că aş vrea să fac un doctorat, că aş vrea să fac radiochiurgie, iar după ce termin rezidenţiatul, i-am spus că aş vrea să fac chirurgie oncologică. În momentul acela mi-a spus că i se pare interesant că o persoană de vârsta mea reflectează dincolo de anul respectiv, dincolo de ziua de mâine. Asta a făcut ca lucrurile să se schimbe puţin şi mi-a propus să mai stau un an. Iar la sfârşitul anului următor, mi s-a propus să merg la Marsilia, în Franţa, pentru un stagiu de pregătire care a durat un an şi jumătate, ţintit pe radiochirurgia Gamma Knife şi pe ceea ce numim neurochirurgie funcţională. Asta înseamnă, în principal, tratamentul durerii, tratamentul epilepsiilor, tratamentul bolii Parkinson şi tot ceea ce ţine de pacienţi cu mişcare anormală. Acum sunt şi medic rezident, şi doctorand într-o medicină foarte înaltă, radiochirurgia, o supraspecializare foarte rară.
Dr. Constantin Tuleaşcă (stânga, sus), laureat al premiului „Auguste Secrétan” acordat de Academia Naţională de Medicină a Franţei FOTO Arhiva personală
Câţi pacienţi aţi tratat până acum cu această tehnică medicală?
Eu am tratat 2.000 de pacienţi. Experienţa mea cu Gamma Knife a fost iniţial la Marsilia. Acolo se tratează 1.200 de pacienţi pe an numai cu tehnica aceasta. Este un centru de referinţă mondial şi profesorul Jean Régis este un pionier în multe elemente Gamma Knife, patologii tratate. La Lausanne facem cam 200 de proceduri pe an.
Şi cum se procedează?
Pacienţii vin dimineaţa, la ora 7.00, le fixăm pe cap ceea ce se cheamă un cadru de stereotaxie. Acesta este un obiect metalic care ne permite, pentru orice punct din interiorul lui, să avem coordonatele carteziene, adică un „x“, „y“, „z“, care, la rândul lor, ne asigură precizia, la zero milimetri. După ce le-am fixat acest cadru sub anestezie locală, facem o investigaţie imagistică – pentru că trebuie să vedem cum arată tumoarea în ziua respectivă, ce dimensiuni are, aspectul ei – ca să o tratăm exact cu limitele anatomice pe care le are în ziua respectivă. După imagistică, facem tratamentul, care durează între 15 minute şi trei ore. La final, le scoatem pacienţilor cadrul respectiv, mai stau o oră sub observaţie şi apoi merg acasă. Efectele secundare sunt minime, în general. De obicei, bolnavii au o durere de cap în ziua respectivă, pentru că au avut pe cap un sistem de contenţie, dar nu au probleme majore. Sunt mulţi care se urcă în avion în aceeaşi seară sau se duc la muncă a doua zi dimineaţa.
Diferenţa faţă de radioterapie
Fiind o terapie ţintită, adresată şi tratamentului tumorilor, putem spune că seamănă cu radioterapia?
Radioterapia este diferită. Radioterapia este o procedură care aparţine, în primul rând, ariei oncologice. În al doilea rând, ea iradiază cu o mai mică precizie. Radioterapia este o procedură care iradiază, în general, volume mai mari de tumoare şi care iradiază – ceea ce este mai important – zone mai întinse din ţesutul sănătos. Radiochirurgia are căderea de doză foarte rapidă în afara leziunii pe care o tratăm. Căderea de doză este foarte bruscă, la 2-3 milimetri dincolo de leziune ajungeţi să aveţi doză zero. Radioterapia, din punctul acesta de vedere, are câmpuri mult mai largi şi afectează şi zone de ţesut sănătos.
Pentru pacienţii cu epilepsie procedura medicală este aceeaşi?
Da, este aceeaşi procedură. Gamma Knife este frumos din multe puncte de vedere, dar are o zonă pe care eu o consider deosebită. În funcţie de patologia pe care o tratăm, are efecte diferite. Vă dau trei exemple punctuale. Dacă iradiem o tumoare cerebrală, Gamma Knife provoacă o moarte celulară. Celulele vor muri şi, doi ani mai târziu, vedem tumoarea diminuată ca volum pe IRM. Dacă iradiem o malformaţie vasculară, se astupă progresiv pereţii vasculari printr-o îngroşare care se produce într-un an sau doi. Dacă vrem să tratăm un pacient cu boală Parkinson sau care tremură, facem o mică gaură de 2-3 milimetri undeva foarte profund în creier.
Gamma Knife are o paletă de mecanisme care sunt foarte diverse, în funcţie de ceea ce tratăm şi asta face parte din frumuseţea tratamentului. Din totalitatea patologiilor pe care le tratăm cu Gamma Knife, epilepsia este un segment foarte redus. În general, Gamma Knife este rezervat tumorilor, malformaţiilor vasculare şi afecţiunilor funcţionale. În partea de epilepsie, indicaţia trebuie să fie foarte clară. Procedura este rezervată în principal pentru pacienţii tineri pentru că, pe termen lung, din punct de vedere psihologic-obiectiv, avem rezultate mai bune decât chirurgia care are risc mult mai important de sechele. Foarte important de precizat este că tratăm pacienţi cu epilepsi care au o frecvenţă scăzută de crize, o dată pe lună. Efectul fiind întârziat, nu poţi trata pe cineva care are patru-cinci crize pe zi.
„În Franţa am fost tratat exact ca toţi ceilalţi, nu am simţit deloc o posibilă tensiune“
Premiul pe care l-aţi primit a fost pentru tratarea acestor pacienţi?
Premiul pe care l-am primit a fost în principal legat de durerea facială, pentru că în momentul în care am ajuns la Marsilia, şeful meu de acolo, Jean Régis, mi-a spus că vrea să-mi propună o manieră de lucru şi anume să vin sâmbăta să fac cercetare, pentru că în cursul săptămânii nu aveam timp. Am pornit şi m-am axat pe durerea facială, nevralgia de trigemen în principal, adică durere de tip electro-şoc pe o parte a feţei. Atunci, o echipă americană publicase o altă nuanţă tehnică, cu nişte rezultate la pacienţi operaţi de zece ani, rezultate care erau foarte contradictorii şi care pentru noi au fost o decepţie. Noi am stat şi ne-am întrebat dacă cu tehnica noastră suntem la acelaşi nivel de rezultate, relativ mediocru, sau dacă putem să ne comparăm cu chirurgia deschisă a craniunului. Am stat şi am lucrat la baza asta de date un an şi jumătate şi am stat încă trei ani şi jumătate să public rezultatele pe diverse aspecte. Am convocat în jur de 400 de pacienţi pe care i-am chemat în centrul din Marsilia şi cu încă 100 am discutat la telefon. Am ajuns să am în total 500 de pacienţi care aveau măcar un an de urmărire după procedura cu Gamma Knife, iar durata maximă era de 16 ani de urmărire după tratamant.
Şi ce aţi observat?
Rezultatele noastre s-au comparat destul de corect cu rezultatele din chirurgia clasică. Am reuşit să arătăm că, dacă facem un Gamma Knife la un pacient care are o nevralgie de trigemen, după zece ani, are aproape un risc similar de a fi reoperat cu un pacient care are nevralgie şi este operat clasic, prin deschiderea craniului. Doar că Gamma Knife presupune nişte complicaţii mult mai scăzute: nu avem riscuri de infecţii, nu avem riscul de moarte pe masă, nu avem riscul de faţă anesteziată, adică risc ca pacientul să nu simtă nimic pe partea respectivă. Am reuşit să arătăm că radiochirurgia este un procedeu care poate fi oferit unui număr mare de pacienţi fără să avem anumite riscuri pe care le are chirurgia clasică.
„Am avut acces la toată infrastructura din Marsilia“
Premiul v-a fost acordat dumneavoastră sau întregii echipe cu care aţi colaborat?
Premiul l-am primit eu, dar cum îmi place să spun, eu sunt doar vârful de lance în toată această istorie. Eu am avut norocul că am cunoscut doi oameni care m-au împins constant din spate. Şeful meu de la Lausanne, Marc Levivier, şi Jean Régis, şeful meu din Marsilia, care practic mi-a pus baza de date pe tavă, ceea ce face foarte rar, iar eu am avut o libertate totală. Sub coordonarea lui am putut să fac lucrurile exact în maniera în care am organizat-o eu. Am avut acces la toată infrastructura din Marsilia, fără să fiu rezidentul lor, pentru că eu eram în programul de rezidenţiat elveţian şi venisem în Franţa pentru un stagiu punctual de un an şi jumătate. Avantajul a fost că profesorul Régis, care este considerat un patriarh al radiochirurgiei pentru că dezvoltat foarte multe indicaţii care nu existau, a vrut să-mi dea totul şi să vadă dacă reuşesc să fac ceea ce mi-am propus. Premiul a venit pentru mine personal, pentru că era vorba de lucrările pe care le scrisesem în calitate de prim sau al doilea autor.
Aţi primit acest premiu într-un context uşor tensionat, având în vedere că în Franţa există de mai mulţi ani discuţii legate de intrarea în rezidenţiat a mediciniştilor care fac facultatea în România. Aţi simţit în vreun fel această tensiune?
Eu ştiam un pic contextul, dar la Academie nu a fost nicio problemă din punctul acesta de vedere. Academiile au, în general, oameni care au o statură şi o experienţă deosebite. Cred că tensiunile de genul acesta îi interesează foarte puţin. Eu am fost tratat acolo exact ca toţi ceilalţi, nu am simţit deloc o posibilă tensiune.
De ce aţi ales neurochirurgia?
Până în anul IV, voiam să fac rezidenţiatul pe chirurgie viscerală. La un moment dat, am fost invitat să fac o gardă la Spitalul de Neurochirurgie din Iaşi. Iniţial am refuzat, dar cineva din familie mi-a spus că, în general, nu e politicos să refuzi, e bine să te duci şi după aia, dacă nu-ţi convine, pleci şi spui că nu te interesează. Am ascultat şi m-am dus la spital să fac garda. Acolo m-am îndrăgostit atât de tare de neurochirurgie, după ce am văzut prima operaţie pe creier, încât am spus că eu asta vreau să fac.
CV:
Numele: Constantin Tuleaşcă
Data şi locul naşterii:
23 mai 1981, Iaşi
Starea civilă: căsătorit
Studiile şi cariera:
În 2006, a absolvit Facultatea de Medicină Generală din cadrul Universităţii de Medicină şi Farmacie „Grigore T. Popa“
din Iaşi.
În 2007, a început rezidenţiatul pe neurochirurgie în Lausanne, Elveţia.
În 2012, şi-a început studiile doctorale tot în Elveţia.
A mai realizat stagii de pregătire în Marsilia, Roma, Londra, Zürich, Toronto, New York.
Are 89 de lucrări publicate, în calitate de autor sau coautor.
În prezent, este neurochirurg rezident în cadrul Spitalului Universitar Vaudois, Lausanne, Elveţia.
Locuieşte în: Lausanne, Elveţia
Citeşte şi:
Medic specialist în îngrijirea bolnavilor cu afecţiuni incurabile aflaţi în ultimele faze: „Pentru pacienţi contează foarte mult să-i ţii de mână când mor“
Se încarcă comentariile...
