Concluzia celor care cer Autostrada Iaşi-Târgu Mureş în faţa Parlamentului European: „România, sabotată de propriul Guvern!“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Reprezentanţii celor două organizaţii civice, „Împreună pentru A8“ şi „Moldova vrea Autostradă“, aflaţi la Bruxelles pentru a afla de ce Regiunea de Nord-Est nu are niciun metru de autostradă, au prezentat câteva clarificări după primele întâlniri cu oficiali europeni.

Cătălin Urtoi, unul din cei care fac parte din delegaţia comunităţii locale din Iaşi, a postat pe pagina sa de socializare concluziile după vizita la Comisia transporturi din cadrul Parlamentului European şi la Comisia Europeană. 

Potrivit acestuia, „România este sabotată de propriul Guvern!“. În urma discuţiilor a reieşit că: 

„1. România poate accesa fonduri europene până în 2020 pentru autostrazi,inclusiv autostrada A8!

2.Autostrada A8 este prioritate pentru accesarea acestor fonduri fiind pe culoarul principal de transport european TEN-T CORE NETWORK !

3.COMISIA EUROPEANĂ finanţeaza inclusiv studiile de fezabilitate pentru A8, cu un procent de maxim 85% din valoare, până în 2020!“. 

Pentru aceste studii: „CNAIR împreună cu Ministerul Transporturilor trebuie să completeze o CERERE DE FINANŢARE pentru studiile de fezabilitate (SF). Fără aceste studii nu se poate trece la etapa construcţiei acestei autostrăzi, tot cu fonduri europene din exerciţiul financiar 2021- 2027!“. 

Cererea ar trebui depusă cât mai curând. „Dacă această cerere nu se completează şi nu se depune în următoarele luni,ţinând cont de perioada de implementare de aproximativ doi ani şi jumătate, România, şi în special Moldova, va pierde finanţarea europeană pentru proiectul A8“. 

O altă concluzie trasă de reprezentanţii societăţii civile este că: „Europa ne roagă să luăm bani!“ şi că „este foarte clar că Bucureştiul nu doreşte această finanţare, în condiţiile în care la Bruxelles sunt bani şi România nu face nimic în acest sens“. 

Reprezentanţii celor două asociaţii vor avea întâlniri cu oficiali europeni şi în următoarele zile. 

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite